URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Ianuarie 2019, 13:02

O treime din viitoarele clase de-a IX-a din Bihor vor fi dedicate învăţământului profesional. Lider sindical: "O decizie oportună, dar era necesară o analiză"

O treime din viitoarele clase de-a IX-a din Bihor vor fi dedicate învăţământului profesional. Lider sindical: 'O decizie oportună, dar era necesară o analiză' foto: edu.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Din toamnă, o treime din clasele de-a IX-a de la liceele şi colegiile bihorene vor trebui să fie rezervate învăţământului profesional sau dual, arată o adresă transmisă de Ministerul Educaţiei.

Documentul, transmis Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor pe 12 decembrie 2018, a fost criticat joi de liderii Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor.

"În opinia noastră, mai întâi trebuia să se facă o analiză pe specificul nevoilor agenţilor economici care acţionează pe piaţa forţei de muncă la nivel judeţean, astfel încât să se asigure şcolarizarea pentru calificările cerute de aceştia", a declarat prim-vicepreşedintele SLÎ Bihor, Radu Hora, într-o conferinţă de presă.

Astfel, fără a şti ce nevoi au fabricile bihorene, şcolile degeaba organizează specializări profesionale, deoarece absolvenţii acestor cursuri nu îşi vor găsi locuri de muncă.

În plus, a precizat Hora, nu s-a ţinut cont nici de faptul că şcolile bihorene nu au baza materială necesară pentru a înfiinţa clase profesionale. "Noi apreciem oportună această majorare a numărului de locuri alocate învăţământului profesional, doar trebuia făcută etapizat, pe parcursul mai multor ani, şi trebuia să se ţină cont şi de baza materială pentru formarea profesională", a declarat prim-vicepreşedintele SLÎ Bihor. Hora nu a ştiut să precizeze însă care este, în prezent, procentul claselor de profesională în rândul liceelor şi colegiilor bihorene.

În schimb, liderul SLÎ Bihor a mai arătat că această măsură ar fi eficientă dacă Ministerul Educaţiei ar introduce şi Bacalaureatul diferenţiat. Abia atunci, a spus el, elevii vor simţi că au cu adevărat beneficii dacă aleg clasele profesionale.

Pe de altă parte, preşedintele SLÎ Bihor, Flaviu Zancu, a precizat, în aceeaşi conferinţă de presă, că în timp ce suplimentează forţat numărul claselor profesionale, Ministerul Educaţiei descurajează totodată învăţământul tehnic. Încă din vară, Ministerul a decis ca două colegii tehnice din Bihor, mai precis Colegiul Tehnic Unirea Ştei şi Colegiul Agricol Valea lui Mihai să devină licee profesionale, pentru că au avut procente de promovare la Bacalaureat sub media naţională. Pierzându-şi titulatura, cele două şcoli vor fi mai puţin atractive pentru elevi, a precizat Zancu. În plus, directorii vor avea bătaie de cap, schimbând toate actele şcolilor cu noul nume. Aşadar, o măsură fără noimă şi care nu rezolvă adevăratele probleme...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON