URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Septembrie 2011, 20:27

10 ani de la atacurile teroriste din America, ce au şocat o lume întreagă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

SUA comemorează duminică miile de persoane decedate pe 11 septembrie 2001, în urma atacurilor teroriste care au şocat o lume întreagă. În premieră, autorităţile americane au făcut publice înregistrările din avioanele care au intrat în turnurile gemene.

Pe înregistrarea din primul avion care a intrat într-una dintre clădirile World Trade Center se aud apelul unei însoţitoare de zbor care cere ajutor şi ameninţările unuia dintre terorişti.

"Cineva a fost înjunghiat la clasa business ... nu putem respira. Nu ştiu. Cred că vom fi deturnaţi", spunea Betty Ong, o însoţitoare a zborului 11 al companiei American Airlines, la telefon. Înainte de apelul său, turnul de control tocmai pierduse legătura cu avionul.

Vocea teroristului Mohammed Atta se aude pe înregistrarea din acelaşi avion. "Nimeni nu mişcă, totul va fi bine. Dacă încercaţi să faceţi vreo mişcare, vă faceţi rău vouă şi întregului avion. Staţi liniştiţi", le spunea teroristul pasagerilor.

Cea mai mare parte a înregistrărilor sunt ale controlorilor de trafic şi ale oficialilor militari care au lucrat în echipă în acea zi.

După ce zborul 11 a lovit World Trade Center, controlorii căutau disperaţi al doilea avion dispărut, care decolase la fel ca şi primul din Boston. Într-un final au văzut avionul companiei United cu câteva secunde înainte de impact. "Încă unul tocmai a lovit World Trade. Întreaga clădire pur şi simplu se prăbuşeşte", spune o voce.

În vest, un al treilea avion, American Airlines 77, dispăruse. Era cel care a lovit o clădire a Pentagonului. În haosul creat, controlorii de trafic nu ştiau câte avioane deturnate mai erau în aer. Dar un alt apel radio a indicat faptul că mai era cel puţin unul.

"Vă vorbeşte căpitanul. Vreau să rămâneţi toţi aşezaţi". Aceasta era vocea teroristului Ziad Jarrah, care încerca să vorbească cu pasagerii United 93. "Avem o bombă la bord şi ne întoarcem la aeroport, aşa că vă rog să staţi liniştiţi", spunea Ziad Jarrah. Avionul s-a prăbuşit la puţin timp în Pennsylvania. Era cel de-al patrulea.

Duminică se împlinesc 10 ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie, în urma cărora şi-au pierdut viaţa aproape 3.000 de persoane.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON