URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Februarie 2011, 16:45

Kangoroo Land, ţopăie în voie! (FOTO)

Kangoroo Land, ţopăie în voie! (FOTO) Kangoroo Land, ţopăie în voie!

Când grădiniţa, şcoala sau temele s-au terminat, fiecare copil îşi doreşte să ajungă în lumea colorată a jucăriilor, a distracţiei şi a hohotelor de râs. În fiecare zi, Kangoroo Land le pune la dispoziţie locul perfect pentru o astfel de evadare.

În lumea culorilor

În cel mai mare spaţiu de joacă din oraş, întins pe 555 de metri pătraţi, micuţii găsesc încăperi dotate astfel încât să-i distreze, dar şi să-i menţină în formă. Kangoroo Land are şi labirint uriaş pe care copiii pot să-l parcurgă, iar în drumul lor, să se distreze exersând la sacii coloraţi de box, trecând prin tunele-obstacol sau trăgând cu tunurile cu bile de burete la ţintă.

La final, cei care au desluşit labirintul pot să coboare repede ca vântul pe toboganul din burete, numai pentru a-şi relua itinerarul.

DSC_4974.JPGTot la Kangoroo Land copiii pot să se joace într-un complex cu tobogane, mai mari sau mai mici, la care ajung după ce s-au căţărat pe scăriţe decorate în toate culorile. La sosire, jucăuşii aterizează într-o baie de bile viu colorate.

Copiii sunt supravegheaţi tot timpul de patru angajate, iar spaţiul de joacă este deschis în fiecare zi de luni până duminică, între orele 10 şi 22. O oră de distracţie la Kangoroo Land costă doar 10 lei, dar pentru cei care nu vor să stea atât există tarife şi numai pentru 10 minute (2 lei), 20 de minute (4 lei), 30 de minute (5 lei), 40 de minute (7 lei) şi 50 de minute (9 lei).

Joacă gratuit!

O veste bună e aceea că, începând din 21 februarie, timp de o lună, orice copil se poate juca gratuit la Kangoroo Land, în fiecare zi în intervalul orar 16.30 şi 18.

Pe lângă faptul că nu va plăti preţul intrării, unul dintre părinţii care îşi aduce copilul la joacă primeşte, în acelaşi interval orar, o cafea gratuit la cafeneaua ţigănească Madam Pondarosa, deschisă recent lângă spaţiul de joacă.

Totodată, Kangoroo Land este singurul spaţiu de joacă cu o încăpere specială în care mamele îşi pot schimba sau alăpta copiii.

La mulţi ani, la Kangoroo!

Tot la Kangoroo Land, copiii îşi pot serba cea mai importantă zi din an într-una dintre spaţiile speciale de petrecere din interiorul complexului. Cei de până la 6 ani pot să se distreze într-o cameră decorată cu maşinuţele din filmul Cars, cu simpaticul Tweety, căpcăunul Shrek şi celebrul cuplu Mickey şi Minnie Mouse. Copiii servesc masa la măsuţe colorate în nuanţe de roz, şezând pe băncuţe pentru înălţimea lor.

DSC_4950.JPGÎn schimb, cei mai mari îşi pot serba ziua într-o altfel de încăpere, decorată cu grafitti care le transmite "La mulţi ani" în şapte limbi, situată exact lângă camera unde părinţii se pot relaxa şi servi la rândul lor o gustare.

Pentru astfel de petreceri, Kangoroo Land asigură mâncarea în diverse meniuri, băutura şi decoraţiunile în funcţie de cerinţele părinţilor şi de numărul de copii. Prin urmare, şi preţul un astfel de "party" aniversar, care durează două ore, variază. La cerere, copiii pot să aibă la petrecerea lor clovni, prinţese sau alţi animatori. Cei de la Kangoroo Land avertizează, însă, că rezervările pentru o astfel de petrecere trebuie făcute cu cel puţin două sau chiar trei săptămâni înainte. Şi atunci totul va fi perfect!

(ADVERTORIAL)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
bla bla !!!
bla bla bla !
Postat 19 Iunie 2012, 10:14 de bla bla !!!
mafia
imi place imi place
Postat 26 Februarie 2011, 15:44 de tytus

count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON