URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Noiembrie 2014, 23:30

Ana Maria Georgescu a părăsit Vocea României (VIDEO)

Ştirista Digi24 Oradea, Ana Maria Georgescu, a părăsit emisiunea Vocea României încă din etapa duelurilor. Emisiunea în care aceasta a interpretat, alături de o altă tânără din echipa lui Smiley, melodia "Unwritten" a Natashei Bedingfield a fost transmisă vineri seara de Pro TV.

Interpreta melodiei "Ochii tăi" a fost nemulţumită de melodia aleasă de antrenorul ei, spunând că nu i se potriveşte. De altfel, ceilalţi antrenori au apreciat că Ana Maria nu a convins interpretând-o.

Deşi au avut opţiunea să o ia la ei în echipă, Loredana Groza, Marius Moga şi Tudor Chirilă nu au ales să o salveze pe ştiristă.

La audiţiile acestui sezon al emisiunii Vocea României, Ana Maria Georgescu a interpretat "Je t'aime" a Larei Fabian, reuşind să-i facă trei din cei patru antrenori să-şi întoarcă scaunele.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
****
ana-maria ,are o cariera de invidiat la diji,(;-)), ar fii chiar pr**ta (slaba la capacitati mintale) sa paraseasca echipa diji...
Postat 08 Noiembrie 2014, 11:59 de cumpo
Vecina, draga vecina
ANA MARIA este solista unui singur HIT! Acesta este adevarul! Nu canta deloc rau(Je t'aime a iesit foarte bine!)dar intr-adevar aseara nu i-a iesit mai nimic(e drept, nici celeilalte nu i-a iesit mare lucru!). Eram chiar sigur ca ANA MARIA nu a trecut pentru ca daca trecea trebuia sa fie in cantonament deja iar nu sa prezinte emisiuni la DIGI! O relansare adevarata nu se poate face decat daca va colabora cu un compozitor bun(ceea ce este mai greu de gasit la noi!)
Postat 08 Noiembrie 2014, 11:12 de TDS
NEWS
Are ea destule ajutoare (ajutori) in Oradea.... Intradevar ,este o stire de maaaare interes !
Postat 08 Noiembrie 2014, 10:49 de Cumpo
tulai
Nah....acu' n-oi mai putea dormi cateva nopti.. Stire de mare interes...
Postat 08 Noiembrie 2014, 07:50 de claudiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON