URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Decembrie 2010, 12:55

Primăria a început să monteze aparatele de joacă în parcuri (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primele aparate de joacă achiziţionate de municipalitate au sosit miercuri la Oradea, urmând să fie montate în timp de o săptămână în câteva parcuri din oraş, au anunţat marţi reprezentanţii Primăriei.

Aparatele au fost fabricate în localitatea Breaza din judeţul Prahova de către firma Lavitex Prod, cea care a câştigat licitaţia organizată de Primărie în luna octombrie.

Achiziţia făcută de administraţia locală constă în două complexe multifuncţionale compuse din cinci tobogane, şapte complexe multifuncţionale formate din trei tobogane, nouă balansoare cu două locuri, nouă figurine pe arc şi nouă carusele de şase persoane.

Acestea urmează să fie amplasate în Parcul Seleuş, Parcul Sala Sporturilor, Parcul Magnoliei, Parcul Sfântul Apostol Andrei, Parcul Bălcescu, intersecţia străzii Grădinarilor cu Seleuş, strada Sovata, pe malul Crişului Repede, strada Matei Corvin şi strada Nistrului cu strada Gorunului.

Primul complex de joacă format din cinci tobogane şi două leagăne va fi montat miercuri în Parcul Seleuş. Primăria Oradea a plătit pentru cele 36 de aparate de joacă 264.705 lei, fătă TVA.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
foarte jenant domnule Bolojan.
Pe aceste locuri de joaca sa dat o suma infirm de mica si fabricate de o firma fara experienta sigur vor arata si functiona vreo doua luni, bine ca ati bagat zeci de miliarde in sensurile giratorii, va fost frica ca nu cumva sa nu aiba Selina de lucru?? ori de ce nu vi lea facut ei sponsorizare , la citi bani leati dat din bugetul orasului o puteau face.
Postat 08 Decembrie 2010, 21:58 de oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON