URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Noiembrie 2013, 09:41

Unde ieşim săptămâna asta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 25 NOIEMBRIE - 1 DECEMBRIE

EVENIMENTE

Ultima serenadă de toamnă - concert vocal-instrumental susţinut de Marghitai Tamaş, joi, ora 20, Stage

Concert acustic flamenco, pop-folk, live Silvan Stăncel şi Ovidiu Scridon, joi, ora 21, Window Pub

Concert Iris, vineri, ora 22, Window Pub

Concert Deliric, DOC, Vlad Dobrescu, DJ Klaus EB, sâmbătă, ora 22, Window Pub

Târg de Moş Nicolae - dulciuri, bunătăţi, cadouri, jucării, articole vestimentare, bijuterii, creaţii artizanale, hand made, de sâmbătă, Galeria Arcade Oradea Sud (Ogorului 171)

Spectacolul Ansamblului Folcloric "Auşana", duminică, ora 17, ERA Shopping Park

1000 de motive să te omor, varianta A, supercomedie cu Richard Balint şi Sebastian Lupu, duminică, ora 20, Stage


TEATRUL REGINA MARIA

Desculţ în parc, după o idee de Neil Simon, regia artistică Sebastian Lupu, marţi, ora 19, Sala Arcadia

Leonce şi Lena, adaptare după Georg Buchner, regia artistică Mihai Mănuţiu, joi, ora 19, Sala Mare

Producătorii de Mel Brooks, regia artistică Halasi Imre, vineri, ora 19, Sala Mare

Anotimpurile fermecate, spectacol de magie cu Eduard şi Bianca, sâmbătă, ora 11, Sala Arcadia

La "Iunion", birjar!, după Ion Luca Caragiale, regia artistică Daniel Vulcu, sâmbătă, ora 19, Sala Mare


TEATRUL SZIGLIGETI

Întoarcerea acasă, spectacol inspirat din poeziile lui Weores Sandor, luni şi miercuri, ora 19, Teatrul Arcadia

Băiatul, tragedie, regia Forgách András, joi, ora 19, Teatrul Arcadia, Sala Studio, (spectacol în limba maghiară cu supratitrare în limba română)


FILARMONICA DE STAT

Concert simfonic cu lucrări de G. Fauré (Siciliana din suita Pelléas şi Mélisande, op. 80), F. Mendelssohn-Bartholdy (Concert pentru vioară şi orchestră în mi minor, op. 64), G. Mahler (Simfonia a IV-a în Sol major), dirijor Cristian Neagu, solist Bogdan Zvorişteanu - vioară, joi, ora 19


EXPOZIŢII

MUZEUL MILITAR

expoziţia "Discovering the World through GIS" de hărţi militare din Oradea şi Bihor (1782-2000)

FILARMONICA DE STAT

expoziţia foto "Roşia Montană - Distrugerea umană" semnată Ovi D. Pop

GALERIA EURO FOTO ART

Salonul internaţional "Bihor pitoresc"

GALERIA KONSTANT

expoziţia personală a artistului Adrian Chirilă "Forced Boundary"

GALERIA VISUAL KONTAKT

expoziţia "Other Sides" semnată Carlos Carmonamedina

LABORATOR.VISUAL.KONTAKT

expoziţia "Orthodox is better"

GALERIA DE ARTE VIZUALE

expoziţia Boom Room - Noua arhitectură estonă realizată de Asociaţia Arhitecţilor din Estonia

GALERIA ORADEA SHOPPING CITY

expoziţia "Lumina cunoştinţei" închinată Naşterii Mântuitorului, creaţii tradiţionale şi moderne, sâmbătă, ora 18

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR

expoziţiile Avangarda românească, Tapiseria românească contemporană din colecţiile Muzeului Ţării Crişurilor

expoziţia foto colectivă "Speologie în lăcaşul norilor - Caving in the Abode of the Clouds, Meghalaya" (India), autori: Oana Mirela Chachula, Adrian Albuică (România), Manuel Ruedi (Elveţia), Fraser Simpson, Nicola Bayley şi Mark Tringham (Marea Britanie)

Salonul Municipal de Artă - 62 de lucrări de artă contemporană, pictură, sculptură, grafică, artă decorativă

MUZEUL MEMORIAL AUREL LAZĂR

expoziţia "Costum de sărbătoare din Ţara Crişurilor"

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ GHEORGHE ŞINCAI

expoziţia foto "Roşia Montană - Ochiul care plânge" a artiştilor Teodor Radu Pantea, Adela Rusu, Gheorghe Petrilă, Cristian Ene


CLUBURI

STAGE MUZEU: marţi Karaoke, ora 21; vineri Seara anilor '80, ora 20

CROWN PUB: joi Picky live, Alex Paul resident, ora 22

WINDOW PUB: luni Seară de dans, ora 22

FAMOUS PLACE: vineri-duminică All Weekend Party, ora 22

THE ONE CAFE & CLUB: vineri, sâmbătă Party, ora 22

ZULU CAFE: sâmbătă Retro Night Party, ora 22

COLUMBUS CAFE: vineri-sâmbătă Party, ora 22

LORD'S PUB: vineri-sâmbătă Party, ora 22

GREEN PUB: miercuri Karaoke Night, ora 22; vineri Party All Night, ora 22

OLD MILL: miercuri şi joi muzică live cu Kozak Band, ora 20

AVENUE CLUB: vineri, sâmbătă Party, ora 23

JUICE: miercuri Babalonia Tropical Soundclash Party cu Dubase (Guerilla International), ora 21; joi Oldies and Urban Music, ora 21, vineri, sâmbătă Party, ora 22

CHANSON CAFE: joi Karaoke Party, ora 22; vineri şi sâmbătă Party, ora 22

CLUB LUNA: vineri şi sâmbătă Petrecere, ora 22.30

CLUB LIFE: joi-duminică Petrecere cu Blaga de la Oradea, Speedy Band, DJ TuRkU, ora 23

BLONDY'S ART CAFE: sâmbătă Seara de dans, ora 21

DISCO FAHAZ: sâmbătă Party cu DJ Prody&DJ Preda, ora 22.30


CINEMA RECOMANDĂRI

CINEMA PALACE 25-28 noiembrie

15 palace oldboy.jpgOldboy: Prizonier în libertate (Oldboy)

După o noapte de beţie, Joe Doucett, un director de publicitate decăzut şi un tată absent, este răpit din senin şi aruncat într-o celulă izolată care arată ca o cameră de hotel, unde este ţinut timp de 20 de ani, în chinuri, care trec fără nici cel mai mic indiciu referitor la identitatea răpitorului său, sau la motivul pentru care Joe a fost răpit. Eliberat în mod inexplicabil din acest coşmar, Joe revine în lume mânat de o singură obsesie: să îl descopere pe cel care a pus la cale această pedeapsă şi, în primul rând, să înţeleagă de ce. Dar, deşi el este acum liber din închisoare, este încă manipulat, încă prins într-un labirint nesfârşit al conspiraţiei şi răzbunării care ameninţă să îl nimicească. În căutarea unor răspunsuri, el ajunge la o tânără asistentă socială, şi în final, la un tip misterios care, se pare, deţine secretul salvării sale.

Regia: Spike Lee
Distribuţia: Josh Brolin, Elizabeth Olsen, Sharlto Copley

PROGRAM

Tată fără număr avanpremieră, miercuri, joi 20.50, 22.40; miercuri 11.50, 15.35; joi 15.35

Dom Hemingway avanpremieră, miercuri, joi 22.10

Khumba premieră, 3D, luni-joi 12.40, 14.05, 18.50 (dublat); 17.30 (subtitrat)

Majordomul avanpremieră, miercuri, joi 18.25

Oldboy: Prizonier în libertate avanpremieră, miercuri, joi 21.20

Jocurile foamei: Sfidarea premieră, luni-joi 13.35, 16.10, 19.30, 20.05, 22.45; luni, marţi, joi 17, 21.50; miercuri 12.10, 17, 21.50

Thor: Întunericul 3D, luni, marţi 20.35, 22.40; miercuri, joi 20.35; luni-joi 15.50, 19.15 (3D); luni, marţi, joi 12.50; miercuri 11.25; luni-joi 17.25

Avocatul luni-joi 14.50, 17.55, 19.40; luni, marţi 13.05, 20.50, 22.10; miercuri, joi 13.05, 22.45 

Păsări libere, 3D, luni-joi 14.25; miercuri 12.20 (dublat)

Jocul lui Ender luni-joi 16.20

Stă să plouă cu chiftele 2 luni-joi 13.50

Căpitanul Phillips luni, marţi 18.25, 23

Escape Plan: Testul suprem luni-joi 15.15; luni, marţi 21.20

Gravity: Misiunea în spaţiu 3D, luni, marţi 15.45


CINEMA CORTINA 25-28 noiembrie

15 cortina majordomul.jpgMajordomul (Lee Daniels' The Butler)

Lee Daniels' The Butler spune povestea impresionantă a majordomului de culoare Cecil Gaines, care a servit opt familii prezidenţiale la Casa Albă, între 1957 şi 1986. Filmul este inspirat din articolul ziaristului Wil Haygood "A Butler Well Served by This Election", apărut în Washington Post, despre viaţa fostului majordom al Casei Albe Eugene Allen. Prin ochii lui Eugene Allen şi ai familiei sale, filmul urmăreşte istoria Statelor Unite, trecând în revistă evenimente relevante precum mişcarea pentru obţinerea drepturilor civile de către populaţia de culoare, asasinarea lui Martin Luther King şi a lui John F. Kennedy, acţiunile protestatare ale Panterelor Negre, Războiul din Vietnam şi Scandalul Watergate. Ca majordom la Casa Albă, Cecil trăieşte aceste evenimente atât din interior, cât şi din exterior.

Regia: Lee Daniels

Distribuţia: Alex Pettyfer, Forest Whitaker, Jane Fonda, John Cusack, Robin Williams, Cuba Gooding Jr.

PROGRAM

Oldboy: Prizonier în libertate avanpremieră, miercuri, joi 21.45

Tată fără număr avanpremieră, miercuri, joi 19.20, 22.45

Dom Hemingway avanpremieră, miercuri, joi 21.25

Majordomul avanpremieră, miercuri, joi 19.10

Khumba premieră, luni-joi 16.40 (subtitrat); 11.30, 18.35 (dublat)

Jocurile foamei: Sfidarea premieră luni-joi 14.20, 16.10, 17.10, 19, 20, 21.50, 22.50

Păsări libere 3D, luni-joi 11.20 (dublat)

Avocatul luni-joi 13.20, 13.50, 18, 20.20, 22.40

Thor luni, marţi 14.25, 20.30, 22.45; miercuri, joi 14.25, 20.30 (3D); luni, marţi 17.05, 19.20; miercuri, joi 17.05

Căpitanul Phillips luni, marţi 12.05, 16.30, 21.35; miercuri, joi 12.05, 16.30

Jocul lui Ender luni, marţi 11.50, 14.45, 19.10; miercuri, joi 11.50, 14.45

Escape Plan: Testul suprem luni, marţi 14.10, 15.40, 21.30; miercuri, joi 14.10, 15.40

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON