URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Octombrie 2010, 18:50

Mircea Matei, candidat la şefia PDL Bihor?

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi prin partid se zvoneşte că secretarul general al PDL Bihor, Mircea Matei, se vrea candidat la funcţia de preşedinte al PDL Bihor, la fel ca Traian Abrudan ori Radu Pentie junior, Matei a afirmat joi, într-o conferinţă de presă, că nu ştie dacă acest lucru se va şi întâmpla.

"Deocamdată nu se ştie nici când vor fi alegerile. Vom hotărî vineri dacă pe 26 noiembrie sau dacă pe 3 decembrie. Vineri se va decide şi calendarul depunerii candidaturilor", a spus Matei.

Întrebat de jurnalişti ce funcţie l-ar tenta totuşi, Matei a afirmat, în stilu-i caracteristic, că "de tentat nu mă tentează nicio funcţie" şi a evitat să facă precizări pe marginea unei eventuale candidaturi. A spus că "dacă voi candida, voi candida doar în echipă" şi s-a limitat să remarce doar că PDL Bihor are nevoie "de o primenire".

"Eu consider că există o generaţie de politicieni care a dus foarte sus partidul şi va fi greu pentru PDL să ajungă din nou acolo. Totodată, consider că acea generaţie nu poate să îl ducă mai sus decât la alegerile din 2008. Consider că se cere o primenire", a zis Matei.

În opinia lui Mircea Matei, PDL Bihor are oameni suficient de tineri, dar şi de experimentaţi, "cu vârste între 35 şi 45 de ani, care pot să asigure la nivel local un drum care să ducă spre rezultate electorale bune". "Sunt oameni care au o sumă de calităţi şi în care poţi să ai încredere", a zis el.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
LOAZA
Amai candidat el si-a picat cu brio! Sa vina nesimtitul! Oricum il vom contesta!
Postat 03 Noiembrie 2010, 08:31 de Bia
sa vina Mircea
Va e frica de Matei?Va e incomod cu el?Nu uitati ca va candida impotriva lui Seremi.Macar el e viu.Are viata in el.Si totdeauna a avut curaj.Ii doresc succes.Il sustin.
Postat 01 Noiembrie 2010, 12:48 de fan
SARPELE CU CLOPOTEI
IN DESERT! ACOLO UNDE SE ALEGE PRAFUL, VA FI ALES ACEST NIMENI DE NICAIERI
Postat 31 Octombrie 2010, 18:20 de DINA
Discernamant.
Nu subestimati capacitatea PDL-ului in alegerea conducerii. Stiu ce vor,comparativ cu liberalii si social democratii, care nu sunt capabili sa promoveze o alternativa social liberala,asteptata de majoritatea romanilor. Domnia si prostia costa prea mult in Romania.
Postat 31 Octombrie 2010, 10:42 de SAFE
ei nah
mai bine sa stea in bancuta aia din buculesti,sa trezit si el dupa pasti sa vine sa tina morale la ce a facut altii,sa tina morala la ce a facut dumnealui pt. noi.Deci nu mai deschideti usa(gura) ca miroase a usturoi,zise ca nu mancase asa ceva,mai bine nu te mai intoarce in oradea,ca ne-am saturat cu moralitate imoralistului.
Postat 29 Octombrie 2010, 09:18 de eucineva
Adio PDL !?!
Echipa de campanie pentru alegerile locale si parlamentare din 2008 i-a avut in frunte pe Filip, Seremi, Matei, Abrudan ... si inca citiva. Pe mina lor a pierdut PDL atit Oradea cit si judetul. Filip s-a dus. Au ramas umbrele lui. Nu numai ca vor pierde in 2012, la locale, dar daca o sa aiba 2-3 consilieri ici si colo va fi prea mult chiar. Iar la parlamentare s-au facut de ris cu 1 senator si 1 deputat pe bune, si inca un deputat prin redistribuire, adica la norocul chiorului. Jenant an 2008 pentru PDL. Iar 2012 o sa fie cel mai jenant din ultimii 20 de ani. Asa ca, dragii nostri PDL-isti, votati Matei, Seremi, Abrudan. Daca se poate toti 3 pe un singur loc.
Postat 29 Octombrie 2010, 01:55 de able
sa radem cu.....
Prostia, lacomia, hotia si celelalte surate ale lor(toate cu rang de virtute in PDL), sunt autodistructive.
Postat 29 Octombrie 2010, 01:06 de kaboom
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON