URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Mai 2014, 20:44

Oradea inundată: Furtuna a dat peste cap circulaţia în tot oraşul (FOTO / VIDEO)

Furtuna care s-a abătut joi seară peste Oradea a lăsat zeci de străzi inundate şi a îngreunat traficul prin oraş mai bine de două ore şi jumătate.

Ploaia deasă a făcut ravagii în tot oraşul, Calea Aradului, Bulevardul Decebal, Bulevardul Dacia, zona Parcului Petofi, magazinul Crişul ori Rogerius fiind doar câteva dintre zonele afectate.

Ca de obicei, cea mai gravă situaţie s-a înregistrat pe strada Olimpiadei, unde s-a revărsat sistemul de canalizare, iar în zona stadionului FC Bihor apa a măsurat aproape o jumătate de metru. Un Volkswagen Jetta care a încercat să traverseze "lacul" dinspre Şirul Canonicilor spre Olosig a rămas împotmolit şi a fost inundat, iar şoferul a trebuit să scoată apa din maşină cu găleata.

Au fost, totuşi, şi câţiva şoferi de maşini 4x4 care s-au aventurat şi au reuşit - şi ei destul de greu - să traverseze.

Din jurul orei 18.20, timp de mai bine de două ore, două tramvaie Siemens au rămas blocate în zonă, pe ambele sensuri de mers, oamenii aşteptând degeaba în staţii. "Tramvaiele nu puteau trece prin apă, ca să nu li se ardă generatoarele. OTL a suplimentat circulaţia cu 3 autobuze, unul care merge de la Farmacia 5 la Olosig, un altul care circulă dinspre Olosig la podul CFR şi unul care merg din Centrul Civic către gară. Însă, în jurul orei 20.24, tramvaiele au început să circule din nou", a precizat, joi seară, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al OTL, Carmen Tocuţ.

Pompierii şi angajaţi ai Companiei de Apă Oradea au intervenit joi seară în Oradea şi împrejurimi, pentru a îndepărta efectele furtunii.

"În ultima oră, au fost 30 de apeluri la 112. Avem pompierii militari de la Detaşamentele 1 şi 2 mobilizaţi în oraş pentru evacuarea apei din subsoluri şi de pe mici porţiuni ale străzilor. Din informaţiile pe care le avem până acum, 12 străzi sunt afectate, pe porţiuni mici, iar 14 subsoluri şi o curte au fost inundate", a precizat, la ora transmiterii acestei ştiri, şi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, locotenentul Camelia Roşca.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
total
gresit, maine merg la bis. sa vad daca se fac donatii de sapun etc. apa calda e rece ca nu a venit inca vara. repara-ti pianul!
Postat 17 Mai 2014, 11:20 de @taticu
!@anna
Valea la baie,apa e calda,ai sapun!Avem treaba multa,tre sa-ti curat crengile si mararul!
Postat 16 Mai 2014, 16:17 de Nea taticu
@ taticu
ce obraznic esti ma! coardele ti-au rupt pianul si ai prob. pana si cu biserica. esti jalnic!!
Postat 16 Mai 2014, 15:09 de ana
Hmmm
Dar avem giratorii bei fratilor.....SI o datorie de 32o euro / capita...
Postat 16 Mai 2014, 11:17 de io
vai,vai..
Probabil acei harnici au fost mobilizati de difuzoarele de la slujba de duminica care nu te lasa sa stai acasa!Cita harnicie!Cit devotament!Oare nea Ilie trimite scrisori de multam!Oare de ce platim canalizarea?Dar impozitele la Primarie?Usor cu pianul ca se rup coardele....!
Postat 16 Mai 2014, 08:01 de Nea taticu
Hai sa fim oameni
Oameni buni,hai sa nu mai asteptam sa vina ISU,Armata,Jandarmeria sa ne scoata din inundatii sau orice alte calamitati ar fi,hai sa punem si noi mana un pic!!! Asa cum au facut unii cetateni din zona bisericii Sf.Apostol Andrei,care singuri au reusit in ,nu mai mult de 15-20 de minute,dupa oprirea ploii, sa curete o parte din stazile adiacente,de apa care,chiar ajungea pana in masinile oamenilor!!!!Doar s-au udat un pic si au desfundat canalele din zona strazilor Brancusi,St.Apostol Andrei,de frunzele si crengile luate de ape ,care se adunasera in gurile de canal!
Postat 15 Mai 2014, 21:51 de DiF
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON