URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Iulie 2013, 10:54

Găselniţă: Speriat că populaţia îmbătrâneşte, un primar din Bihor momeşte tinerii oferindu-le locuri de casă!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Văzând că în comuna sa numărul locuitorilor scade pe zi ce trece, primarul Sălardului s-a folosit de o găselniţă inedită, oferindu-le tinerilor locuri de casă, numai să rămână acolo.

"Proiectul meu a început încă de când am candidat ca primar. Colegii mi-au spus că e o pierdere totală, fiincă Sălardul e pornit grav spre îmbătrânire şi nu se poate face nimic. Am făcut un studiu, am aflat că tinerii vor să plece nu numai din sat, vor să plece şi din localitate şi din ţară, pentru că veniturile lor sunt atât de mici încât nu pot cumpăra un loc de casă în intravilan. Consiliu Local a decis, la propunerea mea, să dezmembrăm 40 de locuri de casă şi să le oferim tinerilor cu titlu gratuit, dar cu obligativitatea ca într-un an să înceapă construcţia", a declarat primarul Miklos Nagy pentru Realitatea Tv.

Practic, edilul nu a făcut altceva decât să aplice Legea 15 din 2003, conform căreia tinerii până în 35 de ani au dreptul să primească un loc de casă gratuit, cu condiţia să nu mai aibă terenuri sau imobile pe numele lor şi să înceapă construcţia în minim un an. Ideea a prins, iar cum în comună s-a introdus şi canalizarea, apa şi gazul, oamenii au preferat să rămână locului.

Creşterea populaţiei este semnificativă, având în vedere că în urmă cu 10 ani populaţia judeţului a fost de 3700 de locuitori, iar astăzi depăşeşte 4500, în condiţiile în care sute de oameni au murit.

"Pentru noi, rezultatele recensământului sunt pozitive şi ne bucurăm. Când am scos de la Evidenţa Populaţiei numărul morţilor, m-am speriat când am văzut că în 10 ani peste 800 de oameni au fost îngropaţi. Dar mă bucur, totuşi, că tinerii nu mai pleacă din localitate, le-am adus şi firme de consultanţă pentru proiecte, i-am ajutat să-şi facă firme, iar acum au propriile afaceri", a mai spus primarul.

Locuitorii din Sălard, şi mai cu seamă cei care au primit un loc de casă, îşi laudă primarul şi spun că nu s-ar muta la oraş mai ales că sunt doar 20 de kilometri cu maşina până în Oradea.

Dezvoltarea comunei are, însă, şi preţul ei, căci astăzi numărul copiilor care trebuie şcolarizaţi depăşeşte locurile disponibile în unităţile de învăţământ din comună. "Ne luptăm să construim grădiniţe, şcoli, pentru că nu sunt suficiente spaţii. Toate sunt pline, mai ales la nivelul grădiniţei avem o problemă", a mai spus primarul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Foarte bine!
Om destept, tot respectu'!
Postat 18 Iulie 2013, 00:10 de Ardeleanu\'
Se rezolva
Unguritele rupand vechile relatii cu romanii au aparut probleme demografice. Se pare ca nu au ramas multa vreme neglijate si s-au intors la vechii prieteni, indienii. Si astfel s-a rezolvat si problema demografica si cea cu tenul revenindu-se la cel original, inchis la culoare.
Postat 17 Iulie 2013, 14:19 de Pardalian
Obiceiuri vechi
Se poate locui si in cort, iar copii se pot face si in caruta sau sub.
Postat 17 Iulie 2013, 13:54 de barza
nu toate prostituatele din secte care de care mai macrabre !!
asta este PRIMAR pe care il doare , nu toate prostituatele din secte care de care mai macrabre !! eu cu asta ma simt ROMAN chiar daca pentru mine nu a facut NIMIC, a facut pentru cei care au nevoie de EL! Simt ca banii sunt investiti cu SUFLET si placere , nu FORTAT si FORTAT,noi ORADENI suntem abuzati si justitia se face ca nu vede ! MOARTE nu o sa va ierte, nu stiti cand va loveste trenul in masina :))) oricati bani ai avea, va cade o caramida in cap, va vine randul, stai linistiti ! Ce e al vostru e psu deoparte, amin !
Postat 17 Iulie 2013, 12:44 de felicitari!
cat mai putem prostii!!!!!!!!!!
ha, ha! Pentru a construi casa iti trebuie si bani, loc de munca cu un venit cu care sa poti acoperii cheltuielile, apoi putem vorbii de intinerirea localitatii! Povesti de ametit prostutii!
Postat 17 Iulie 2013, 12:43 de eeeee
bravo
Daca e asa, e foarte bine. Nu locuri pentru biserici. In sfarsit cineva care intelege despre ce e vorba in propozitie. Solutia de taxare si supraimpozitare nu ajuta la nimic. Inca o data BRAVOOO!!!
Postat 17 Iulie 2013, 12:27 de eu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON