URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Iulie 2017, 15:46

Destin neclar: Consiliul Judeţean a respins propunerea liberalilor de reabilitare a fostei Policlinici Mari

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Soarta fostei clădiri a Policlinicii Mari, care se degradează pe zi ce trece, este în continuare incertă. Aliaţii de la conducere – UDMR, PSD şi ALDE – au respins, joi, propunerile formulate de liberali ca imobilul să fie reabilitat, respectiv să devină sediu administrativ al judeţului, pe motiv că, întâi, e nevoie de aprobarea ministerelor Sănătăţii şi Administraţiei Publice pentru schimbarea destinaţiei fostei Policlinici.

După cum se ştie, însă, preşedintele Pásztor Sándor şi-a anunţat intenţia de a vinde palatul din centrul Oradiei pentru că n-are bani să-l reabiliteze.

Explicaţia: Nu se poate!

Soarta fostei Policlinici Mari din str. Republicii nr. 35 a fost una dintre cele mai disputate teme ale şedinţei ordinare de joi a Consiliului Judeţean Bihor. Consilierii PNL au propus pe ordinea de zi două proiecte legate de aceasta, unul referitor la stabilirea unei noi destinaţii pentru imobil, cea de sediu administrativ al judeţului, respectiv unul referitor la achiziţia documentaţiilor tehnice pentru reabilitarea acestuia.

Propunerile liberalilor au primit avize negative de la toate comisiile de specialitate şi propuneri de respingere din partea Direcţiei Economice a CJ. Potrivit documentelor, clădirii din str. Republicii nr. 35 nu i se poate schimba destinaţia – ea figurând încă drept unitate medicală - decât cu "acordul Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Administraţiei Publice".

De asemenea, în ceea ce priveşte proiectul de reabilitare, acesta – arătau specialiştii – nu se poate face căci nu s-a fost stabilită o destinaţie finală (!) a clădirii şi lipseşte documentaţia tehnică necesară autorizaţiilor, adică un plan cadastral la zi, care, însă, a fost însuşit de consilierii judeţeni tot în şedinţa de joi şi urmează să fie depus la Oficiul de Casastru şi Publicitate Imobiliară pentru notarea dreptului de proprietate al judeţului Bihor.

"Faceţi o propunere rezonabilă"

Drept urmare, aliaţii de la conducerea CJ Bihor au votat împotriva propunerilor făcute de liberali în privinţa fostei Policlinici, care, astfel, au căzut.

Dincolo de argumentele legale privind necesitatea acordului ministerelor Sănătăţii şi Administraţiei Publice, este clar, însă, că şefii CJ nu-şi doresc să reabiliteze imobilul şi nici să-l facă sediu administrativ. De altfel, după cum se ştie, preşedintele Pásztor Sándor a afirmat public că-şi doreşte vânzarea clădirii. Pe ordinea de zi a şedinţei de joi n-a apărut, însă, niciun proiect în acest sens.

"Dacă propunerea noastră nu este bună, mi-aş dori să veniţi cu o altă propunere pentru această clădire. Aşteptăm o destinaţie pentru acest imobil şi dacă vom considerăm că este rezonabilă aveţi voturile noastre. Dar eu cred că nu doriţi să faceţi nimic, nici măcar nu vă doriţi să-l vindeţi. N-am văzut un material în acest sens", a spus Ionel Avrigeanu, liderul grupului PNL.

De asemenea, Avrigeanu a spus că prin proiectul referitor la documentaţia de reabilitare, a vrut să-i preseze pe şefii CJ Bihor să-şi respecte propria hotărâre, adică cea privind bugetul judeţului, în care au inclus 375.000 lei pentru proiecte şi avize de reabilitare a fostei Policlinici. N-a avut sorţi de izbândă.

"Avioane" de 5 stele

În ceea ce priveşte soarta fostei Policlinici – cea mai valoroasă clădire din patrimoniul CJ – şefii instituţiei au reiterat că aceasta ar putea fi vândută într-o "licitaţie internaţională".

"Niciodată nu am afirmat că CJ va face acolo hotel sau magazin. Ne-am dori o licitaţie internaţională şi să vină un investitor care să pună acea clădire în valoare, transformând-o într-un hotel de 5 stele sau într-un supermarket. Cred că hotelul de 5 stele este cea mai bună variantă", a spus vicepreşedintele Ioan Mang, căruia cuscrul Avrigeanu i-a răspuns: "Avioane!".

Atât Mang cât şi Pásztor au spus că vor face demersuri pentru obţinerea aprobării ministerelor Sănătăţii şi Administraţiei Publice pentru schimbarea destinaţiei fostei Policlinici şi, ulterior, vor veni cu propuneri în faţa aleşilor judeţeni.

Orice astfel de propunere, însă, va avea nevoie de două treimi din voturile acestora (24 din 35) şi nu doar de o majoritate simplă, fiind vorba de o hotărâre privind patrimoniul judeţului. Deci, şi de susţinerea PNL-iştilor, care nu s-au arătat încântaţi de ideea de a vinde o clădire pentru care CJ s-a luptat ani buni în instanţă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON