URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Aprilie 2010, 11:25

Greva RATB a paralizat Capitala

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aproximativ 2.000 de şoferi bucureşteni de troleibuze, autobuze şi tramvaie au refuzat, joi dimineaţă, să iasă cu maşinile pe traseu. Între timp, aceştia i-au convins şi pe colegii lor să se alăture protestului, ajungând astfel la peste 4.000 de grevişti, motiv pentru care niciun mijloc de transport comun al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) nu circulă în Capitală.

Directorul RATB, Gheorghe Aron, a negociat toată noaptea cu angajaţii RATB, însă nu au ajuns la un punct comun. Oamenii spun că au organizat această grevă spontană deoarece nu vor să li se micşoreze salariile şi doresc să primească prima de Paşte.

Greva spontană a declanşat un haos total în traficul şi aşa încărcat din Bucureşti. Oamenii s-au certat să prindă un taxi pentru a putea ajunge la serviciu.

Liderului sindical RATB, Vasile Petrariu spune că salariile angajaţilor Regiei de Transport nu au scăzut numai că bugetul RATB din acest an este la nivelul anului 2008. Acest lucru înseamnă un deficit de 55 de milioane de lei.

"Până acum nu s-au întârziat salariile, nu au scăzut, doar că oamenii sunt îngrijoraţi şi se gândesc că le-ar putea scădea salariile. În plus, angajaţii RATB au 3-4 niveluri de salarizare şi, potrivit protocolului din contractul colectiv de muncă, care urmează să intre în vigoare de la 1 aprilie, va avea loc o rearanjare salarială, iar şoferii vor fi încadraţi numai pe două niveluri. Totuşi, acest lucru nu înseamnă scăderi salariale", a explicat Vasile Petrariu.

Directorul RATB, Gheorghe Aron, spune că, de fapt, salariile şoferilor nu vor scădea, dar le-ar putea fi afectate veniturile. "Chiar dacă bugetul pe acest an este mai mic decât trebuia, acest lucru nu înseamnă scăderea salariilor de încadrare, ci a veniturilor", a spus Aron. Potrivit acestuia, salariul mediu al unui şofer RATB este de aproximativ 1.800 lei, iar cel net de 2.400 de lei, deoarece se adaugă sporuri de vechime şi de muncă grea.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu i-a asigurat pe greviştii RATB că veniturile nu vor scădea. "Le garantează Oprescu că nu le scad veniturile. Îi asigur că nu vor fi reduse veniturile, pentru că toate principiile din contractul colectiv de muncă au fost respectate. Nu s-a atins nimeni de nici un leu din salariile şoferilor", a declarat joi, primarul Capitalei.

Totuşi, Oprescu spune că prima de Paşte nu se poate acorda şi nici nu se poate vorbi de creşteri salariale. Potrivit primarului, salariul mediu net la RATB este de 2.400 de lei, plus bonuri de masă în valoare de 1,5 milioane de lei. Primăria Capitalei a anunţat că protestul spontan al angajaţilor RATB este total nejustificat şi se bazează exclusiv pe zvonuri.

UPDATE:

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat, la finalul discuţiilor de la autobaza Titan, că angajaţii RATB încheie protestul şi reiau joi seară munca, precizând că 89% din doleanţele acestora privesc administrarea propriilor bani. Edilul Capitalei a sugerat că problemele de la RATB sunt generate de managementul defectuos al Regiei, arătând că a dispus în acest sens un audit intern.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON