URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Ianuarie 2013, 13:41

Circa 800 de studenţi şi elevi şi-au făcut până acum abonament pe card la OTL

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Începând cu 3 ianuarie, societatea Oradea Transport Local a lansat sistemul e-ticketing, punând în vânzare cardurile abonament pentru elevi şi studenţi. Timp de 20 de zile, circa 800 dintre aceştia s-au dus să încerce noul sistem de călătorie implementat de societatea de transport local, potrivit purtătoarei de cuvânt a OTL, Carmen Tocuţ. Numărul este unul destul de mic faţă de cele 12-13.000 de abonamente pe care OTL le eliberează, în medie, lunar elevilor şi studenţilor.

Elevii îşi pot procura noile abonamente, personalizate sau nu, la punctele de vânzare deschise în Real 1, Carrefour şi la sediul OTL din strada Atelierelor 12, în timp ce studenţii pot să o facă la chioşcul din faţa Universităţii din Oradea.

Pentru personalizarea şi eliberarea cardurilor, elevii vor trebui să prezinte în original şi xerocopie Cartea de identitate sau certificatul de naştere şi Carnetul de elev, vizat la zi pentru anul şcolar 2012, cu menţiunea "curs de zi" prin aplicarea în clar a ştampilei rotunde a unităţii de învăţământ şi a semnăturii autorizate a directorului unităţii.

Studenţii vor trebui să prezinte, tot în original şi xerocopie, Cartea de identitate şi Carnetul de student, vizat la zi, cu menţiunea "curs de zi" sau "IF" (n.r. Învăţământ cu frecvenţă sau de zi), prin aplicarea în clar a şampilei rotunde a unităţii de învăţământ şi a semnăturii autorizate a decanului.

La prima eliberare a cadrului electronic, suportul propriu zis nu se plăteşte. "Doar în cazul în care cardul se pierde, refacerea acestuia costă 10 lei", a mai precizat Carmen Tocuţ.

Potrivit reprezentantei OTL, în acestă primăvară vor fi lansate şi cardurile la preţ întreg, adică pentru cei care nu beneficiază de reduceri la călătorie. Chiar şi după implementarea e-ticketingului, cardurile electronice cu abonamentele şi biletele de hârtie vor putea fi folosite în paralel o perioadă, până când călătorii se vor obişnui cu noul sistem.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
procedeu rusinos II
Cum vor verifica controlorii validarea? Vor avea aparate portabile cu care vor face asta ? DE CE NU S-AR VERIFICA IN CAZUL ABONAMENTELOR PUR SI SIMPLU PERIOADA DE VALABILITATE A ACESTORA ??? Pentru ca fraierii trebuie sa plateasca de 2 ori !!!
Postat 24 Ianuarie 2013, 12:31 de Nick
procedeu rusinos
Validarea abonamentelor mi se pare o uriasa magarie ce are in vedere fie o viitoare scumpire mascata prin limitarea numarului de calatorii lunar, fie, mai degraba, PLATA PE LANGA ABONAMENT A SUPRATAXEI de catre cei care din diverse motive (vor uita, aglomeratie, etc.) nu vor putea valida. E absurd dupa ce platesti abonament sa fii si amendat DAR EXACT ASTA VOR SA FACA!!!
Postat 24 Ianuarie 2013, 12:28 de Nick
Prefer metoda veche
La universitate s-au facut abonamente pe stilul vechi si niic nu mai e nimeni de vreo 2 sapt in chiscul din corpul E, deci asta e o minciuna ca studentii pot face la universitate cardul, probabil si de aceea e numarul mic. Si acum vine partea ambigua de ce mama dracu trebe abonamentele validate? incercati sa va urcati inainte de ora 8 sau 10 sau chiar 12 pe autobusul 14 asta daca reusiti sa intrati in el dupa ce renuntati la cele 3 de dinainte. OK v-ati urcat e arhiplin si abia ati prins loc la usa cum s presupune ca se va valida cardul? din cate stiu nu are aripioare sa mearga pana la validator si inapoi...deci cretinism ala ungurilor din OTL. Pana nu reusiti sa dublati in orele de varf transportul in comun nu are rost sa faceti cacaturi de genu asta cu carduri...
Postat 24 Ianuarie 2013, 02:27 de doggy_c
Numar limitat de calatorii
ALEXANDRU, ai dreptate. Eu cred ca astfel se pregateste terenul pentru introducerea abonamentelor cu un numar limitat de calatorii, cam cum se dorea la un moment dat in Bucuresti.
Postat 24 Ianuarie 2013, 01:23 de Claudiu
ORELE DE VÂRF
Mă gândesc la mişcările de trupe din mijloacele de transport la orele de vârf. Lupte crâncene ne aşteaptă pentru validarea abonamentelor la cele, doar, două aparate dispuse în fiecare mijloc de transport. Ca orice lucru implementat în această ţară există şi în acest caz amatorism, ca să nu-i spun cretinătate. Nimeni din cadrul O.T.L. nu s-a gândit la penibilul situaţiei. Adică plăteşti anticipat (abonament lunar) serviciile de transport pentru ca mai apoi în loc să circuli lipsit de grija de a composta sau valida un bilet să fi obligat să te lupţi ,la propriu, pentru a ajunge să-ţi validezi abonamentul lunar. Total lipsit de logică dar trăim într-o societate condusă de proşti şi habarnişti. Exemplele sunt inepuizabile. De ce, de exemplu, la Bucureşti unde acest sistem funcţionează de ceva timp nu a existat şi nu există această regulă de a valida un abonament lunar de fiecare dată când circuli cu un mijloc de transport? Mai aveţi timp să corectaţi gogomănia NEPRICEPUŢILOR.
Postat 23 Ianuarie 2013, 17:01 de ALEXANDRU
otl sucks
O tampenie mare, si scumpa. Am abonament, dar trebuie sa-l validez. Daca nu, motiv de amenda. (Si sunt sigur ca eu ca si calator nu voi avea nici o dovada ca am validat, asa ca amenzile vor curge). Iar cardurile pentru bilete sunt la fel de "inteligente". Cu o mana tii cardul langa validator, si cu cealalta apesi pe butonul +, ca sa "compostezi" biletul. Daca ai insa si un bagaj, mai ai nevoie de inca o mana (a treia). Probabil o sa rugam un hot de buzunare sa tina de geanta pana compostam. Ca sa nu mai zic de ce distractiv va fi sa facem toata operatia asta intr-un autobus sau tramvai aglomerat. Bravo!
Postat 23 Ianuarie 2013, 15:39 de csuszi pista
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON