URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Septembrie 2016, 18:45

Chef Foa vine la Street Food Festival Oradea (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Street Food Festival îşi parchează bucătăriile la Oradea în perioada 6-9 octombrie, pe perioada Toamnei Orădene, când orădenii sunt invitaţi să guste aşa numitele mâncăruri de stradă, inclusiv specialităţi din bucătăria internaţională. Recent, festivalul a atras zeci de mii de vizitatori la Iaşi.

La Street Food Festival va fi prezent şi Chef Foa, fost jurat al emisiunii MasterChef şi unul dintre cei mai iubiţi bucătari din România, care  - anunţă organizatorii – le promite orădenilor o experienţă gastronomică deosebită împreună cu echipa Flavours, la standul Stradale.

"Combinaţiile inedite de ingrediente, gusturi şi culori pe care le curpind meniurile sale vor fi prezente şi în Piaţa Unirii. Dintre preparatele pregătite pentru Street Food Festival Oradea, din lista lui Chef Foa nu vor lipsi nici cele de influenţă orientală, dar nici delicioasa Pastrami, a cărei reţetă implică un proces complex ce durează peste două săptămâni şi garantează un rezultat de neuitat. Legume proaspete, sosuri originale, create special pentru fiecare preparat, fie că e vorba de Pastrami, Pulled Pork sau Short Ribs fragede, abia scoase de pe foc, completează perfect experienţa celor care vor degusta propunerile lui Chef Foa", se precizează în comunicatul organizatorilor.

Din lista deliciilor care vor fi gătite la Street Food Festival Oradea nu vor lipsi gulaşul fierbinte, delicii mexicane aromate şi colorate, dinnede aburinde, proaspăt scoase din cuptor, specialităţi asiatice cu gustul lor vibrant, porchetta crocantă, burgeri suculenţi, fragezi şi, cel mai important, proaspeţi, delicii cu specific italian, grill-uri, sandwich-uri şi deserturi dintre cele mai creative şi savuroase. Toate alături de vinuri de soi şi beri artizanale.

Street Food Festival Oradea este un eveniment realizat de Agenţia Why Not Us, prezentat de Kaufland România, promovat de Kiss FM, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Oradea prin Asociaţia de promovare a turismului din Oradea şi regiune.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON