URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Noiembrie 2011, 21:29

Orădeanul Robert Patai merge mai departe în "Vocea României", dar Loredana Căvăşdan a fost eliminată

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădeanul Robert Patai, în vârstă de 33 de ani continuă emisiunea-concurs "Vocea României", transmisă de Pro TV, după ce în ediţia de marţi seara, şi-a învins un coechipier la duet. Antrenorul lui Robert, Horia Brenciu i l-a ales drept adversar pentru interpretarea duetului eliminatoriu pe tânărul Vlad Griga, absolvent al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj.

Cei doi au fost provocaţi să-şi etaleze calităţile vocale pe melodia "All for love", cântată de Brian Adams, Rod Stewart şi Sting, care trebuia "să le scoată la iveală sensibilităţile", după cum explica Horia Brenciu.

Concurenţii s-au pregătit alături de muzician şi de Monica Anghel, iar marţi seara, după interpretarea piesei, Brenciu l-a ales pe orădean să continue concursul. "Merg mai departe cu Robert", a spus antrenorul după câteva secunde de suspans. "Robert cred că eşti un vulcan care abia aşteaptă să erupă", a adăugat acesta.

Concurentul orădean a fost urmărit din culise de mama lui, venită să-l vadă cântând. "Motivul pentru care l-am ales este pentru că Robert întruchipează spectacolul muzical, mai mult decât voce şi mişcare", a explicat Horia Brenciu, după ieşirea din scenă.

În partea a doua a emisiunii, Robert Patai a trecut în următoarea etapă a concursului, aflându-se printre cei cinci concurenţi pe care Brenciu îi duce în semifinalele concursului.

Robert Patai a început să ia lecţii de canto abia la 30 de ani, sfătuit de Dutka Andras, care-l auzise cântând la karaoke în Blue Monday. După ce a obţinut câteva contracte pentru reprezentaţii în hoteluri şi restaurante, în urmă cu câteva luni, Robert s-a mutat la Bucureşti în speranţa că va putea face o carieră din pasiunea lui. La audiţiile pe nevăzute pentru "Vocea României", orădeanul a impresionat antrenorii cu melodia "Purple Rain", cântată de Prince.

Din păcate însă, tot marţi seara, orădeanca Loredana Căvăşdan nu a ajuns în primii cinci semifinalişti ai echipei lui Moga. Antrenorul a avut de ales din şase concurenţi, iar pentru a departaja între orădeancă şi un alt coechipier i-a pus pe aceştia să-şi cânte melodia de la preselecţii. Marius Moga nu a ales-o însă pe Loredana, care a părăsit concursul în lacrimi.

Săptămâna trecută, orădeanca a trecut de faza duetului, fiind aleasă în defavoarea unei coechipiere după interpretarea melodiei "So what" a lui Pink.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
opinie
fara a-i minimaliza meritele cred ca ROBERT nu va face o cariera in muzica in timp ce LOREDANA CAVASDAN, chiar eliminata, DA!
Postat 16 Noiembrie 2011, 08:10 de dante
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON