URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Aprilie 2014, 16:33

Cu frâna trasă, Primăria pregăteşte licitaţia pentru reabilitarea pieţei Unirii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Dezbaterile au început în 2010, primele schiţe au apărut în 2011, licitaţia din 2012 a fost anulată în 2013, iar lucrarea dată la reproiectat nu a fost scoasă la licitaţie nici până astăzi. Reabilitarea Pieţei Unirii, proiect care trebuia finalizat în septembrie 2013 după o execuţie de un an şi jumătate, va începe, în cel mai optimist caz, spre sfârşitul verii şi va trebui finalizat în cel mult 15 luni.

Comisia de Monitorizare a Achiziţiilor Publice din cadrul Consiliului Local va hotărî miercuri criteriile de calificare pentru proiectul „Reabilitare, modernizare şi refacere scuaruri în Piaţa Unirii" în pregătirea scoaterii la licitaţie a investiţiei. Lucrarea este finanţată prin Programul Operaţional Regional, axa prioritară 1.

,,Aceasta este faza premergătoare demarării procedurii de achiziţie publică a lucrărilor. După aprobarea criteriilor de calificare în cadrul comisiei de monitorizare şi validarea acestora de către ANRMAP, urmează ca invitaţia de participare să fie postată atât pe SEAP cât şi pe site-ul www.oradea.ro, în aşa fel încât să putem demara lucrările în cel mai scurt timp", anunţă un comunicat al municipalităţii atribuit primarului Ilie Bolojan şi dat publicităţii, marţi, deşi nu aduce nimic nou.

Investiția, estimată la 23,2 milioane lei, vizează printre altele transformarea în zonă pietonală a spațiului delimitat de străzile Primăriei şi Vasile Alecsandri, devierea traficului auto prin faţa Palatului Episcopal Greco-Catolic, lărgirea pietonalului cu circa 10.000 mp şi mutarea staţiilor de tramvai, faţă în faţă, în dreptului Podului Ferdianand cu vedere directă la Piaţa Unirii.

Proiectul mai urmăreşte  modernizarea sistemului de iluminat prin montarea a 56 de stâlpi cu corpuri de iluminat economicoase de tip LED, înlocuirea a 39 de bănci, 22 coşuri de gunoi şi 2 rastele de biciclete, remodelarea spaţiilor verzi şi vegetaţiei, introducerea în canale tehnice a cablurilor care acoperă în prezent faţadele clădirilor din centru şi restaurarea elementelor artistice ale ansamblului arhitectural-sculptural proiectat de arhitectul Duiliu Marcu în 1926.

Lucrările vor fi făcute în paralel cu înlocuirea reţelelor de termoficare dintre străzile Avram Iancu şi Vasile Alecsandri, înlocuirea şinelor de tramvai cu unele cu vibraţie redusă şi mutarea stâlpilor electrici pentru a nu acoperi faţadele clădirilor.

Citeşte pe aceeaşi temă: Adio obelisc! Piaţa Unirii va avea un stil mai sobru şi îşi va extinde spaţiile verzi

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
santier
asa maestre CC! altceva? daca ati facut cumva mincu va invit sa va fie rusine...
Postat 15 Aprilie 2014, 23:06 de D.D.
șantier
Era și timpul ! Zău așa, Piața Unirii arată acum ca o ladă de gunoi, fără supărare. E plin de țigani, ba unii își întind rufele pe bordură, ansamblul Duiliu Marcu e praf, drumurile și trotuarele - asemenea, felinarele sunt strâmbe și sparte unele... Proiectul e bun, contrar cu ceea ce mai zic unii, oferă o deschidere și un spațiu de care are nevoie tot centrul, nu doar piața centrală, oferă o Piață Publică, pietonală, cum vezi peste tot, ceea ce Oradea, amintesc, nu are încă... Poate n-ar strica ca și Str. Avram Iancu să intre în atenția edililor pentru înfrumusețare (lăsați poveștile cu demolări de case), căci va face legătura între un centru proaspăt refăcut și o zonă de instituții publice vitale pentru turismul local.
Postat 15 Aprilie 2014, 21:38 de C.C.
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON