URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Februarie 2017, 15:55

Curtea de Conturi: Ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, ar fi încasat ilegal peste 53.000 de euro când era director la Poştă

Curtea de Conturi: Ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, ar fi încasat ilegal peste 53.000 de euro când era director la Poştă sursa foto: www.hotnews.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un raport al Curţii de Conturi dezvăluie că actualul ministru al Economiei, Alexandru Petrescu, ar fi încasat ilegal bonusuri de peste 53.000 de euro când era director general la Poşta Română.

Hotnews.ro citează raportul în care se arată că bonusurile trimestriale şi anuale de la Poştă nu s-au dat pe baza unor indicatori de performanţă.

"Din verificarile efectuate in baza documentelor puse la dispozitia echipei de audit s-a constatat ca au fost aprobate si platite unele bonusuri directorului general al companiei in anul 2014 si in anul 2015, astfel: suma neta de 49.428 lei - bonusuri trimestriale aferente anului 2014; suma neta de 63.448 lei - bonusuri trimestriale aferente anului 2015; suma neta de 55.532 lei - bonus anual 2014; suma neta de 68.456 lei - bonus anual 2015", se arată în raportul Curţii de Conturi. 

Ministrul Petrescu n-a comentat raportul, precizând doar că Poşta Română a emis un comunicat. "Unul din principalele motive pentru care domnia sa a încasat bonusuri de performanţă a fost faptul că, în 2014, Poşta Română a înregistrat pentru prima dată profit, după 5 ani de pierderi, în 2015 a înregistrat profit operaţional, iar pe parcursul anului 2016 a continua menţinerea în parametrii de profit".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON