URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Martie 2010, 14:01

Manifestaţie pentru Norbert, tânărul mort din neglijenţa medicilor (FOTO)

Manifestaţie pentru Norbert, tânărul mort din neglijenţa medicilor (FOTO) Manifestaţie pentru Norbert, tânărul mort din neglijenţa medicilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Protestul organizat miercuri, de la ora 11, în faţa Prefecturii Bihor, faţă de tergiversarea anchetei cu privire la decesul în spital a tânărului Takacs Norbert, de 17 ani, a reunit circa 250 de persoane. La eveniment au participat prieteni, rude şi colegi de la Colegiului Economic "Partenie Cosma", unde Norbert a fost elev în clasa a XI-a G, dar şi apropiaţi ai tânărului de la colegiile orădene "Lorantffy Zsuzsana", "Szent Laszlo", "Constantin Brâncuşi" şi "Ady Endre".

"Am venit pentru că nu ni se pare normal să ai un accident şi medicii să te lase să mori în spital", a declarat pentru BIHOREANUL o elevă cu lacrimi în ochi. Protestatarii au purtat pancarde cu fotografia lui Norbert şi mesaje de genul: "Nu vrem să murim în spital!", "Vrem dreptate!", "Nu ne oprim aici!", "Vrem să descoperim adevărul!" şi "Noi vrem să trăim!".

"Era un tânăr vesel"

Colegii şi profesorii lui Norbert s-au declarat şocaţi de tragedia familiei Takacs. "Norbert era un tânăr vesel, care încuraja pe toată lumea. Colegii sunt foarte afectaţi, a trebuit să facem cu ei consiliere cu psihologul şcolii. Nu putem să ne dăm seama cum a fost cu putiinţă atâta indiferenţă din partea unor cadre medicale care nici nu sunt apoi trase la răspundere", a declarat Andrea Păşcuţ, diriginta clasaei a XI-G în care a studiat elevul.

Norbert a fost singurul copil al familiei Takacs fapt care face durerea părinţilor cu atât mai mare. "Mai avea două săptămâni până la majorat. Când a avut loc accidentul mergea să se vadă cu prietena lui, Ioana, ca să vorbească de petrecere", spune Takacs Sara, mama lui Norbert.

Părinţii şi prietenii tânărului decedat în spital sunt revoltaţi de faptul că Norbert a fost operat abia a treia zi după accident şi reclamă tergiversarea anchetei demarate de Colegiul Medicilor. "Au trecut deja şase săptămâni de la moartea lui şi nouă nu ne-a spus nimeni nimic nici până acum. Săptămâna trecută, când am întrebat iar, ne-au spus să revenim peste o lună", povesteşte Takacs Jeno, tatăl lui Norbert.

Cu ocazia protestului, familia Takacs a înaintat prefectului Gavrilă Ghilea un memoriu prin care cere urgentarea anchetei şi pedepsirea vinovaţilor. "Eu nu pot să spun că unul sau altul este vinovat, dar vreau să se facă dreptate. Nu se poate ca un copil să moară pe patul de spital şi nimeni să nu facă nimic. Cine a greşit să plătească!", cere Takacs Jeno.

Takacs Sara, mama lui Norbert, spune că urgentarea anchetei este în interesul tuturor bihorenilor. "Nu vrem să păţească şi alţi părinţi ceea ce am păţit noi. Am avut încredere în doctori şi uite ce am păţit, am rămas fără copil", zice Takacs Sara.

Promisiuni

Prefectul Gavrilă Ghilea a preluat memoriul de la părinţii lui Norbert şi a promis că documentul va ajunge la ministrul Sănătăţii, Cseke Attila. "Memoriul dumneavoastră va ajunge pe masa ministrului. Acest caz nu trebuie să treneze. E foarte dureros ce s-a întâmplat, iar dacă a fost vorba de neglijenţă e şi mai grav", a spus Ghilea.

Prezent la discuţii Marius Pîrcioagă, şeful Direcţiei de Sănătate Publică, Bihor, a promis că va face toate demersurile necesare pentru efectuarea unei anchete rapide şi corecte. "Astăzi ne vom adresa în scris Colegiului Medicilor din România. Punctul nostru de vedere este că DSP nu agreează ideea tergiversării anchetei", a spus Pîrcioagă.

Takacs Norbert, în vârstă de 17 ani, originar din Biharia, a decedat miercuri, 10 februarie, după ce sâmbătă, 6 februarie, se afla în Piaţa Unirii din Oradea, şi a vrut să traverseze strada pe roşu, când a fost acroşat de o maşină. El a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean cu fractură de tibie, piramidă nazală şi multiple leziuni la nivelul antebraţelor, care nu i-ar fi pus viaţa în pericol.

Până luni, el a fost internat la secţia de chirurgie maxilo-facială, iar apoi a fost transferat la secţia de ortopedie. Abia marţi, în a treia zi de la accident, a fost operat la tibie, iar imediat după intervenţia chirurgicală a început să se simtă tot mai rău şi a decedat la câteva ore, doctorii acuzând apariţia unei embolii. Familia acuză acum medicii orădeni de malpraxis, reclamând că nu s-au ocupat cum ar fi trebuit de copil şi că l-au lăsat să zacă, din cauză că accidentul s-a petrecut în weekend.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
CRIMINALII
sunt si eu mamica la doi copii daca mi-sar intimpla mie asa ceva ca din cauza unor imbecili care se numesc doctori nu stiu ce as face cred ca i-as omori cu mina mea pe acei care nu si-au facut treaba voua va doresc sa treceti peste aceasta grea incercare cu credinta ca dumnezeu nu doarme SINCERE CONDOLEANTE
Postat 27 Octombrie 2010, 07:15 de tina SUA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON