URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Ianuarie 2011, 16:21

Înapoi la şcoală: vacanţa de iarnă s-a terminat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sună clopoţelul...

Dacă nu s-a terminat până acum, feeria specifică sărbătorilor de iarnă se încheie pentru elevii români în mod cert începând de miercuri, deoarece reîncepe şcoala. După o vacanţă de două săptămâni, care a început miercurea înainte de Crăciun şi s-a terminat marţi, 4 ianuarie, şcolarii reiau orele din primul semestru al anului şcolar 2010-2011.

Totuşi, elevii nu se vor obosi excesiv cu şcoala, căci la finalul lunii ianuarie vor intra iar în vacanţă. De sâmbătă, 29 ianuarie, până duminică, 6 februarie, şcolarii vor fi în vacanţa intersemestrială, urmând ca din 7 februarie să reia orele, în semestrul doi.

Următoarea vacanţă pe care o vor avea elevii va fi în perioada 16 aprilie - 25 aprilie, după care alte zile libere vor mai avea doar în vacanţa de vară. Şcoala se va încheia pe 17 iunie 2011.

Studenţii, încă nu

Studenţii Universităţii din Oradea mai au, însă, câteva zile de vacanţă. Tinerii se reîntorc la cursuri şi seminarii luni, 10 ianuarie, iar după două săptămâni de activităţi didactice, ei vor intra în sesiune. Din 24 ianuarie până în 12 februarie, studenţii vor susţine examene, urmând ca între 14 şi 20 februarie să aibă o vacanţă de o săptămână. Va urma apoi sesiunea de măriri de note şi de restanţe aferentă primului semestru, urmând ca semestrul al doilea din anul universitar să debuteze pe 28 februarie.

Activitatea didactică a semestrului al doilea la Universitatea din Oradea se va întinde fără întrerupere 14 săptămâni, urmând ca din 6 până în 25 iunie studenţii să susţină examene. După sesiunea de restanţe şi măriri de note din vară (27 iunie - 2 iulie), studenţii vor avea vacanţa de vară şi perioada de practică, iar între 5 şi 17 septembrie vor putea să susţină iar examenele pe care le-au picat sau la care doresc o notă mai mare, în sesiunea de restanţe.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON