URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Decembrie 2011, 10:07

Dascăli la recuperare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şcolile bihorene riscă să rămână de sărbători cu conturile blocate. Profesorii care au câştigat în instanţă prin hotărâri definitive şi executorii plata integrală a drepturilor salariale cuvenite au început să trimită executorii judecătoreşti pe capul directorilor de şcoli şi contabililor şefi.

Săptămâna trecută, portăreii au bătut deja la uşa Colegiului Naţional Iosif Vulcan, iar pentru săptămâna aceasta s-au anunţat "vizite de lucru" la alte şcoli din Oradea şi judeţ.

Dascălii au câştigat în total drepturi salariale de peste 20 milioane de lei, cea mai mare sumă din ţară, dar până să vadă aceşti bani va mai dura. Conform legii, fondurile pentru lefurile profesorilor sunt primite de şcoli de la primării, care la rându-le nu fac decât să redistribuie sumele primite de la bugetul central.

Deci, teoretic, ca să recupereze banii cuveniţi dascălilor, executorii vor trebui să blocheze conturile şcolii, care va trebui să se îndrepte spre primării că nu i-a alocat aceşti bani, care la rândul lor vor arăta cu degetul spre Ministerul de Finanţe. Încă nu e sigur cu care deget, dar se poate ghici că e vorba de cel mijlociu...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Sfat
Am citit comentariile si toate barfele despre noua contabila de la Pedagogic care acum e in locul celor 3 contabile care au delapidat. Dar din pacate stimabililor profesori de aici ati scapat de dracul si ati dat de tata sau. Pentru ca aceasta contabila Antik este noua sotie a judecatorului tenisman Levente AntiK, are spatele asigurat pt. ca are pile mari judecatorasul. A ajuns la Pedagogic pt. ca asa a vrut barbatu sau care si-a gresit cariera : in loc sa se faca jucator de tenis s-a facut judecator si participa cu sotioara Cristina la ... partide de tenis. Ce nu face judecatorul pentru sotia lui ?? A ajuns pana la prefectura sau mai departe la minister !! Asa ca dragi profesori ... un sfat: lasati-o in pace pe doamna contabila Antik ca n-aveti cu cine va pune. E sus pusa !!
Postat 06 Decembrie 2011, 21:28 de Un prieten
KK
Felicitari celor care si-au castigat drepturile in instanta, desi nu e corect ca profesorii si tot personalul din scoala sa nu-si primeasca salariile din cauza ca se blocheaza conturile. Ce parere are Insp. Scolar in legatura cu treaba asta ?? Cred ca contabila SEFA AntiKa rade de mama focului pt. situatia deloc roza a profesorilor pt. ca acestia sunt inamicii ei nr.1. care au indraznit sa-i conteste calitatile ... intelectuale.
Postat 02 Decembrie 2011, 14:22 de EU
inca o data rusine!
dar nu va e RUSINE sa va umpleti portofelul cu banii necuveniti? RUSINE si sunteti dascali!!!! nu pot sa cred ce analfabeti ne conduc? CERSETORI , ute cum viseza la banul altora, rusine! cand primesti un ban citesti si legea cum ii primesty, vine un gabor si mi da banii ii iau raspund nu i iau nu am probleme, banul necuvenit se inapoiaza si in cazul in care ii gasesti, NU RAVNI la ce este al altuia, rusine , auzi dascali! INVATATI, ILUMINATI ravnesc la ce nu e al lor, de rasul lumii am ajuns! ca copilul prins cu mana in borcan:)))))) nu pot sa cred ca traim acest regres moral! refuz sa cred ca lumea o ia razna .
Postat 02 Decembrie 2011, 11:14 de rusine!
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON