URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Noiembrie 2015, 19:46

Primăria organizează un târg de iarnă în Cetate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii vor fi invitaţi, în luna decembrie, la un târg de iarnă care se va desfăşura în Cetatea Oradea, fiind organizat de municipalitate. Târgul este programat să aibă loc între 4 şi 31 decembrie, fiind închis pe 25 şi 26 decembrie.

"Pentru acest eveniment vor fi disponibile 30 de căsuţe de lemn, cu o suprafaţă de 6 mp, în vederea comercializării de produse alimentare tradiţionale, ciocolată de casă, turtă dulce, miere şi produse din miere, produse de patiserie, decoraţiuni şi cadouri de sărbători, aranjamente florale, felicitări şi suveniruri, vin şi pălincă naturală din fructe, precum şi alte asimilate", se precizează într-un comunicat al Primăriei.

Producătorii şi comercianţii care vor să participe la primul târg de iarnă din Cetatea Oradea pot să depună o cerere scrisă la registratura Primăriei Oradea, în piramidă, până pe 20 noiembrie, ora 15, plus o anexă cu produsele pe care doresc să le vândă.

Tarifele de închiriere a căsuţelor pentru acest eveniment sunt cele stabilite prin HCL 904/2004, şi anume 50 lei pe metru pătrat, pe zi, pentru zilele de vineri sâmbătă şi duminică, respectiv 10 lei/mp/zi de luni până joi, în cazul celor care vând produse alimentare, respectiv 30 lei/mp/zi (vineri-duminică) şi 7 lei/mp/zi (luni-joi) pentru cei care au produse nealimentare.

"Primăria îşi rezervă dreptul de a selecta participanţii la acest târg, în funcţie de numărul de locuri disponibile în căsuţe şi de specificul produselor comercializate", mai precizează organizatorii.

Programul de vizitare va fi de luni până vineri între orele 17 şi 21 (excepţie ziua de 24 decembrie, când Târgul se închide la ora 18), iar sâmbăta şi duminica între orele 11 şi 21.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
???
Cetatea este 100% sigura ? Pentru targuri sau concerte ? Chiar Lulu C. ne povestea ca accesul s-a facut pe o jumatate de poarta ( per a contrario , iesirea se facea tot pe jumatate de poarta ! , deci ce busculada ar iesi in caz de ceva ! ) . Deci repet intrebarea : CETATEA e SIGURA ? Vreau raspunsul autoritatilor !
Postat 04 Noiembrie 2015, 19:47 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON