Mai multe avioane militare ungare au fost ridicate vineri de la sol pentru a intercepta un avion de pasageri aparținând companiei TAROM, care intrase în spațiul aerian al Ungariei fără a anunța acest lucru în prealabil, scrie Digi24.ro.
Potrivit sursei citate, aeronava, un model Boeing-737, efectua un zbor de la Munchen (Germania) către Sibiu (România) și a intrat în spațiul aerian ungar vineri la ora locală 11:18 (09:18 GMT) menținându-și culoarul de zbor. Piloții nu au reușit, însă, să stabilească legătura cu controlul de trafic aerian civil din Ungaria.
La scurt timp, Centrul pentru operațiuni aeriene combinate al NATO a alertat avioanele militare Gripen din cadrul forțelor armate ungare, care au identificat avionul și l-au escortat până la frontiera ungaro-română, mai sursa citată.
În urma interceptării sale de către avioanele militare ungare, aparatul Boeing-737 a stabilit contactul cu controlul de trafic aerian la ora locală 11:36 (09:36 GMT).
Avionul a aterizat cu bine la Sibiu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.