URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Octombrie 2011, 13:26

Fostul premier Iulia Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Opozanta ucraineană Iulia Timoşenko, fost prim-ministru al Ucrainei, judecată pentru abuz de putere, a fost condamnată marţi la şapte ani de închisoare, a anunţat judecătorul.

"Tribunalul a decis să o declare pe Iulia Volodimirovna Timoşenko vinovată (...) şi să o condamne la şapte ani de închisoare", a notat judecătorul în sentinţa sa, care îi interzice de asemenea opozantei să exercite funcţii oficiale timp de trei ani.

"În ianuarie 2009, Iulia Timoşenko, fiind prim-ministru (...) şi-a folosit autoritatea şi prerogativele în scopuri infracţionale, comiţând acte care depăşesc clar drepturile şi autoritatea sa", a afirmat anterior judecătorul Rodion Kireev.

Judecătorul a început să citească verdictul în jurul orei 6.00 GMT (9.00, ora României), rezumând faptele reproşate acuzatei, judecată pentru abuz de putere în cazul semnării unor contracte în domeniul gazelor cu Rusia, în 2009.

Magistratul a subliniat că aceste acorduri au costat scump compania publică ucraineană de hidrocarburi Naftogaz. "Aceste acorduri au avut consecinţe dure pentru Naftogaz, (pierderi) de 1,5 miliarde de grivne", echivalentul a circa 190 de milioane de dolari, a declarat el.

Aflată în arest preventiv de la 5 august, Timoşenko a fost judecată pentru că a semnat în 2009, fără autorizarea Guvernului pe care îl conducea, acorduri cu Rusia în domeniul gazelor, considerate defavorabile Ucrainei.

Aceste contracte au pus capăt unui conflict între Kiev şi Moscova, care a perturbat grav aprovizionările cu gaz rusesc ale Uniunii Europene.

Parchetul a cerut şapte ani de închisoare împotriva Iuliei Timoşenko, în timp ce apărarea a pledat pentru eliberarea ei, denunţând un proces "politic" şi absenţa unui delict.

Uniunea Europeană, cu care Ucraina speră să semneze un acord de asociere, a criticat în mod repetat aceste acuzaţii şi a avertizat că o condamnare a opozantei ar avea consecinţe negative asupra relaţiilor dintre Kiev şi UE.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON