Cel puţin 22 de persoane au fost rănite, vineri seară, la bordul unui autocar înmatriculat în România, care a ieşit de pe autostrada M6 în apropiere de Mohacs, în sudul Ungariei, scrie Mediafax, care citează agenţia MTI.
Potrivit sursei citate, autocarul, care efectua o cursă specială, a lovit parapetul şi a căzut într-un canal adânc de zece metri de pe marginea drumului, răsturnându-se pe o parte.
La bordul maşinii erau atât adulţi, cât şi copii, inclusiv un bebeluş de 3 luni. Din primele informaţii, se pare că 4 sau 5 persoane au fost rănite mai grav, toţi răniţii fiind spitalizaţi.
Autorităţile au închis tronsonul de autostradă pe care a avut loc accidentul pentru operaţiunile de salvare, mai scrie Mediafax.
Pe 23 iunie 2013, un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie în Muntenegru. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa 18 persoane, iar alte 29 au fost rănite. Anchetatorii muntenegreni au stabilit că autocarul se deplasa cu o viteză de 80 de kilometri pe oră, de două ori mai mare decât limita admisă pentru acest sector de drum, potrivit datelor înregistrate de tahograf.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.