URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Decembrie 2013, 09:11

Unde ieşim săptămâna asta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

EVENIMENTE 16-22 decembrie

Târgul de Crăciun - producători şi importatori de produse tradiţionale, delicatese şi bunătăţi bio, eco şi naturale, jucării, cadouri, obiecte handmade, piese vestimentare, accesorii, parcarea Auchan

Târgul de Crăciun - produse şi aranjamente speciale de Crăciun, jucării, produse handmade, bijuterii, suveniruri, antichităţi, decoraţiuni interioare, aranjamente florale, produse alimentare tradiţionale, cosmetice bio, Oradea Plaza

Târg de Crăciun - dulciuri, cadouri, jucării, articole vestimentare, bijuterii, creaţii artizanale, aranjamente florale, ornamente, Galeria Arcade (Ogorului 171)

Fabrica lui Moş Crăciun, de luni, Lotus Center

DJ Ludmilla, marţi, ora 17, Casa de Cultură a Sindicatelor, after party, ora 22, Window Pub

Turneul Vocilor de Nea, cu Mihai Trăistariu, joi, ora 19, Lotus Center

"Din lumina unui Crăciun" - concert extraordinar de colinde susţinut de Fuego, joi, ora 19, Casa de Cultură a Sindicatelor

Classical piano for cats, cu lucrări de Beethoven, Bach, Rizea, joi, ora 18, Moszkva Kavezo

Concert folk şi cântece de munte cu Cristi Ghidia, Alin Chereji, Raul Bochiş, joi, ora 19, Stage

Concert şi lansare de album a trupei Haarp Cord, vineri, ora 21, Window Pub

Concert Cătălin Ungureanu, sâmbătă, ora 20, Hanul cu Noroc

În 11, la ora 12, în autobuzul 13!, din seria "Plăcerile şi chinurile adulterului", cu Mihaela Gherdan şi Pavel Sîrghi, regia Elvira Platon Rîmbu, sâmbătă, ora 19, Stage

Distrează-te în atelierul Moşului, ateliere cretive cu spiriduşi, dulciuri, sâmbătă şi duminică, orele 11-14, 17-10, Oradea Shopping Center

Colindăm şi decorăm - decorarea brăduţului ecologic, colindatul magazinelor, întâlnirea cu Moş Crăciun, cadouri surpriză, duminică, orele 17-19, ERA Park

Weekendul filmelor gratuite pentru copii - Clopoţica şi aventurile ei în lumea oamenilor, sâmbătă, ora 11, şi Ţinutul străvechi, duminică, ora 11, sala de evenimente a ERA Park

Seara de colinde şi muzică folk cu Andy Moroşanu, invitat Călin Pop, duminică, ora 19, Bookafe

Gunoierul de Mimi Brănescu, cu Richard Balint, Sebastian Lupu şi Mirela Nita-Lupu, duminică, ora 19, Stage


TEATRUL REGINA MARIA

Vine Moş Crăciun, scenariu Mirela Lupu, regia artistică Sebastian Lupu, duminică, ora 11, Sala Arcadia


TEATRUL SZIGLIGETI

Tărâmul fericirii, spectacol susţinut de Teatrul de Nord Satu Mare, trupa Harang Gyorgy, abonament Ady Endre, marţi, ora 19, şi joi, orele 13 şi 17, Sala Mare

Edith Piaf et Agnes, miercuri, ora 19, şi duminică, ora 17, Teatrul Arcadia


FILARMONICA DE STAT

Concert vocal-simfonic cu lucrări de Fr. Liszt (Oratoriul de Crăciun, pentru soprană, cor şi orchestră), G. Verdi (Quattro Pezzi Sacri, pentru cor şi orchestră), dirijor Pad Zoltan (Ungaria), solişti Szerelem Csilla soprană (Ungaria), Nicolae Bejan tenor, participă Corul Filarmonicii şi Corul Kodaly din Debreţin, dirijori de cor Laszloffy Zsolt, Pad Zoltan, joi, ora 19


EXPOZIŢII

GALERIA DE ARTE VIZUALE

expoziţia de pictură "Extra Muros" de pictură, grafică şi ceramică a pacienţilor secţiei de Psihiatrie a Spitalului "Gavril Curteanu"

GALERIA EURO FOTO ART

expoziţia "Debut" a absolvenţilor cursului de fotografie digitală seria E/2013, condus de artistul fotograf Claudiu Szabo

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR

expoziţia de sculptură şi pastel a artistului Ion Iancuţ

expoziţia foto "Biodiversitatea Bihorului în obiectiv", expun Venczel Marton, Ovidiu Pascu

expoziţiile Avangarda românească, Tapiseria românească contemporană din colecţiile Muzeului Ţării Crişurilor

expoziţia foto colectivă "Speologie în lăcaşul norilor - Caving in the Abode of the Clouds, Meghalaya" (India), autori: Oana Mirela Chachula, Adrian Albuică (România), Manuel Ruedi (Elveţia), Fraser Simpson, Nicola Bayley şi Mark Tringham (Marea Britanie)

Salonul Municipal de Artă - 62 de lucrări de artă contemporană, pictură, sculptură, grafică, artă decorativă

GALERIA ORADEA SHOPPING CITY

expoziţia "Lumina cunoştinţei" închinată Naşterii Mântuitorului, creaţii tradiţionale şi moderne

GALERIA VISUAL KONTAKT

expoziţia "Other Sides" semnată Carlos Carmonamedina

MUZEUL MEMORIAL AUREL LAZĂR

expoziţia "Costum de sărbătoare din Ţara Crişurilor"

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ GHEORGHE ŞINCAI

expoziţia "Bucurie magică", organizată în urma cursurilor de pictură adresate copiilor


CLUBURI

STAGE MUZEU: marţi Karaoke, ora 21; vineri Seara anilor '80, ora 20

CROWN PUB: joi Picky live, Alex Paul resident, ora 22

WINDOW PUB: luni Seară de dans, ora 22

FAMOUS PLACE: vineri-duminică All Weekend Party, ora 22

THE ONE CAFE & CLUB: vineri, sâmbătă Party, ora 22

ZULU CAFE: sâmbătă Retro Night Party, ora 22

COLUMBUS CAFE: vineri-sâmbătă Party, ora 22

LORD'S PUB: vineri-sâmbătă Party, ora 22

GREEN PUB: miercuri Karaoke Night, ora 22; vineri Party All Night, ora 22

OLD MILL: miercuri şi joi muzică live cu Kozak Band, ora 20

AVENUE CLUB: vineri, sâmbătă Party, ora 23

JUICE: miercuri Babalonia Tropical Soundclash Party cu Dubase (Guerilla International), ora 21; joi Oldies and Urban Music, ora 21, vineri, sâmbătă Party, ora 22

CHANSON CAFE: joi Karaoke Party, ora 22; vineri şi sâmbătă Party, ora 22

CLUB LUNA: vineri şi sâmbătă Petrecere, ora 22.30

CLUB LIFE: joi-duminică Petrecere cu Blaga de la Oradea, Speedy Band, DJ TuRkU, ora 23

DOWNTOWN: vineri Party, ora 22

BLONDY'S ART CAFE: sâmbătă Seara de dans, ora 21

DISCO FAHAZ: sâmbătă Party cu Majka&Curtis, ora 22.30


CINEMA RECOMANDĂRI

CINEMA PALACE 16-19 decembrie

15 film palace_12.jpgPe urmele dinozaurilor (Walking with Dinosaurs)

Filmul îi are în prim-plan pe Pachyrhinosaurusi - rude străvechi ale rinocerilor de astăzi, prezentând povestea de supravieţuire în vastul lanţ trofic, alături de erbivorii Edmontosaurus şi carnivorii Gorgosaurus, un tyrannosaurus înrudit cu Tyrannosaurus rex. Walking with Dinosaurs: The 3D Movie este un film cu şi despre dinozauri produs de BBC Earth şi se bazează pe mini-seria BBC din 1999 cu acelaşi nume. Filmul are dinozaurii animaţi pe calculator în spaţii live-action.

Regia: Neil Nightingale, Barry Cook

Distribuţia: Tiya Sircar, Justin Long, John Leguizamo

PROGRAM

Pe urmele dinozaurilor avanpremieră 3D, miercuri 15.30, 17.45; joi 13.05, 17.45 (dublat)

Burlaci întârziaţi avanpremieră, miercuri, joi 20.40, 22.45

Hobbitul: Dezolarea lui Smaug premieră, luni-joi 17.10, 20.05, 23; luni-joi 13.15, 14.45, 16.10, 19.10, 21.30, 22.10

Homefront: Oraşul fără legi luni, marţi 12.35, 14.55, 16.50, 18.45, 20.40, 22.35; miercuri, joi 12.35, 14.55, 16.50, 18.45, 20.50, 22.40; miercuri 19.50

Tată fără număr luni-joi 12.55; luni, marţi, joi 15.50, 17.50, 19.50, 21.50; miercuri 15.50, 17.50, 19.50, 21.50

Dom Hemingway luni-joi 14, 16.30

Khumba 3D, luni-joi 13.40; miercuri 11.35; luni, marţi 13.05, 17.40

Majordomul luni, marţi 21; miercuri, joi 18.20

Oldboy: Prizonier în libertate miercuri 12.05; luni-joi 14.30

Jocurile foamei: Sfidarea luni, marţi 18.20

Thor: Întunericul 3D, luni-joi 19.25

Păsări libere 3D, luni, marţi, joi 15.25; miercuri 13 (dublat)

Stă să plouă cu chiftele 2 miercuri 11.15


CINEMA CORTINA 16-19 decembrie

15 film cortina_13.jpgBurlaci întârziaţi (Last Vegas)

Billy (Michael Douglas), Paddy (Robert De Niro), Archie (Morgan Freeman) şi Sam (Kevin Kline) sunt cei mai buni prieteni încă din copilărie. Atunci când Billy, burlacul convins al grupului, o cere în sfârşit în căsătorie pe prietena sa, cei patru pleacă spre Las Vegas, hotărâţi să se distreze şi să îşi amintească de vremurile trecute. Ajunşi la destinaţie, însă, cei patru îşi dau seama că viaţa i-a schimbat mai mult decât se aşteptau în tinereţe şi sunt nevoiţi să îşi regândească priorităţile.

Regia: Jon Turteltaub

Distribuţia: Morgan Freeman, Robert De Niro, Michael Douglas

PROGRAM

Burlaci întârziaţi avanpremieră, miercuri, joi 20.10

Pe urmele dinozaurilor avanpremieră, miercuri 14.35; joi 15.40, 17.30 (3D, dublat); miercuri, joi 20.25 (dublat)

Hobbitul: Dezolarea lui Smaug luni-miercuri 11.30, 14.20, 16.25, 17.10, 19.20, 20, 22.15, 22.50; joi 11.30, 14.20, 19.20, 21.30, 22.15 (3D); luni-joi 16.05, 19, 21.55

Salvându-l pe Moş Crăciun luni-joi 12.15, 18.25 (3D, dublat); 18.40 (3D, dublat maghiară)

Albă ca Zăpada luni-joi 12.45, 16.40

Homefront: Oraşul fără legi luni-joi 13.50, 14, 18.15, 20.20, 22.25

Oldboy: Prizonier în libertate luni-joi 11.45, 14.10

Tată fără număr luni, marţi 12.05, 16.20, 20.10, 22.15; miercuri, joi 12.05, 16.20, 22.15

Dom Hemingway luni, marţi 14.45, 23; miercuri, joi 14.45

Majordomul luni, marţi 20.25; miercuri, joi 22.15

Khumba 3D, luni, marţi 12.20; miercuri 12.50; joi 13.25 (dublat)

Thor 2: Întunericul luni, marţi 14.10 (3D)

Escape Plan: Testul suprem luni-joi 15.55

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
ceva
marele cronicar ce punctează atracțiile săptămânale oare nu a auzit și de sportul orădean...sau acolo nu se poate ieși...sau probabil un meci intenațional de baschet sau alte sporturi nu sunt motive de "unde ieșim săptămâna asta"...sau intreresu poarta fesu...fă cerere băi și la sportivi că dau si ei cotizația. halal alăturare.să pui cluburile cu teatrul.ai ceva cultură, nu gluma!!!!!!!!!!nici nu mă mir că te manifești în presă.
Postat 16 Decembrie 2013, 20:00 de io
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON