URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Aprilie 2010, 11:10

Prietenii poliţistului motociclist mort la Sânmartin: "Negrule, te iubim" (VIDEO)

Corpul neînsufleţit al lui Ionuţ Petrovai a fost transportat luni acasă, iar colegii săi din cadrul Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea îl vor însoţi cu toţii pe ultimul său drum.

În vârstă de doar 26 de ani, subofiţerul mai are un frate, rezident în Franţa, şi o soră.

Poreclit "negru", probabil din cauza tenului măsliniu şi părului său negru ca tăciunele, Ionuţ are dedicat deja un emoţionant videoclip pe site-ul You Tube, cu imagini surprinse la petreceri, alături de prietenii săi.

Tânărul a murit duminică după amiază, la Sânmartin, după ce motocicleta pe care se afla a intrat în plin în maşina unui şofer care nu i-a acordat prioritate de trecere. Culmea e că tragica întâmplare s-a petrecut în timp ce se întorcea de la un marş organizat de motociclişti împotriva violenţei pe şosele.

Citeşte pe această temă şi articolul: Poliţist motociclist mort, din cauza unui şofer grăbit care nu i-a acordat prioritate

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
A PLECAT SA FIE CU INGERI
IONUT ODIHNESTETE IN PACE DUMNEZEU VA FACE DREPTATE MAI DEVREME SAU MAI TARZIU
Postat 17 Septembrie 2010, 09:38 de ILENUCA
nesimtitilor
sa va fie rusine vorbiti la trecut voi analfabetilor ce importanta are ca a trcut si ca nu se tinea de ghidon ,daca nu a fost EL? poate altcineva sau .......... evenimentul s-a petrecut intr-o intersectie pricepepeti?????????? unde un alt OM DE LEMN a ignorat acel STOP NU A OPRIT// NU MA INTERESEAZA CUM A MERS PRIN ORAS SUNT ATATIA MOTOCICLISTI LA-TI RECUNOSCUT ,VAI, VAI ! IN LEGATURA CU CEL CE A SCRIS IN LEG . CU***** PORECLA ***** SA -TI DEA D-ZEU SI TIE ASA O SUPARARE SI NU O SA MAI FACI NICI O GLUMA DE PROST GUST , O SA AM GRIJA ************
Postat 03 Iunie 2010, 14:07 de yan
pentru
cei care aveti ganduri negre in aceste momente si intentionati,ca sa ii stricati imaginea,rugati-va la Dumnezeu,ca sa va ierte! Ca sa nu ajungeti la soarta lui !
Postat 29 Aprilie 2010, 02:22 de necunoscuta
militian
noh imi pare rau de el dar cand ma gandesc ca era poreclit <negrul> din cauza numelui de cod pe care il avea cand mai sifona si el un baietas sau doi care apoi sa ia inchisoare vreo 20 de ani nu mai imi pare asa rau de el,hai sa recunoastem,cine stie care l-o blestemat dupa ce o intrat la parnaie din cauza lui,oameni ca asta uita de unde au plecat sau ce au fost sau ce au facut si ei inainte sa fie militieni,noh fie-i tarana usoara si ...mai usor cu sifonatu militienilor
Postat 28 Aprilie 2010, 00:27 de unu caro stie
acrobatii
se intoarcea de la marsul motociclistilor facand acrobati. am trecut pe langa el cam cu un minut inainte de accident si nu se tinea de ghidon, facea acrobatii. altii l-au vazut intr o roata, tot inainte de accident
Postat 27 Aprilie 2010, 12:09 de iorga
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON