URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Aprilie 2010, 15:50

Daimler a dat şpăgi în România

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
România se numără, alături de Coreea de Nord, Libia, Bulgaria sau Yemen, printre statele în care Daimler a oferit mită şi cadouri unor oficiali pentru a-şi asigura sprijinul acestora în vederea încheierii de contracte de vânzare de autovehicule cu autorităţile din ţările respective.

Plăţile incorecte au fost efectuate prin intermediul birourilor din Istanbul ale subisidiarei Mercedes-Benz Turk (MB Turk) a Daimler şi se ridică la cel puţin 3,88 milioane de euro, potrivit unui acord între grupul german şi procuratura americană, referitor la încheierea amiabilă a anchetei SUA care vizează afaceri din 22 de ţări.

Acte găsite de Daimler în seiful din sediul MB Turk în 2006 şi alte dovezi indică plăţi de aproximativ 6,05 milioane de euro către părţi terţe în legătură cu tranzacţii de export de autovehicule către clienţi guvernamentali din afara Turciei, respectiv din Coreea de Nord, Letonia, Bulgaria, Libia, România, Rusia, Arabia Saudită, Yemen şi alte state, se arată în document. Aceste tranzacţii au generat venituri de 95 de milioane de euro.

Din cele 6,05 milioane de euro plătite de MB Turk unor terţi pentru tranzacţii de export, cel puţin 3,88 milioane de euro au constat în plăţi incorecte şi cadouri, din care 3,3 milioane au fost înregistrate în actele companiei turce sub acronimul N.A. (prescurtarea de la Nutzliche Aufwendungen - plăţi utile). Şpăgile au fost plătite unor oficiali sau intermediari, cu înţelegerea ca acestea să fie date mai departe, în întregime sau parţial, unor oficiali care să ajute Daimler să-şi asigure vânzarea unor auotvehicule către clienţi guvernamentali.

SUA a acuzat, în martie, grupul auto german Daimler că a oferit unor oficiali străini milioane de dolari şi maşini de lux pentru a încheia acorduri de afaceri, încălcând astfel legislaţia americană în domeniul corupţiei. Daimler urmează să plătească 185 de milioane de dolari pentru a rezolva pe cale amiabilă litigiul cu autorităţile SUA.

Germania a interzis companiilor să ofere mită în străinătate în 1998, dar unele firme nu au instituit sisteme de control şi au permis perpetuarea unor astfel de practici. Pentru majoritatea subsidiarelor din străinătate, grupul german Daimler a menţinut "conturile pentru terţi". 

Până în 1998, "plăţile utile" erau legale în Germania şi chiar deductibile din impozite. Plăţile vizează persoane care pot ajuta compania în procesul de obţinere a contractelor, inclusiv oficiali guvernamentali, miniştri, sau şefi de state, soţii sau copii ai acestora.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON