URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Aprilie 2014, 18:19

PMP-iştii orădeni au descins la PSD, cerând opoziţie pentru "acciza lui Pompa" (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un grup de 15 reprezentanţi orădeni ai Partidului Mişcarea Populară au descins, joi, la conferinţa de presă a liderului PSD Bihor Ioan Mang. Imediat după ce jurnaliştii au ajuns în sala de şedinţe a partidului, acolo au descins şi cei 15 PMP-işti, majoritatea tineri, conduşi de fostul ziarist Daniel Meze, în prezent secretar general al PMP Bihor.

"Am venit să vă înmânăm patru adrese prin care cerem parlamentarilor PSD să nu voteze acciza lui Pompa. Va duce la scumpiri de preţuri şi nu dorim aşa ceva", i-a explicat Meze lui Mang. Reprezentanţii PMP au fost "înarmaţi" cu steaguri ale partidului şi cu pancarte pe care era scris "Nu accizei Ponta! Ponta te arde cu Pompa" ori "România împotriva scumpirilor".

În răspuns, şeful PSD Bihor a spus că noua acciză la carburanţi va creşte doar cu 4-8 lei costurile lunare ale unui şofer român de "maşină medie". "După ce şi-a luat doamna Udrea maşina aia scumpă, n-are bani de benzină", i-a ironizat Mang.

De asemenea, Mang le-a spus tinerilor PMP că "domnul profesor" - făcând referire la Sorin Borza, membru al Fundaţiei Mişcarea Populară şi totodată cadru didactic al Universităţii din Oradea - ar trebui să-i treacă la examene şi fără să participe la astfel de manifestări.

După ce PMP-iştii au plecat de la PSD Bihor, Mang le-a mai spus jurnaliştilor că nu este deranjat să plătească câţiva lei în plus lunar pentru combustibil, dacă peste câţiva ani va avea autostrăzi pe care să circule.

Acciza de 7 eurocenţi la combustibili a intrat în vigoare din 1 aprilie, însă proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă care prevede acest lucru se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor. Deputaţii PNL au anunţat, în această săptămână, că nu vor vota acciza, pentru că nu au nicio garanţie privind modul în care Guvernul Ponta va folosi aceşti bani.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
la bulau
CENZURAT
Postat 04 Aprilie 2014, 09:50 de vivi
Rusine
Rusine PMP. Cand faceati parte din PDL, si ati trimis Hingherii de la Curtea de Conturi ca sa intre cu pumnii in gura functionarilor publici care saracii au primit 1,37 bani in plus la un salar de mizerie, doar ca sa recupereze acesti bani, atunci nu ati intrat peste nimeni in sedinta? Rusine sa va fie nesimtitilor.
Postat 03 Aprilie 2014, 22:49 de adrian
Vorbiti prostii PDListi vopsiti
Vorbiti prostii PDListi vopsiti ce sunteti. Ati plecat de acolo pentru ca nu mai prezenta nici un viitor. Acum veniti aici si va tineti de aceleasi tactici comuniste invatate acolo. Macar acum in PDL au ramas oameni ok. Scursurile si adunaturile le reprezentati voi.
Postat 03 Aprilie 2014, 22:47 de Stan si Bran
cine a mers unde?
Cine a mers unde? Meze asta nu e cel cu prieteni dubiosi, infractori, puscariasi sau iesiti din puscarie, bisnitari, camatari, traficanti. Parca cu astia se incurca pana acum. A ajuns mare lider al tineretului PMPist? Nasol de ei tata.
Postat 03 Aprilie 2014, 22:34 de george
Cine?
Băi băieți, și-a tras Udrea Merțan clasa S de câteva sute de mii de euro, și deja a făcut infarct la primul plin? În acel moment v-a și sunat să descindeți neinvitați, doar așa știți voi să faceți, la ședintețele liderilor de partide ca să le atrageți atenția cât va cheltui săraca de ea pe un plin? Sincer, vă înțeleg. Fiind o domnișoară simpatică, e păcat să pățească așa ceva. Ar fi tragedie să nu își poată cumpăra la trei luni o poșetă Louis Vuitton, ci doar la șase.
Postat 03 Aprilie 2014, 22:30 de sergiu
Eu nu am habar de mine
Saracii de la PMP, deși tineri, ori au memorie de scurtă durată, ori au intrat în procesul de senilitate cu brio. Când fostul lor șef (pe vremea aia erau toți în PDL) micșora salariile bugetarilor cu 25%, mărea TVA-ul cu 5% și impunea tot felul de impozite forfetare la companii pentru a le închide, nu a fost absolut nici o problemă. Acum însă, este ceva capital. Rușine PMP
Postat 03 Aprilie 2014, 22:27 de PMPist
bolnavu
cu asa personaje porniti de la 1 la suta si meregeti an jos selectativa oamenii si poate cresteti
Postat 03 Aprilie 2014, 20:22 de csabi
tepari
PARDON POZA 5
Postat 03 Aprilie 2014, 19:57 de gabi
vrajala
si voi vreti sa va voteze cineva cu asemenea personaje
Postat 03 Aprilie 2014, 19:56 de dorel
tepari
AN PARTIDUL PMP INTRA TOATE GUNOAIELE PRIMESTE PE ORCINE E ACOLO UNA ROSCATA AN POZA NR 4 A ANTEPAT MULTI OAMENI CU TUPEU INCREDIBIL ROSCATO DUTE SI PLATESTETI DATORIILE SI NU TE AMBRACA PE MUNCA ALTORA DUTE LA LUCRU NU LA PARTID
Postat 03 Aprilie 2014, 19:42 de gabi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON