URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 August 2013, 12:37

De la 1 septembrie, biletele de tren se scumpesc cu 10%

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prin ordin al conducerii Ministerului Transporturilor, preţurile biletelor de tren vor creşte diferenţiat de la 1 septembrie, cu până la 10%. Măsura a fost aprobată luând în calcul evoluţia inflaţiei şi majorarea din ultimii doi ani a unor costuri ale CFR Călători, cu combustibili, energie sau piese.

Potrivit Mediafax, pentru rutele scurte (parcurse de trenurile Regio), creşterea va fi operată prin rotunjirea tarifului la 50 bani sau la leu, prin majorări cu valori cuprinse între 10 bani şi 50 bani, în vreme ce pentru rutele lungi, la trenurile InterRegio (IR) scumpirea va fi de până la 10%.

În cazul trenurilor Regio, la clasa a II-a, preţul unui bilet pe ruta Bucureşti - Ploieşti (60 km), Timişoara - Arad (57 km) şi Satu Mare - Baia Mare (60 km) va creşte de la 7,3 lei la 7,5 lei, în vreme ce pe traseele Galaţi - Brăila (31 km) sau Bacău - Roman (44 km), tarifele vor urca de la 5,2 la 5,5 lei, respectiv de la 6,8 lei la 7 lei.

La trenurile InterRegio, preţul plătit pentru un bilet la clasa a II-a va fi majorat pe rutele Bucureşti - Braşov (166 km) şi Bucureşti - Constanţa (225 km) de la 47 lei la 50,5 lei, respectiv de la 58,2 lei la 62 lei. Pentru un drum de la Bucureşti la Craiova (209 km), tariful va urca de la 58,2 lei la 62 lei, iar în cazul unei călătorii Bucureşti - Iaşi (405 km), un bilet va costa 94,5 lei, de la 85,7 lei în prezent.

De la Bucureşti la Cluj Napoca (497 km), preţul unui bilet la clasa a II-a într-un tren InterRegio va creşte de la 85,7 lei la 94,5 lei, iar de la Bucureşti la Timişoara (533 km) un călător va plăti 105 lei în aceleaşi condiţii, de la 95,1 lei în prezent.

Tot la clasa a II-a, tariful InterRegio pentru o călătorie de la Braşov la Sibiu (149 km) va urca de la 42,7 lei la 46 lei, iar un drum Iaşi - Suceava (137 km) va costa 41 lei, faţă de 38,1 lei în prezent.

Preţurile în cazul trenurilor InterRegio menţionate anterior includ şi tariful de rezervare loc (3,3 lei în prezent, respectiv 4 lei după majorare).

Facilităţile de călătorie acordate în prezent se vor aplica şi după majorare, precizează compania.

Modificările vizează tarifele pentru trenurile Regio şi IR, preţurile pentru biletele Intercity nefiind reglementate, decizia în cazul celor din urmă aparţinând exclusiv companiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON