URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Mai 2016, 15:33

Atletul orădean Laviniu Chiş a cucerit cinci medalii la Campionatul Naţional de Semimaraton de la Bucureşti!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sportivul orădean Laviniu Chiş (în foto, primul din stânga) legitimat la LPS Bihorul Oradea, a fost protagonistul întrecerilor Campionatului Naţional de semimaraton, care s-a desfăşurat duminică la Bucureşti. Atletul, antrenat de Robert Olah, a reuşit să cucerească nu mai puţin de cinci medalii.

Chiş a concurat alături de echipa sa CSM – LPS Bihorul, din care fac parte şi Vasile Cont şi Eduard Hercuţ. Toţi trei au punctat atât la individual, cât şi la echipe.

Evoluţia atleţilor a fost excelentă, ei obţinând locul I la tineret cu echipa, locul al II-lea la seniori, tot cu echipa, iar Laviniu Chiş s-a remarcat din plin la individual, unde, atât la juniori cât şi la tineret, a devenit campion naţional, după ce s-a impus de-o maniera categorică. De asemenea, la seniori individual, Laviniu Chiş s-a situat pe locul al doilea, după multiplul campion naţional Nicolae Soare, recent calificat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

"Sunt foarte mulţumit de echipă. Scopul a fost atins şi am câştigat aurul la tineret, dar cu Chiş într-o zi fenomenală a venit şi medalia de argint la seniori. A fost o perioadă de pregătire foarte intensă, urmează acum sezonul de aer liber, unde avem ca obiectiv realizarea baremului pentru Campionatele Mondiale în proba de 10 000 m, în cazul lui Chiş, iar în cazul lui Cont, una - două medalii la Naţionale. Ţin să aduc mulţumiri atât CSM-ului cât şi LPS-ului pentru sprijinul şi suportul acordat, dar şi celor implicaţi în toată această muncă", a declarat Robert Olah, antrenorul sportivilor orădeni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON