URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Iunie 2016, 12:55

Coolest Projects 2016, în IT: Cel mai bun proiect internaţional, câştigat de o orădeancă (FOTO)

Orădenii de la Coder Dojo Oradea au aşezat, din nou, oraşul de pe Criş, pe harta creativităţii digitale europene. O echipă formată din 7 copii cu vârste între 10 şi 15 ani au participat la "Coolest Projects 2016", o competiţie internaţională de proiecte IT pentru copii, organizată anual de organizaţia-mamă Coder Dojo în Dublin. În acest an în concurs au fost înscrise peste 700 de proiecte, la secţiunile "Websites", "Games", "Hardware", "Evolution" şi  "Scratch".

"Orădenii s-au întors cu un binemeritat premiu: "Best International Project", câştigat de Teona Pop, 12 ani. Toate proiectele echipei noastre au fost foarte bine apreciate, jurizarea extrem de serioasă, putem spune că stăm cu mândrie alături de oricare alţi copii din cele 12 ţări prezente acolo. Este al treilea an în care participăm şi ne întoarcem cu premii", arată un comunicat al Coder Dojo, semnat de Rodica Ardelean.

Teona a realizat un website care prezintă lumea "Warrior Cats", o serie de cărţi scrise de Erin Hunter. "Teo ne spunea că a citit 17 dintre acestea, toate în limba engleză, şi aşa a devenit un adevarat fan al personajelor. Site-ul contine 12 pagini HTML, utilizează CSS şi Javascript, iar grafica din logo este una orginală. În final, un simpatic chestionar format din 7 întrebări cu răspunsuri tip "radio-buttons" vă va ajuta să vă găsiţi potrivirea cu unul din cele 5 clanuri de pisici războinice, în funcţie de personalitatea dvs", mai arată informarea Rodicăi Ardelean.

Pe lângă Teona Pop, din echipa orădeană au mai făcut parte Vlad Durdeu (13 ani), Ioana-Cristina Ardelean (15 ani) la categoria Web Design; Elisa Erzse (10 ani), Dioszegi  Zoltan (10 ani) la categoria Scratch; Andreea Brad (13 ani) şi Eusebiu Sasca (15 ani) la categoria Games.

Concursul din Dublin a înregistrat peste 10.000 de vizitatori, sponsorii principali fiind companii din domeniu: Intel, AOL, Microsoft, Symantec, Salesforce, Deloitte, Virgin Media etc.

CoderDojo Oradea face parte dintr-o mişcare internaţională, iniţiată în Irlanda în 2011, prin care copii cu vârste cuprinse între 7 şi 17 ani au posibilitatea să înveţe practic programarea, într-un mediu informal şi gratuit. În Oradea, clubul funcţionează de 2 ani, fiind al treilea centru important din ţară după Timişoara şi Bucureşti.  

Peste 50 de copii participă regulat la sesiunile săptămânale, care au ca principii  de bază învăţarea prin joacă, comunicarea, munca în echipă, încurajarea creativităţii şi a muncii autodidacte. Cursurile se desfăşoară la Oradea Trade Center.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Felicitari!
Succes in continuare!
Postat 26 Iunie 2016, 10:53 de Valhalla-Asgard
DUBLIN BELFAST
DOUBLIN ? Mai da-ma dreaq' Eleno ! Cum poti scrie asa? Mai ales ca sunt si pasaje corecte...
Postat 25 Iunie 2016, 13:29 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON