URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Aprilie 2013, 11:45

Primarul poliţist: Bolojan a vrut să ridice o maşină parcată aiurea... cu mâna! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Super-Bolo se dezminte. După ce nu demult a "amendat" un şofer de BMW care îşi lăsase maşina pe linia de tramvai, joia trecută primarul a vrut să ridice o alta, parcată la fel de neglijent, cu... mâna.

Vezi GALERIE FOTO, pe www.bihorel.ro!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
CAP LIMPEDE sau IT-ist
Rog ca IT-istul sau cine administreaza paginile de gazduire ca sa imi stergeti unul din comentariile dublate. Multumesc,
Postat 16 Aprilie 2013, 21:33 de Adi Oradeanul
ASA DA ,ASA NU!
Propun o erata la "...iar cei de la Ridicari / Dorm cuminti prin Parcari!". Dumnealor se invart prin cartiere vezi blocuri Iza, Spitalul Pelican, Iosia, doar, doar vor prinde pe vreunul care stationeaza 5 minute in apropierea multitudinilor de indicatoare X montate (si la 10 metri unul de altul)... ca sa-l "arda". Din pacate dupa ora 16 cand ii soliciti la parcarile de domiciliu acesti RIDICATORI sunt OFF-DUTY. In centru unde ar fi nevoie de ei (vezi cazul de fata) pt. a nu bloca circulatia tramvaielor, masinilor, unde au de suferit zeci, sute, mii de oameni acolo acestia lipsesc "cu desavarsire..." Pentru ANALISTI SI ZIARISTI: Daca vreun oradean, mai simplu, lasa masina cu avariile pornite pe strada Primariei (a se vedea masina neagra care clipeste vesel pe linia de tramvai) chiar si pt. ai tine haina, telefonul, reportofonul d-lui Primar era AMENDABIL sau SCUZABIL ? A incalcat sau nu hotararea HCL? Nu vreau sa ii scuz, dar sunt oradeni ce isi lasa masinile pret de 1 minut langa o farmacie (vezi Elixir de pe str. Vladimirescu si altele), chiosc de ziare, schimb valutar (pe Dacia) si sunt arsi conform HCL! Dar daca opresc (necorespunzator -incalcand banda galbena) si coboara pentru a muta tramvaiul sau a vorbi la telefon incalca HCL?
Postat 16 Aprilie 2013, 21:31 de Adi Oradeanul
ASA DA, ASA NU?!
Propun o erata la "...iar cei de la Ridicari / Dorm cuminti prin Parcari!". Dumnealor se invart prin cartiere vezi blocuri Iza, Spitalul Pelican, Iosia, doar, doar vor prinde pe vreunul care stationeaza 5 minute in apropierea multitudinilor de indicatoare X montate (si la 10 metri unul de altul)... ca sa-l "arda". Din pacate dupa ora 16 cand ii soliciti la parcarile de domiciliu acesti RIDICATORI sunt OFF-DUTY. In centru unde ar fi nevoie de ei (vezi cazul de fata) pt. a nu bloca circulatia tramvaielor, masinilor, unde au de suferit zeci, sute, mii de oameni acolo acestia lipsesc "cu desavarsire..." Pentru ANALISTI SI ZIARISTI: Daca vreun oradean, mai simplu, lasa masina cu avariile pornite pe strada Primariei (a se vedea masina neagra care clipeste vesel pe linia de tramvai) chiar si pt. ai tine haina, telefonul, reportofonul d-lui Primar era AMENDABIL sau SCUZABIL ? A incalcat sau nu hotararea HCL? Nu vreau sa ii scuz, dar sunt oradeni ce isi lasa masinile pret de 1 minut langa o farmacie (vezi Elixir de pe str. Vladimirescu si altele), chiosc de ziare, schimb valutar (pe Dacia) si sunt arsi conform HCL! Dar daca opresc (necorespunzator -incalcand banda galbena) si coboara pentru a muta tramvaiul sau a vorbi la telefon incalca HCL?
Postat 16 Aprilie 2013, 21:30 de Adi Oradeanul
????????????????????
Bine, bine, dar eu nu inteleg de ce masina primarului e pe contrasens?????!!!!!
Postat 16 Aprilie 2013, 18:11 de diana
netontul ma-tii
mi-e greatza de limbile pe care i le dati lui Balbajan !
Postat 16 Aprilie 2013, 13:49 de Business liberall :D
Carp versus Romanul simplu
Carp III(cine o fi Carp I si Carp II nu stiu) devine o prezenta constanta pe toate forumurile pe care se injura PNL-ul.Numai Romanul Simplu mai e la fel de prezent, dar el are o problema doar cu Mang si E Pavel.Nivelul cultural al celor 2 nu se compara insa,Carp fiind mult mai instruit si rafinat.
Postat 16 Aprilie 2013, 10:42 de Dana
@ju
esti retard baiete
Postat 15 Aprilie 2013, 20:29 de David
ju
esti o mizerie bolojan vrem salarii ca in ue ca preturile ca ca in ue
Postat 15 Aprilie 2013, 20:07 de ju
Dezbatere pe PUG
Acum e momentul de a completa faimosul PUG al epocii Bolojan, cu intentia de a muta liniile de tramvai pe o parte si pe alta de langa cele doua trotuare, ca masinile sa circule pe o banda larga de pe mijlocul arterei, ferite de probleme, lucru pe care Filip nu l-a inteles la vremea respectiva, cu toate ca era o propunere logica si de bun simt. Poate Bolojan o sa fie mai receptiv, asa cum il stie toata lumea ca pleaca urechea la tot felul de lucruri care costa bani multi, dar care au in mijloc schepsisul cu parandarat.
Postat 15 Aprilie 2013, 19:28 de Carp III
pentru comentatori
sunteti niste retarzi toti. Bolojan a singurul care isi face datoria ca si primar. Cei care comenteaza impotriva lui aici, nu stiu muta singuri nici macar o ceasca de cafea, dar ei se lauda ca muta trenuri... Asa ca gura mica si amenzi cat mai mari celor care mai blocheaza circulatia cu asemenea parcari !
Postat 15 Aprilie 2013, 19:02 de david
VAI de EI , vai de noi cine ne conduce!
Cati ca ei ?? Niste prosti in frunte cu CoadaDeCiocan. Eu am reusit sa mut o masina CIELO cu doar 3 ajutoare. Am miscat intai spatele(fundul) si dupa aceea ne-am trudit un pic cu fata dar am reusit!!! Asa ca se cere si un pic de carte sa muti un pui de masina cu mainile astea doua! Dar de unde nu-i nici Dumnezeu nu mai cere!!! Bolojanul ar trebui trecut cu munca la firma de curatenie din oras , impreuna cu tiganii ca si asa ii place munca de jos, si nici pe aia nu reuseste sa o finalizeze in conditii optime!
Postat 15 Aprilie 2013, 18:04 de scortosul
he he he he
Carte multa nu se cere/ Sa fii prost si s-ai putere ! Doar ca bolovanul n-are nici putere...oare asta sa fie motivul divortului ?!
Postat 15 Aprilie 2013, 15:23 de bh
primarul "superman"
bine... ca ii mai trebuiau inca vreo zece pe langa el, asta e partea a doua a filmului...
Postat 15 Aprilie 2013, 15:01 de auto
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON