URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Noiembrie 2010, 14:10

FC Bihor în căutare de puncte la Ploieşti

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: url

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: name

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

Pentru FC Bihor, meciul de duminică, de la Ploieşti, poate avea o importanţă mai mare decât pare la prima vedere. Un eventual rezultat favorabil, urmat de o posibilă victorie în ultima etapă pe teren propriu, ar putea determina conducerea clubului orădean să-şi reevalueze obiectivul pentru acest campionat. Promovarea pare a nu mai fi un vis îndepărtat.

„Mergem la Ploieşti să facem un joc bun şi să obţinem un rezultat favorabil. Am încredere în jucători şi sunt convins că vor face tot ce se poate pentru a nu părăsi terenul învinşi", a declarat pentru BIHOREANUL antrenorul Gheorghe Ghiţ.

Fără Deaconescu şi Bîrza

Din lotul care se deplasează la Ploieşti nu vor face parte doi jucători importanţi. Este vorba despre fundaşul central Deaconescu şi atacantul Bîrza. „Putea fi meciul lui Bîrza, pentru că Petrolul se va avânta în atac şi jucătorul nostru ar fi avut spaţii mari de manevră, care îl favorizează. Din păcate el va lipsi, la fel şi Deaconescu, jucător care începuse să dea randament pe postul de fundaş central", a afirmat Ghiţ.

FC Bihor va face deplasarea spre Ploieşti vineri dimineaţa. Echipa va efectua un antrenament la Alba Iulia, după care îşi va continua drumul până la Bucureşti, unde va fi cazată până sâmbătă dimineaţa.

Partida se va disputa duminică, de la ora 12.00 şi va fi transmis în direct de către postul Boom TV.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Erata
Meciul va fi pe Dolce Sport, care se receptioneaza pe platforma Dolce si intr-adevar se receptioneaza si pe platforma Boom. Boom Sport nu mai exista.
Postat 25 Noiembrie 2010, 17:32 de Alex
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON