URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Aprilie 2012, 19:38

Divorţ Andreea Marin - Ştefan Bănică? Cântăreţul ar fi înşelat-o şi s-ar fi ales şi cu o boală venerică

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zvonurile că Andreea Marin şi cântăreţul Ştefan Bănică Jr. sunt în prag de divorţ sunt tot mai dese în ultima perioadă. Gurile rele spun că artistul ar fi înşelat-o pe "Zâna Surprizelor" cu Lavinia Pârva, ex Spicy, şi că, mai mult, s-ar fi ales şi cu o boală venerică. Motiv pentru care s-a dus la analize la o clinică privată.

"Zâna" a vorbit deschis despre speculaţiile apărute în presă şi, deşi a precizat că este convinsă că soţul i-a fost fidel, susţine că un eventual divorţ nu ar fi un capăt de ţară.

"Privesc mult mai detaşată acest subiect în a doua mea viaţă ca familistă. Am pornit la drum cu dragoste şi cu toata dăruirea, dar un divorţ nu ar fi ceva care să mă dărâme, chiar dacă nu mi-l doresc. Consider că atâta vreme cât avem sănătate, avem ce e mai preţios, în rest, le rezolvă timpul pe toate", a spus Andreea Marin, potrivit apropo.ro.

Conform tabloidului Click, Ştefan Bănică Jr ar fi mers la o clinică privată din Bucureşti, pentru o serie de analize, care se solicita în cazul unui pacient care este suspectat ca sufera de uretrită. Boala poate fi provocată ce-i drept, şi de răceală, însă tabloidul speculează că artistul ar fi căpătat această boală după o aventură cu Lavinia Pârva.

În octombrie, fosta solistă de la trupa Spicy a fost surprinsă intrând în scara în care Ştefan Bănică jr. are un apartamen. Solista a sosit acolo la o jumătate de oră după Ştefan şi a ieşit din bloc după mai bine de trei ore. În tot acest timp, «Zâna» se afla încă la Moscova, cu treburi profesionale. Frumoasa brunetă care a venit să-i ţină de urât lui Ştefan şi-a luat toate măsurile de precauţie cu putinţă, fiind camuflată sub o pălărie şi în spatele unor ochelari de soare.

"După ce întâlnirea ei misterioasă cu Ştefan Bănică jr., de la sfârşitul lui septembrie 2011, a făcut valuri în lumea mondenă, senzuala Lavinia a luat o "pauză" de câteva luni. A recunoscut, în urmă cu o lună, într-un interviu pentru Click!, că a avut ceva probleme de sănătate", scrie acum Click!.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON