URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Octombrie 2013, 21:56

Premieră mondială: Sânge artificial creat de cercetători clujeni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O reţetă de sânge artificial, care conţine o proteină din viermi marini şi care s-ar dovedi util în cazul unor intervenţii chirurgicale sau al unor accidente, a fost creată de o echipă de cercetători clujeni, testele preliminare pe şoareci având rezultate încurajatoare.

Potrivit Mediafax, o echipă de cercetători de la Facultatea de Chimie a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj, condusă de conf. dr. Radu Silaghi-Dumitrescu, face, de şase ani, cercetări de laborator pentru a produce sânge artificial. Sângele astfel produs nu are culoarea roşie, ci poate deveni chiar incolor.

Soluţia conţine apă, săruri şi o proteină - hemeritrina, extrasă din viermii marini, iar în unele preparate se adaugă albumina, o altă proteină, ca agent de protecţie faţă de agenţii de stres.

"Din 2007 lucrăm la aceste experimente şi avem şi o finanţare specială din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Ideea este un deziderat la care s-au gândit mulţi în lume, sângele artificial, care trebuie să aibă o caracteristică pe care o consider importantă, şi anume rezistenţa la stres. Unicitatea vine din proteina unor viermi marini, care se numeşte hemeritrină, tot pe bază de fier, ca hemoglobina din sângele nostru, dar care este mult mai rezistentă la factorii de stres. Noi credem că acesta este secretul succesului şi motivul pentru care toţi cei care au încercat să producă sânge artificial au eşuat în testele clinice din cauza reacţiilor secundare ce implică factorii de stres din sânge, cum ar fi apa oxigenată, al cărei nivel din sânge depinde mult de boli, stres, efort fizic", a detaliat cercetătorul clujean.

"Rezultatele preliminare pe şoareci sunt încurajatoare. Şoarecii trataţi cu sângele artificial «Made in Cluj» au rămas indiferenţi, şi asta e tot ce ne dorim, nu dorim să fie mai bine ca înainte, ci, pur şi simplu, să nu prezinte semne de inflamaţie, de boală. Scopul final este să nu existe reacţii de respingere a sângelui artificial de către organismul uman, care există acum la anumite produse", a explicat Radu Silaghi-Dumitrescu.

Potrivit acestuia, după finalizarea testelor pe animale, când specialiştii vor fi convinşi sută la sută că nu există nicio dovadă de toxicitate, se va putea încerca testarea pe oameni.

Sângele artificial are aplicaţii în chirurgie, pentru că în timpul operaţiilor se pierde foarte mult sânge, dar şi în cazul unor accidente, când este nevoie de o cantitate mare de sânge pentru un timp scurt.

"Ceea ce propunem noi nu este un înlocuitor permanent al sângelui, ci ceva care, pentru o zi, pentru câteva ore, poate să permită organismului să funcţioneze până când îşi regenerează propriul sânge cu toate celelalte funcţii. Încercăm să facem aici ceva ce doar transportă oxigenul şi permite inimii să pompeze mai departe sânge. Ideea este de a face sânge artificial instant, sub formă de praf, fără să îl depozitezi în frigider, unde stă o lună, după care expiră, se degradează parţial. Avem nevoie de un praf care poate fi lăsat la temperatura camerei, probabil pe termen nelimitat. Poţi să îl pui în raniţă, dacă eşti soldat în Afganistan şi îl ai la tine şi, în caz de nevoie, adaugi apă şi ai sângele pregătit", a explicat cercetătorul.

Radu Silaghi-Dumitrescu are 39 de ani, a absolvit cursurile Facultăţii de Chimie a UBB din Cluj-Napoca şi are două doctorate, unul în chimie anorganică, obţinut în 2005 la UBB, al cărui conducător a fost preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, iar celălalt în chimie bio-anorganică, obţinut în 2004 la Universitatea Georgia din SUA.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON