Plătim în locul lor! Foştii şefi ai Companiei de Apă au lăsat găuri de milioane de euro

"Greaua moştenire" acţionează ca un blestem fără sfârşit. La doi ani şi jumătate după ce primarul Ilie Bolojan forţa demisia celor doi baroni ai Companiei de Apă Oradea, managerul  Ioan Ciursaş şi directorul tehnic Constantin Tomulescu, urmările faptelor acestora se resimt şi acum. Asupra orădenilor care plătesc cea mai scumpă apă, a Companiei păgubite de foştii şefi cu milioane de euro, dar şi - paradoxal - a omului care a dezvăluit isprăvile cuplului Ciursaş & Tomulescu.

În 2008, inginerul Alexandru Avram era să-şi piardă serviciul pentru că refuza să semneze actele prin care foştii şefi favorizau firmele de construcţii. Ca să scape de presiuni, s-a refugiat în concediu de paternitate, iar după alegerile locale s-a bucurat că Bolojan se arăta decis să nu mai tolereze corupţia din Primărie şi din regiile subordonate, furnizându-i dovezi despre potlogăriile din Companie.

Revenit anul trecut la muncă şi găsind nefinalizate lucrările angajate de Ciursaş şi Tomulescu, bărbatul a crezut că e de datoria lui să fie la fel de intransigent. Numai că, surpriză: deşi vechii şefi zburaseră din funcţii, succesorii lor nu sunt foarte entuziaşti în a repara stricăciunile. Iar acum riscă, tocmai el, să fie pus la plata unei sume uriaşe, de o jumătate de milion de euro, pentru că a văzut ceea ce alţii treceau cu vederea. Şi anume că atât CAO, cât şi oraşul, suportă în continuare paguba!

"Ori demisia, ori DNA!"

În iulie 2008, Ilie Bolojan anunţa, scurt şi sec, că Ioan Ciursaş (foto), managerul CAO, a demisionat din funcţie. În lipsa unor explicaţii din partea proaspătului primar, dar şi a "victimei", opinia publică nu rămânea decât să-şi imagineze că Ciursaş, înrădăcinat pe post de 15 ani, strânsese destule "bube".

După încă trei săptămâni, noul manager Florin Moraru anunţa suspendarea din funcţie a directorului tehnic Constantin Tomulescu, suspectat de nereguli privind gestionarea programelor finanţate cu fonduri europene pentru reabilitarea reţelelor de apă-canal şi a staţiei de epurare, dar şi în legătură cu angajările făcute la CAO. "Dacă acuzele împotriva domnului Tomulescu se vor dovedi neîntemeiate, va fi repus în funcţie", spunea Moraru. N-a fost cazul: a doua zi, directorul tehnic demisiona şi el, fără a sufla un cuvânt de ce. Doar pe la colţuri se plângea că fusese "epurat".

Acum, BIHOREANUL a aflat detaliile de culise ale celor două plecări: în realitate, Ciursaş şi Tomulescu avuseseră de ales - ori demisia, ori DNA! Nu de alta, dar înainte de a-i chema la raport, primarul aflase situaţia din Companie de la un specialist din interior, inginerul Alexandru Avram, care îi adresase un memoriu întins pe aproape 50 de pagini. Toate descriind, cu precizie inginerească, ilegalităţile comise de cei doi şefi. Punct cu punct, cu subiect şi predicat.

Licitaţie cu dedicaţie pentru Keviep

Memoriul nu doar că şi-a păstrat actualitatea, ci a şi fost urmat de încă unul, asumat la finele lui 2010 de acelaşi inginer Alexandru Avram. Motivul? Cele sesizate în 2008 sunt, în parte, la fel de valabile ca atunci. Dar să nu anticipăm!

Prima problemă semnalată de specialist vizează modul cum fosta conducere CAO a aranjat caietul de sarcini pentru licitaţia reabilitării şi extinderii reţelei de canalizare cu 60 kilometri, lucrare de 7,8 milioane euro planificată între 2004-2007. "Caietul a fost întocmit cu premeditare defectuos de firma de consultanţă GKW şi aprobat de directorul tehnic Constantin Tomulescu (foto)", arăta Avram. Concret, documentul menţiona că trebuie realizaţi 60 km de canalizare şi racordarea imobilelor la conducte, însă cele 5.300 de racorduri (totalizând încă 30 km), erau "sărite" din lista cantităţilor de materiale şi lucrări.

Urmarea? Toate firmele şi-au întocmit ofertele incluzând costul racordurilor, cu o excepţie: ungurii de la Keviep. Care, au avut, în acest mod artificial, cel mai bun preţ. "Acum Keviep pretinde să i se achite racordurile, încă 2 milioane euro în plus faţă de preţul contractului", explică Avram. "E normal să se plătească aceste racorduri, dar nu a fost în regulă ca, la licitaţie firma să ajungă pe primul loc tocmai fiindcă nu le-a inclus în preţ".

În plus, adaugă inginerul, Keviep a greşit grav proiectarea şi execuţia, dar plata i-a fost virată ca şi când ar fi lucrat ireproşabil. De pildă, a realizat colectorul principal de canalizare din Calea Clujului la o cotă înaltă, fără panta necesară pentru adunarea scurgerilor de pe străzile adiacente. Astfel, firma a făcut economii, dar canalizarea nu funcţionează!

Privatul cu banii, bugetarii cu munca

O altă mânărie a făcut fosta conducere CAO la contractul pentru urmărirea lucrărilor din cadrul programului ISPA, pentru care a angajat, cu 1,3 milioane euro, aceeaşi firmă germană de consultanţă GKW ce "trântise" caietul de sarcini în favoarea Keviep. "GKW însă nu îndeplinea o condiţie obligatorie conform Legii privind calitatea în construcţii: nu avea niciun om atestat ca diriginte de şantier", semnala Avram.

Oficiul de Plăţi din Ministerul Finanţelor (parte în contract deoarece era vorba de fonduri europene nerambursabile) şi Inspectoratul de Stat în Construcţii au impus, ca soluţie de compromis, angajarea de către GKW a unui specialist, dar firma a ignorat somaţia. Urmarea? Şeful de echipă al GKW nu a semnat niciun act de control cu privire la calitatea lucrărilor şi nu le-a verificat niciodată valoric sau cantitativ. "În această situaţie, Tomulescu a dispus ca urmărirea lucrărilor s-o facă angajaţii CAO, firma făcând astfel economii de zeci de mii de euro", explică pentru BIHOREANUL inginerul Avram (foto), adăugând că Tomulescu nu putea lua asemenea decizii decât din interes, generozitatea fiindu-i probabil răsplătită de firmă, din "economii".

La fel a procedat directorul tehnic şi la contractul cu firma bucureşteană Romproiect pentru proiectarea extinderii cu 350 km a reţelelor de apă şi canalizare. Tomulescu a achiziţionat din banii CAO echipamente speciale pentru proiectare, după care i-a pus pe angajaţii Companiei să facă treaba pentru care banii îi lua firma privată. "Oamenii Romproiect au întocmit proiectul din birou, fără a se deplasa la Oradea, pentru că au primit de la noi gata făcut ceea ce trebuia să facă ei: ridicări topo, planuri de situaţie etc". Problema e că proiectul a ieşit de mântuială, iar execuţia la fel. Consecinţele se văd peste tot în oraş, mai ales în denivelările străzilor, fiindcă asfaltările n-au putut acoperi diferenţele de nivel cauzate de proasta proiectare.

Bani pe apa Sâmbetei

Alt contract cu cântec a fost încheiat în anul 2000 pentru "monitorizarea consumurilor de apă la nivelul scărilor de bloc", cu Elsaco Botoşani, zona de unde provine Tomulescu.

"Scopul declarat a fost să monitorizeze online consumurile, prin citirea automată a contoarelor din scările de bloc, şi apoi datele să fie trimise prin fibră optică către sediul CAO. Dar investiţia de 1 milion de euro e complet inutilă şi, în plus, fără bază legală, întrucât facturarea se poate face, prin lege, numai pe baza consumurilor constatate prin citirea contoarelor în mod clasic, la faţa locului, de către angajaţii Companiei. Contractul cu Elsaco, pe lângă faptul că o sumă uriaşă a ajuns la firma din Botoşani, a mai avut, ca scop subteran, o favoare făcută firmei orădene RDS&RCS, care a folosit săpăturile comandate de CAO pentru a-şi îngropa propriile reţele de fibră optică. Toate acestea încarcă inutil nota de plată a orădenilor, care achită cele mai mari tarife de apă din ţară", explică inginerul Alexandru Avram.

Tun la epurare

Cea mai păguboasă afacere - pentru CAO, desigur, nu şi pentru firme - e însă contractul de 11 milioane euro pentru "reabilitarea staţiei de epurare a apelor uzate şi tratarea nămolului", atribuit firmei germane PWT pe perioada 2005-2007, dar nefinalizat nici în prezent, ceea ce înseamnă prejudicii de peste 1 milion de euro! Fiind inginer de proiect şi refuzând să semneze acte ce acopereau mânăriile, Avram era cât pe ce să-şi piardă locul de muncă datorită acestui contract.

"Contractul a fost oneros de la început. Caietul de sarcini a fost întocmit de acelaşi consultant GKW şi aprobat de Tomulescu, deşi conţinea nereguli şi falsuri", explică Avram. De pildă, în caiet se pretindea că două fermentatoare de la Staţia de epurare fuseseră reabilitate printr-un program anterior (finanţat de USAID), deşi acest lucru nu era adevărat. Scopul era ca executantului, care urma să modernizeze Staţia, să i se ceară prin contract reabilitarea unei singure instalaţii (cu ajutorul căreia nămolurile sunt uscate, iar biogazul rezultat folosit pentru a produce electricitate), iar apoi firmei să-i fie atribuită şi reabilitarea celorlalte două fermentatoare, dar ca lucrări suplimentare, nesupuse licitaţiei, deci la preţuri neverificabile.

Scurt-circuit la electricitate

Un alt aspect sesizat de Avram viza însuşi faptul că, la licitaţie, criteriul decisiv de departajare între PWT şi firma clasată pe locul doi (Earthtech, tot germană) a fost cantitatea de electricitate ce urma să fie produsă din biogazul rezultat prin procesarea nămolurilor din apele uzate. Or, inginerul a constatat ulterior că PWT nu a reuşit să producă o cantitate mai mare de curent electric, iar unităţile de cogenerare a electricităţii realizate de firmă nu corespund parametrilor fixaţi în contract.

După ce a sesizat neregulile, Avram a cerut evaluarea lucrărilor "suplimentare" de către un evaluator neutru, pentru a nu se plăti către PWT sume mai mari decât cele de piaţă. Evaluarea, însă, a fost făcută de o firmă din Timişoara care era deja în afaceri cu PWT, de la care câştiga bani pentru proiecte şi expertize, fiind deci în conflict de interese. Previzibil, lucrarea suplimentară a fost umflată la 607.000 euro, fapt pe care inginerul l-a sesizat conducerii Companiei, fără a primi însă niciun document justificativ din care să rezulte că preţul fusese corect. Aşa că a refuzat să semneze acceptul de plată a sumei.

Mai mult, Avram a observat că PWT pur şi simplu nu furnizase echipamente esenţiale prevăzute în contract, dar pe care consultantul GKW (POYRY) le acceptase la plată, deşi ele nu existau, ceea ce l-a făcut pe Avram să ceară diminuarea facturilor pe care CAO trebuia să le achite PWT cu contravaloarea echipamentelor lipsă, adică nu mai puţin de 630.000 euro.

"Pentru a opri fraudarea banului public e necesară blocarea plăţii lucrărilor suplimentare, dispunerea unui audit şi expertizarea lucrărilor suplimentare de către un evaluator neutru. Firma de consultanţă GKW (POYRY) nu prezintă credibilitate, favorizând în repetate rânduri executantul PWT prin acceptarea la plată a unor lucrări neexecutate şi nejustificate", informa inginerul în 2008.

Presiuni cu concedierea

Reabilitarea Staţiei de epurare trebuia finalizată în aprilie 2007, dar a fost prelungită cu 7 luni, până în noiembrie 2007. Ulterior, pentru că făcuse doar 52% din lucrări, PWT a mai cerut o prelungire, refuzată însă de Ministerul Finanţelor, astfel încât consultantul GKW (POYRY) era obligat să aplice executantului PWT penalităţi de întârziere. Totuşi, CAO nu a făcut niciun demers în acest sens.

"Am arătat într-o notă internă toate neregulile, dar Ciursaş m-a chemat la el şi mi-a cerut abuziv să plătesc facturile către PWT, ameninţându-mă cu desfacerea contractului de muncă", spune inginerul. "I-am răspuns că nu puteam semna facturile decât după soluţionarea neregulilor, aşa că a continuat presiunile. Ca să scap, am intrat în concediu de paternitate", zice Avram.

Alţi şefi, aceleaşi baiuri

În august 2010, revenit la serviciu, inginerul constata că problemele erau departe de a fi fost remediate de actuala conducere, cu toate că primarul Bolojan dispusese conducerii CAO acest lucru cu doi ani în urmă.

"Deşi tot ce am spus în 2008 s-a dovedit real, nici acum nu s-au recuperat penalităţile de întârziere, de 1,1 milioane euro, de la PWT", spune Avram. "Nu s-a executat contul cu garanţia bancară de bună execuţie al PWT, deşi cele două unităţi de cogenerare a energiei electrice pe care firma trebuia să le facă sunt deja defecte din perioada de garanţie. Asta produce prejudicii de 3.000 euro lunar, prin faptul că nu reducem factura de electricitate a Staţiei de epurare. În plus, CAO plăteşte amenzi la Apele Române pentru că PWT nu a redus concentraţiile de azot din apele epurate. În fine, Compania a decontat firmei lucrări suplimentare fără documente justificative", spune Avram într-un nou memoriu trimis primarului la finele lunii decembrie 2010.

Inginerul mai informa de asemenea că, după expirarea contractului de consultanţă cu nemţii de la GKW (POYRY), CAO a angajat un alt diriginte de şantier, şi anume firma Actam, administrată de Ştefan Crăciun, nimeni altul decât asistentul managerului de proiect al firmei GKW, cea care nu luase măsuri împotriva PWT. "Şi noul consultant a refuzat să pornească procedurile pentru încasarea penalităţilor de întârziere de la PWT", spune inginerul.

Presat atunci, presat acum

La fel ca în 2008, primarul a însărcinat din nou, anul trecut, conducerea CAO ca să rezolve problema, iar responsabilitatea i-a revenit de această dată personal directoarei economice Kuntz Aniko. Care, însă, în loc să grăbească demersurile pe lângă noul consultant pentru încasarea penalităţilor de întârziere, l-a presat pe Avram să semneze acceptul la plată a unei facturi emise de PWT, în valoare de 502.000 euro, reprezentând lucrări făcute în 2009. Asta chit că, deşi inaugurată cu fast în acel an, Staţia de epurare nu funcţionează nici acum conform standardelor şi, mai mult, unele echipamente instalate de PWT s-au şi defectat!

"Nu e normal! În primul rând, suma cerută de PWT nu are acoperire în lucrări, unele fiind, de fapt, neexecutate. Apoi, ca principiu, în loc să-i dăm bani, trebuie să-i reţinem pentru întârzieri şi deficienţe de execuţie", spune Avram. "Parcă nu se urmăreşte interesul Companiei", adaugă el, precizând că pe 20 ianuarie 2011 expiră termenul până la care CAO poate pretinde penalităţile şi că, în lipsa demersurilor pe care trebuie să le facă consultantul, un eventual litigiu cu PWT va fi pierdut de Companie pentru ieşirea din termen ori pentru nerespectarea procedurilor.

Avram consideră că atitudinea directoarei nu e străină deloc de un alt mic detaliu, şi anume că, până anul trecut, Aniko Kuntz ţinea contabilitatea pentru firma Rono Urban Grup, angajată de CAO să asigure consultanţa la o altă lucrare cu fonduri europene: extinderea cu 350 km a reţelelor de apă şi canalizare. "Abia după ce am semnalat aspectul primarului, iar acesta i-a pus în vedere să aleagă între funcţia de la CAO şi jobul de la consultant, doamna Kuntz a pus capăt conflictului de interese în care se afla, renunţând la Rono Urban".

Mai catolic decât Papa!

De cealaltă parte, directoarea economică Aniko Kuntz (foto) susţine că cel care greşeşte, tocmai fiindcă îşi doreşte prea mult sancţionarea PWT, e inginerul Avram. "Conform instrucţiunilor Ministerului Finanţelor, nu avem voie să deducem factura pe care trebuie s-o plătim executantului din factura pe care noi o emitem pentru penalităţile de întârziere. Una-i una, alta-i alta! Trebuia să achităm cei 502.000 euro către firmă şi în paralel, nu concomitent, să emitem pretenţiile către PWT pentru întârzieri şi deficienţe", spune directoarea.

Motivul? "Doar până la 15 decembrie puteam folosi fondurile ISPA, iar pentru că nu am eliberat către PWT cei 502.000 euro până atunci, va trebui să-i achităm din fondurile noastre", adaugă Kuntz. Nu fără a preciza că "cineva" va trebui să suporte această pierdere din buzunar. Adică Avram însuşi!

Directoarea recunoaşte că CAO trebuie să încaseze penalităţile de la PWT şi că firma a păgubit Compania prin neonorarea tuturor obligaţiilor din contract, dar nu prin procedura pe care o vrea Avram. "Lucrarea de la Staţia de epurare urmează să fie auditată şi, pe măsură ce se vor descoperi nereguli, acestea vor putea fi imputate executantului PWT, care poate fi obligat să returneze din banii primiţi. Până atunci, nu!", spune Kuntz Aniko.

Culmea ar fi, însă, ca auditul să îngroape "bubele" după obiceiul pământului şi, în acest fel, foştii manageri ai CAO să scape de orice răspundere, chiar dacă prejudiciile produse de ei se ridică, per total, pe toate contractele, la circa 4 milioane de euro. Şi la fel de nedrept ar fi ca, pentru o interpretare diferită a procedurilor, singurul pus la plată să fie tocmai cel care a denunţat neregulile, inginerul Avram. Adică acarul Păun...

În 2008, Alexandru Avram semnala că foştii directori transformaseră CAO într-o feudă personală prin angajarea unor indivizi a căror incompetenţă era suplinită doar de obedienţă şi de disponibilitatea de a participa la potlogării cot la cot cu Ciursaş şi Tomulescu.

Un exemplu e angajarea de către managerul Ioan Ciursaş a propriei fiice, Otilia Ciursaş, ca şef al Serviciului juridic, iar pe soţul acesteia pe un alt post călduţ, fără concurs. "Cum să fi cerut sfaturi juridice de la fiica managerului vinovat de nereguli? Putea fata lui Ciursaş să facă ceva contra tatălui său?", întreabă retoric inginerul Avram.

Acelaşi Ciursaş, tot fără concurs, a transformat o simplă absolventă a Facultăţii de Mediu, pe Mariana Barna, în ditamai şefă peste Direcţia controlul calităţii serviciilor, doar pentru că aveau o relaţie "specială", extraprofesională, care în final s-a lăsat chiar şi cu un copil.

Şi mai tupeist a fost însă directorul tehnic Constantin Tomulescu, care a făcut un contract cu Romserv Prest, firma propriei neveste, Agneta Tomulescu, plătind-o să evalueze spaţiile regiei. La fel ca Ciursaş, Tomulescu a avut grijă nu doar de familie, ci şi de amanta Ramona Cuc, cu care mergea în străinătate, dar şi pe litoralul românesc, pe cheltuiala CAO, punând-o şefă peste Direcţia programe cu finanţare internaţională.

Fostul director tehnic Constantin Tomulescu nu doar că n-a fost niciodată deranjat de fosta conducere a Primăriei, ci - dimpotrivă - a fost chiar protejat şi îndestulat. Ca dovadă, a devenit proprietarul unui teren furat din patrimoniul oraşului, pe vremea primarului Petru Filip, de către celebrul topograf Marin Stelian, prin falsificarea unor titluri de proprietate şi cărţi funciare. Pe acest teren Tomulescu şi-a ridicat ditamai viloiul, pe care l-a racordat ilegal, direct la Uzina de Apă a oraşului, aflată peste drum.

O cercetare internă a stabilit la finele anului 2008 că îşi trăsese apă printr-o conductă cu diametrul de 63 milimetri, suficientă pentru un cvartal întreg. Cine a executat lucrarea nu se ştie, ci doar se bănuieşte că una din firmele hrănite de Tomulescu din banii publici. Cert e că directorul prăduise câteva sute de milioane de lei vechi (la valoarea din 2002), doar pentru a-şi asigura confortul personal, în principal alimentarea piscinei gigantice, în timp ce cartiere întregi nu au nici acum apă şi canalizare.