URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Decembrie 2016, 14:21

Reacţie după condamnarea la CEDO: Penitenciarul Oradea explică de ce nu l-a lăsat pe Kanalas Florian la înmormântarea mamei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce Statul Român a fost condamnat la plata unei despăgubiri de 15.000 de euro unui deţinut din Penitenciarul Oradea care nu a fost lăsat la înmormântarea mamei lui, reprezentanţii unităţii de detenţie au explicat, la solicitarea BIHOREANULUI, contextul în care a fost luată acea decizie şi au făcut precizări referitoare la condiţiile de detenţie.

A tăiat venele concubinei

Într-un răspuns oficial, Penitenciarul Oradea arată că cererea deţinutului Kanalas Florian de a ieşi din unitatea de detenţie timp de 24 de ore pentru a participa la înmormântarea mamei sale a fost analizată pe 24 martie 2014 de comisia specială întrunită conform legii la nivelul Penitenciarului, care a decis respingerea ei.

Respectând metodologia de acordare a recompenselor, stabilită la nivel naţional, comisia a luat în considerare faptul că deţinutul Kanalas Florian executa "o pedeapsă de durată deosebit de importantă, de 12 ani 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiune din categoria celor mai grave reglementate de Codul Penal, respectiv, tentativă la omor calificat, săvârşită cu violenţă".

Mai precis, specifică reprezentanţii Penitenciarului, în 2010, "a acostat-o pe stradă pe concubina sa, numita A.R. şi după ce i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi palmele, cu un brigeag i-a secţionat venele şi nervii de la încheietura mâinii drepte, leziuni care i-a pus viaţa în primejdie".

Ameninţări din închisoare

Mai mult, Kanalas Florian era la acea vreme inculpat într-un alt dosar penal, aflat pe rolul instanţelor, "pentru infracţiunea de ameninţare cu moartea, prin scrisoare, infracţiune comisă din penitenciar, în timpul executării pedepsei de mai sus, împotriva aceleaşi persoane, numita A.R.".

"Întrucât ambele infracţiuni la care s-a făcut referire mai sus au fost comise impotriva concubinei sale, comisia de recompensare nu a avut nici un temei pentru a considera că, lăsat în libertate, chiar şi pentru 24 de ore, deţinutul nu va comite alte infracţiuni, cu atât mai mult cu cât prezenţa la înmormântarea mamei sale ar fi impus întâlnirea cu membrii familiei şi implicit cu victima infracţiunii pentru care era condamnat", motivează Penitenciarul Oradea.

De precizat şi că participarea sub escortă la funeralii a unei persoane condamnate nu este prevăzută de lege.

Agresiv din fire

Totodată, se arată în informarea Penitenciarului, până la data decesului mamei sale, bărbatul nu a prestat activităţi lucrative în afara locului de deţinere, deci nu existau dovezi că acesta ar avea o conduită bună odată ieşit pe porţile puşcăriei.

În plus, Kanalas Florian are şi o condamnare anterioară pentru o altă infracţiune de vătămare corporală, ceea ce evidenţiează comportamentul agresiv al acestuia. Or, „potrivit Hotărârii nr. 1897 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în vigoare la acea dată, "permisiunea de ieşire din locul de deţinere prevăzută de art.68 alin (1) lit.e –(g) din lege poate fi acordată numai persoanelor private de libertate care au avut o conduită constant pozitivă şi prezintă suficientă încredere că nu mai comit alte infracţiuni".

Condiţii... de penitenciar

În ceea ce priveşte condiţiile de trai în Penitenciarul Oradea, reprezentanţii unității de deținere susţin că acestea respectă reglementările naţionale stabilite de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi că sunt îmbunătăţite mereu.

Penitenciarul Oradea are acum o centrală proprie pe gaz, până anul trecut aceasta fiind una pe combustibil lichid uşor. "Deţinutul Kanalas Florian a beneficiat de numărul de duşuri săptămânale, stabilite prin reglementările naţionale în vigoare în anul 2014 la nivelul sistemului penitenciar", se arată în informarea unităţii.

"Legat de infrastructură, cu toate demersurile efectuate în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de detenţie, aspect constatat atât de reprezentanţii mass media precum şi de persoanele cu atribuţii oficiale, cu ocazia vizitelor în penitenciar, există impedimente obiective care nu ţin de administraţia Penitenciarului Oradea, în special în domeniul asigurării spaţiului minim de cazare de 4 mp/deţinut şi asigurării iluminatului natural într-o mică parte a camerelor de deţinere determinate de situarea penitenciarului în mijlocul oraşului şi înconjurată de alte clădiri cu destinaţie civilă", se apără reprezentanţii Penitenciarului Oradea.

În schimb, aceştia precizează că "în aceste cazuri s-a avut în vedere cuprinderea acestor deţinuţi la: activităţi lucrative, de educaţie, asistenţă socială, sportive, cu scopul de a petrece o cât mai mare parte din timp în afara camerelor de deţinere".

Citeşte şi: România va plăti 15.000 euro despăgubiri unui deţinut din Penitenciarul Oradea care nu a fost lăsat la înmormântarea mamei

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
mda...
Pe mine m-ati convins, pe cei de la CEDO se pare ca nu. Oricum noi platim, nu va mai obositi cu explicatii degeaba.
Postat 08 Decembrie 2016, 16:45 de seth
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON