URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Octombrie 2017, 10:46

Blondă, cu forme foarte apetisante: O tânără din Arad îşi vinde virginitatea la… Kaufland

Blondă, cu forme foarte apetisante: O tânără din Arad îşi vinde virginitatea la… Kaufland foto: aradon.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Demers inedit, al unei tinere în vârstă de 22 de ani din Arad. Aceasta a postat un anunţ că îşi vinde virginitatea, la panoul "Servicii Clienţi", al Kaufland.

"Vând virginitate. Am 22 de ani, sunt blondă cu forme foarte apetisante!! Pentru detalii contactaţi-mă", a scris tânăra, potrivit site-ului aradon.ro.

Antena3 comentează că, probabil, arădeanca a fost inspirată de românca Alexandra Khefren, care şi-a vândut virginitatea pentru 2,3 milioane de euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
politia sa-si faca datoria
sper ca politia a intrat deja pe fir, este vorba de interlopi care au postat anuntul, trafic de persoane se cheama... nu fiti naivi, bine ca v-ati sesizat.
Postat 07 Octombrie 2017, 20:29 de roger
Boarfă proastă
Ce are ea de vânzare e doar pur fizic, căci moral vorbind e clar compromisă. Acea se oferă gratis soțului, oricît de arhaic ar părea aceasta. Unde e tac'su să îi bage mințile în cap? Ce vremuri..
Postat 07 Octombrie 2017, 13:58 de Oarecine
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON