URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Iulie 2017, 13:28

O orădeancă a fost amendată cu 2.000 de lei după ce şi-a aruncat gunoaiele aiurea şi a fost "pârâtă" pe Facebook

O orădeancă a fost amendată cu 2.000 de lei după ce şi-a aruncat gunoaiele aiurea şi a fost 'pârâtă' pe Facebook (foto: Facebook)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţia Locală a anunţat, marţi, că a identificat şi amendat o femeie din Oradea care a aruncat peste 10 saci cu moloz, haine şi alte resturi în zona străzii Bihorului, după ce deşeurile au fost fotografiate şi postate pe un grup public de Facebook de un orădean care a vrut să ruşineze făptaşul.

"Ca urmare a publicării în mediul online a unei sesizări cu privire la depozitarea pe strada Bihorului a peste 10 saci cu moloz, haine şi diverse resturi, poliţiştii locali s-au sesizat şi au acţionat prompt. Astfel, poliţiştii locali au identificat "proprietara bunurilor abandonate", aceasta fiind B.A. (63 ani) din Oradea, care executa lucrări de renovare şi reamenajare a imobilului situat pe strada Primăriei nr. 29", se arată în comunicatul Poliţiei Locale.

Se pare că femeia a fost identificată cu ajutorul unor facturi care se găseau printre gunoaiele aruncate pe strada Bihorului. Ea a fost amendată cu 2.000 de lei şi a fost pusă să adune deşeurile aruncate, deci să salubrizeze zona.

"Ţinem să menţionăm că la Depozitul de deşeuri "Eco Bihor", de pe str. Matei Corvin nr. 327, o tonă de moloz rezultată din construcţii sau reamenajări costă 2,5 euro + TVA (aprox. 15 lei), în comparaţie cu amenzile pentru depozitarea pe domeniul public care încep de la 1.000 la 2.500 lei", subliniază reprezentanţii Poliţiei Locale, dorind să-i determine pe orădeni să nu-şi arunce molozul aiurea.

Pentru a semnala nereguli similare, orădenii pot suna la dispeceratul Poliţiei Locale la numărul 0259.969.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
suntem prea săraci?
să ne plătim gunoaiele ,mai ales molozurile?Şi nu doar atât,ci şi lipsa noastră de civilizaţie.Dacă privim în lumea câtdecât civilizată observăm o vastă implicare a cetăţenilor în deşeuri menajere şi sortare.Ce-i drept,au şi hale potrivite pentru sortare,inclusiv energie din deşeuri,ceea ce noi nu avem nici implicare,nici asemenea hale costisitoare,care costisitoare fiind îşi aduc aportul lor la conservarea mediului...
Postat 11 Iulie 2017, 16:26 de crisan
oradeanca?????
Asa zisa ,,doamna" locuieste in Oradea, insa apartenenta ei la viata urbana este de discutat!!!??? Pacat ca nu este singura!!!!
Postat 11 Iulie 2017, 16:10 de iahim
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON