URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Mai 2015, 17:50

ABA Crişuri cere curăţenie pe malurile apelor din Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipe mixte de control, coordonate de inspectorii Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, au verificat, timp de două luni, curăţenia de pe cursurile de apă din Bihor. Potrivit unui comunicat al ABA Crişuri, controalele s-au făcut în 80 de localităţi din bazinele Crişul Negru, Crişul Repede, Barcău şi Ier.

"Timp de două luni, comisiile au verificat în teren nu mai puţin de 49 de cursuri de apă, iar la final, pentru fiecare administraţie locală, au  stabilit un plan de măsuri. Amintim faptul că toate primăriile bihorene au fost instruite, cu ani în urmă, în ceea ce priveşte bunele practici în gospodărirea apelor tocmai pentru a le uşura munca în aplicarea normelor legale", a precizat Dorel Dume, director ABA Crişuri.

Astfel, edililor din comunele Tileagd, Cefa, Nojorid, Mădăras, Tăuteu şi Ineu li s-a impus să cureţe toate şanţurile şi rigolele de vegetaţia crescută excesiv astfel încât, în cazul unor ploi abundente, să se poată asigura scurgerea apelor. La primăriile din Aleşd şi Sînmartin, inspectorii ABA Crişuri au cerut montarea de plăcuţe avertizoare, în apropierea cursurilor de apă, privind interzicerea depozitării deşeurilor.

În Pietroasa, pe malul stâng al Crişului Pietros, şi în Oradea, pe malul drept al Peţei în zona Calea Aradului, şi pe Crişul Repede, în zona podului Ioşia, echipele au găsit mormane de gunoaie, aşa că au cerut primăriilor să facă rapid curăţenie.

Din comisiile de control au făcut parte angajaţi ai ABA Crişuri, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Bihor, ai Instituţiei Prefectului Bihor, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana", Gărzii Naţionale de Mediu Bihor şi ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
comentariu
Mergeti sa vedeti cum sta molozul in urma sapaturilor facute cu excavatorul pe malul stang al Crisului Repede putin inainte de insulita, dupa baraj si se intind pe aproape un kilometru, loc de picnic altadata pentru oradeni acum peisajul arata dezolant.
Postat 17 Mai 2015, 07:44 de nelu
promenada
Mare actiune la ABA Crisuri.De promenade de genul suntem satui.Dar ceva concret cand se va face? Sesizari sunt si de 5 ani de zile,nici macar nu ati binevoit sa veniti in teren sa constatati problemele oamenilor de rand.Un telefon la primarie,"ce e ma acolo..." si cam atat.Un raspuns aruncat petitionarului,conceput sa nu mai reclame vreodata ceva,si gata,am clasat reclamatia,seful ne aplauda,salariul merge,iar cu aceste cursuri de apa...om mai vedea.
Postat 16 Mai 2015, 03:52 de opinie
Solutia de avarie : no regrets .ABA Crisuri... stie de ce.
Avand in vedere problemele ridicate de aceste cursuri de apa{poluare,viituri,inundatii) unor institutii precum ABA Crisuri,APM Oradea,Garda de Mediu,propun INTUBAREA acestora,precum s-a hotarat si in cazul paraului Paris.Din" studiile(SF) intreprinse" de specialistii de la ABA Crisuri,reiese ca bihorenii nu iubesc APA,deci pe cale de consecinta INTUBAREA ar fi solutia ideala , solutie inspirata si din invataturile ilustrului om de omenie,altfel primar de Oradea Bolojan Ilie care intr-un moment de revelatie a avut viziunea unor piste de bicilete,piste de alergare,parcari auto, parcuri verzi !!??..... cate si mai cate se pot face. Dar Spitalul Clinic Judetean de Urgenta deverseaza in continuare apa menajera direct in paraul Paris;tot asa blocurile de locuinte din zona spitalului,Hotelul Silver,imobilele de pe str.Santului....... si toti asteapta INTUBAREA parualui(no regrets!!!??). Canalizarea ? Nu se poate efectua (tehnic vorbind, spune dir.ing.Popa Ghe.de la CAO)numai DUPA INTUBARE. Traiasca "dezvoltarea urbei si prosperitatea oradenilor", Traiasca al nostru primar si planurile lui marete,toate spre binele oradenilor!...no regrets.
Postat 16 Mai 2015, 00:07 de platona
Atentie marita ! Risc major de inundatii si viituri la paraul Paris! Nu va riscati !
Mare atentie la paraurile care prezinta "risc major de inundatii" conform studiului SF intocmit de SC RonoAqua SRL la comanda lui Bolojan si Pasztor Sandor in privinta paraului Paris/Pasteur.Nu de altceva,dar sa nu va prinda ..... viitura acestui parau naravas si sa ramanem fara asa "specialisti" in ale apelor.
Postat 15 Mai 2015, 12:48 de platona
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON