URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Decembrie 2010, 08:59

Un orădean a scăpat cu viaţă, după ce o pasarelă s-a surpat chiar sub picioarele lui şi a căzut în gol

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bihor a demarat o anchetă, după ce o pasarelă ce făcea legătura între două imobile dintr-o curte de pe strada Cuza Vodă numărul 17, s-a surpat, iar un bărbat a căzut în gol câţiva metri.

Marţi dimineaţă, bărbatul fusese în vizită până la un vecin, iar când a vrut să pornească spre casă, o bucată din pasarelă i s-a surpat sub picioare, iar omul a căzut în gol 6 metri. Orădeanul a fost transportat la spital, cu mai multe răni, iar, potrivit dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD şi al Unităţii de Primire a Urgenţelor la Spitalul Judeţean, politraumtismele suferite nu i-au pus în pericol viaţa.

Clădirea în care s-a petrecut accidentul este veche de peste 100 ani. A aparţinut Primăriei Oradea, dar, pentru că mulţi proprietari şi-au cumpărat apartamentele, municipalitatea mai deţine doar 28% din ea. Reprezentanţii municipalităţii afirmă că proprietarii au fost somaţi să îşi consolideze pasarelele încă din 2008, dar aceştia din urmă spun că nu au bani. Oamenii se tem că, din cauză că este foarte şubredă, clădirea se va rupe pe bucăţi şi oricând se poate întâmpla o tragedie.

Bărbatul accidentat va rămâne cel puţin două săptămâni în spital. Până la finalizarea cercetărilor şi stabilirea vinovatului, accesul pe pasarela cu pricina a fost interzis de ITSC.

Pe de altă parte, tot marţi, spre seară, mai multe bucăţi dintr-o clădire de pe strada Republicii, vizavi de Direcţia de Evidenţă a Persoanei, s-a desprins, avariind destul de serios un autoturism parcat în apropiere.

Cele două incidentele survin în plin război între Prefectură şi Primărie pe tema taxei pe faţadă pe care municipalitatea doreşte să o impună proprietarilor din centrul istoric al Oradiei, pentru reabilitarea clădirilor. Taxa a fost însă atacată în contencios de prefectul Gavrilă Ghilea, iar în primă instanţă judecătorii i-au dat dreptate. Primăria a anunţat că va face recurs.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
ofof
ai si modificat artocolul:)) maimai bravos
Postat 22 Decembrie 2010, 10:03 de adi
ofof
de ce incercati ca orice articol sa-l faceti spectaculos, senzatie etc, in loc sa faceti relatari; nu orice articol scris trebue sa fie \"senzationalus zerotvus\". deci saracu om cade zeci de metri, adunati dau un total de 6(sase) metri maimai
Postat 22 Decembrie 2010, 10:02 de adi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON