URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Octombrie 2014, 15:24

Procurorii din Germania investighează un dosar de corupţie privind contractul EADS de securizare a frontierelor României

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Procurorii parchetului din Munchen au confirmat oficial, pentru Gândul, că investighează un dosar privind contractul EADS pentru securizarea frontierelor. Procurorii din Germania au transmis, într-un răspuns oficial, că sunt investigate suspiciuni de dare de mită.

Informaţia vine după ce Huffington Post, versiunea în limba germană, a publicat un material al unui freelancer de origine română, Vlad Georgescu, în care se vorbeşte despre implicarea în semnarea acestui contract a fostului cancelar german Gerhard Schroder, a Elenei Udrea, dar şi a ministrului Ioan Rus sau a omului de afaceri Ion Ţiriac. În România, DNA este cu investigaţiile avansate în dosarul Microsoft-EADS, cele două speţe fiind conectate prin persoanele suspectate.

"Putem confirma faptul că parchetul nostru investighează un dosar privind suspiciuni de corupţie/dare de mită în legătură cu o serie de achiziţii din România. De asemenea, confirmăm că în cadrul acestei proceduri domnul Georgescu (n.r. autorul Vlad Georgescu) a depus o plângere. Vă rugăm să ne înţelegeţi că, la acest moment, nu putem să furnizăm mai multe informaţii, având în vedere că este o investigaţie în derulare", se arată în răspunsul oficial transmis de biroul de presă al parchetului Munchen I.

Potrivit lui Vlad Geoargescu, în afacerea EADS România s-au implicat mai mulţi oameni de afaceri importanţi, precum Ion Ţiriac, dar şi demnitari din Germania, precum Gerhard Schrodder, Bodo Hombach şi Klaus Mangold.

Sursa citată susţine că aceste persoane ar fi acordat sprijin pentru ca statul român, prin Ministerul de Interne, să semneze un contract păgubos.

"Una dintre figurile centrale este Ioan Rus, fost director general la DaimlerChrysler Transilvania (până în 2000), apoi ministru de Interne şi creierul acordului MAI-EADS. Din rapoartele DNA prezentate Parlamentului reiese că: Fujitsu Siemens a funcţionat ca mijloc de spălare de bani în ambele scandaluri de corupţie EADS şi Microsoft. La ‘rugămintea Fujitsu Siemens' au fost deschise conturi offshore în Cipru prin care miniştri de rang înalt au încasat bani sub forma unor onorarii de consultanţă sau retrageri de numerar. Fujitsu Siemens a folosit, printre altele, firmele Gessa şi Profinet ca un fel de canal suplimentar de transfer al banilor, în care s-au scurs sume care însumează 15% din valoarea totală a contractului. Într-o clauză secretă a acordului dintre EADS Deutschland GmbH şi MAI, Fujitsu Siemens este trecut ca subcontractant exclusive, pentru o parte a acordului cu o valoare de circa 60 de milioane de euro. Aceşti bani au fost transferaţi de FSC către membri de rang înalt din Guvernul român prin firme offshore înfiinţate în Cipru", se arată în articolul publicat în Huffington Post.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON