URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Martie 2014, 11:10

Ovidiu Laurean Pop, propus şef de serviciu la Spitalul Municipal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
După ce a fost revocat de la şefia Spitalului Municipal, doctorul Ovidiu Laurean Pop s-ar putea întoarce ca şef în această unitate. Iniţiativa îi aparţine decanului Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Florian Bodog, cel care trebuie să facă propuneri pentru fiecare şef de secţie din spitalele clinice.

Bodog l-a propus pe dr. Ovidiu Laurean Pop şef al Serviciului de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu, funcţie pe care Pop o va prelua doar dacă va primi şi acordul Consiliului de Administraţie al Spitalului, cel care l-a eliberat din funcţie, pentru conflict de interese, la finele anului trecut.

Propunerea lui Bodog a primit deja avizul conducerii Universităţii din Oradea, mai precis a Senatului universitar, care a aprobat şi alte propuneri ale decanului pentru câteva secţii ale Spitalului Clinic CF Oradea.

Astfel, dr. Gabriel Dan Sirca a fost propus şef al Secţiei de Medicină Internă, dr. Sorina Emilia Magheru şefă a Secţiei de Cardiologie, iar dr. Gelu Cristian Vrabie şef al Secţiei Clinice de Chirurgie Generală.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
sunt curios
Dar de ce nu se duce in mediul privat daca este asa de bun ? Sau sta sa "suga" si de la stat si sa trimita fonduri la privat ? Sau trebuie sa lucreze ca orice medic "serios" macar in vreo 4-5 locuri, asa, vreo 25-30 de ore pe zi ?
Postat 06 Martie 2014, 17:10 de spitalul 9
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON