URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 17 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Neisprăviţii de la Ministerul Educaţiei au mai fătat o mărgică. Au elaborat un Cod de etică prin care se interzice profesorului care predă la clasă să îşi mediteze propriii elevi. Hai să zicem că acest aspect e corect, chit că poate fi uşor de eludat dacă profesorii fac schimb de elevi între ei. Mă aşteptam să interzică total meditaţiile, dar probabil că nu i-a dus capul până acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
08 Noiembrie 2017, 12:21

Ruşine să vă fie! Peste 500 de sindicalişti vor protesta joi în faţa Prefecturii împotriva trecerii contribuţiilor de la angajator la angajat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sindicaliştii bihoreni ies în stradă. Blocul Naţional Sindical va organiza joi de la ora 15 un miting în faţa Prefecturii. Potrivit organizatorilor, la protest şi-au anunţat prezenţa peste 500 de participanţi.

"Am decis să ieşim în stradă pentru a protesta faţă de transformarea cetăţenilor români în cobai ale unor măsuri fiscale care nu au fost testate nicăieri în lume. Prin trecerea tuturor contribuţiilor sociale de la angajator la angajat din 1 ianuarie 2018, singura obligaţie a patronatelor va fi să plătească salariaţilor cei 400 de euro reprezentând salariul şi atât", a declarat liderul BNS Bihor, Nicolae Morgovan.

Potrivit sindicaliştilor, această măsură fiscală va duce la diminuarea salariilor angajaţilor şi îi va pune în pericolul de a nu putea beneficia de concedii de boală sau pensie în cazul în care angajatorul le va reţine aceste contribuţii fără a le vira însă la bugetul de stat.

Sindicaliştii mai cer modificarea Legii 62 privind dialogul social, despre care susţin că este ambiguă. "Având în vedere modul în care este formulată legea astăzi în judeţul Bihor, la fel ca în toată ţara, există foarte puţine contracte colective de muncă încheiate", a spus Morgovan.

Simultan cu mitingul din Parcul Traian BNS va organiza joi o acţiune de protest în Piteşti, iar vineri în Timişoara. Calendarul acţiunilor va continua săptămânile viitoare cu un marş de protest în Bucureşti şi ar putea culmina, înainte de sfârşitul lunii, cu declanşarea grevei generale.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
BNS este sindicatul care cuprinde si salariati ai bancilor si multinationalelor !?n
Intretimp au ramas vreo 2.300.000 de angajati in RO, care nu platite la zi contributiile la CAS, CASS si CP ... ca obligatii ce trebuiau achitate de catre angajatori !?! Asa ca, e normal sa protesteze din moment ce se vrea, in continuare fara oprelisti, externalizarea unor venituri catre diverse paradisuri fiscale !??
Postat 08 Noiembrie 2017, 18:38 de WinDos
cam tarziu
Joi e cam tarziu. Azi se vor vota propunerile si vor fi publicate in Monitorul Oficial. Astia vor iesi degeaba joi.
Postat 08 Noiembrie 2017, 12:48 de unul
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Nu vă jucaţi cu focul! Opt incendii de vegetaţie uscată, într-o singură zi (FOTO)
  • Să tragem linie! Lucrările pentru reamenajarea liniei de tramvai vor bloca cel puţin o lună circulaţia prin Calea Aradului (FOTO)
  • Statuia Evei Heyman din Parcul Bălcescu a fost donată Primăriei Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Accident pe Calea Borşului: Ambulanță în misiune, lovită de un Ford și proiectată într-un TIR. Două persoane au ajuns la spital (FOTO)
  • Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi. A fost lansată filiala orădeană a asociaţiei 'Ridică-te şi umblă' (FOTO)
  • Luceafărul s-a revanșat: 4-1, sâmbătă, acasă cu CS Balotești! (FOTO)
  • Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)
  • Ziua oraşului, în IMAGINI. Cele mai frumoase instantanee de la festivităţile dedicate Oradiei (FOTO)
  • La mulți ani, Oradea! Festivități mai bogate ca oricând, de Ziua Orașului, cu paradă militară, artificii și cadouri tricolore (FOTO / VIDEO)
  • O nouă victorie pentru handbalişti: CSM Oradea - AHC Potaissa II Turda 30-27 (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON