URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Noiembrie 2019, 21:50

Candidaţii la Preşedinţie au "dezbătut" de la distanţă. Iohannis şi Dăncilă s-au "băutut" în conferinţe de presă diferite (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Candidaţii din turul doi al alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, au "dezbătut" de la distanţă, miercuri seară, în două conferinţe de presă diferite. Primul a fost Iohannis, care a anunțat anterior că refuză dezbaterea publică cu Dăncilă, care a vorbit liber, răspunzând tuturor întrebărilor jurnaliştilor, urmat, la o oră după, de o declaraţie de presă a lui Dăncilă, care a citit mult de pe foaie şi apoi a răspuns unor întrebări pe care le-a auzit numai ea, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnalişti.

O cască pierdută

În esenţă, cele două întâlniri cu presa au fost diferite încă de la modul de organizare. În vreme ce Iohannis a anunţat, în această seară, o conferinţă de presă la partid, unde jurnaliştilor li s-a pus la dispoziţie şi un microfon pentru a-şi prezenta întrebările, pentru a fi auzite în clar de telespectatori, la Dăncilă a fost invers. Jurnaliştii de la Digi24 au remarcat că preşedintele în exerciţiu a vorbit liber şi a răspuns tuturor întrebărilor presei, în schimb, fostul premier, care anunţase o declaraţie de presă iniţial, a vorbit mult citind de pe foaie, iar apoi a răspuns unor întrebări pe care le-a auzit numai ea. A fost o întâlnire "opacă", după cum au menţionat jurnaliştii, în care, la un moment dat, deşi din sală erau adresate întrebări, Dăncilă "şi-a luat foile şi a plecat".

În plus, au remarcat jurnaliştii, la final a apărut şi "un fake news ieftin", pe paginile de socializare ale mai multor exponenţi PSD, între care Gabriela Firea sau senatorul orădean Florian Bodog, care au încercat să acrediteze ideea că Iohannis a purtat cască și că cineva i-ar fi șoptit ce ar trebui să spună. De altfel situaţia a fost dezbătută în cadrul conferinţei de presă, în care Iohannis a răspuns inspirat, arătându-şi urechile şi arătând că "microfonul" este "aici", arătând spre creier. De altfel, fotoreporterul Octav Ganea, de la Inquam Photos, a şi demonstrat că este fals, publicând pe Facebook imaginea care arată clar urechea – fără cască – a lui Iohannis.

Iohannis contra "mârlăniile PSD"

În cadrul conferinţei de presă, Iohannis a invocat drept principal argument pentru refuzarea dezbaterii cu Dăncilă faptul că fostul premier a fost "parte activă a tuturor mârlăniilor PSD-iste" şi a "sprijinit activ încercările de acaparare a Justiţiei". Totuși, el a spus că, marțea viitoare, va susține o dezbatere cu jurnaliștii și cu politologi și cu cine mai dorește, însă nu și cu Dăncilă.

"Doamna Vasilica Viorica Dăncilă, fost premier dat jos prin moţiune, a fost parte activă a tuturor mârlăniilor PSD-iste, a sprijinit activ încercările de acaparare a Justiţiei, a fost foarte activă când a fost vorba să facă zid împotriva unor persoane cu probleme penale, a fost o persoană foarte activă în a guverna împotriva românilor", a spus Iohannis. "E reprezentanta unui partid anti-democratic, nereformat, care a guvernat împotriva românilor şi acum mimează candidatul democrat şi se aşteaptă să fie tratată cu mare respect, ca şi cum până acum ar fi apărat democraţia. (…) Nu accept o dezbatere cu astfel de persoană care reprezintă tot ce e mai rău în politica ultimilor ani (…) Nu pot să legitimez comportamentul mizerabil al PSD acceptând o dezbatere cu candidata acestui PSD", a spus Iohannis.

Chestionat în legătură cu faptul că, în 2014, îl acuza de aroganţă pe contracandidatul său, Victor Ponta, tocmai pentru că acesta nu dorea să participe la o dezbatere, întrebat de ce şi-a schimbat atitudinea, Iohannis a răspuns că difenrenţa dintre cei doi este "destul de mare".

"Nu l-am acuzat pe Ponta de comportament antidemocratic şi, în comparaţie cu doamna Dăncilă, a fost chiar un politician rezonabil. Stilurile lor sunt foarte diferite, sigur. Legat de aroganţa dlui Ponta, el şi-a trimis echipa de campanie peste ai mei şi a venit cu nişte pretenţii nenegociabile, facem patru dezbateri, mi-a spus şi zilele şi orele. Am acceptat atunci două dezbateri care pe mine nu m-au ajutat şi pe el nici atât. Asta despre utilitatea electorală a unor astfel de dezbateri. PSD s-a schimbat mult în rău de atunci şi cred că eu nu, poate chiar un pic în bine", a spus Iohannis.

Cunoscut ca fiind amator de vacanţe, în special la schi, la munte, Iohannis a fost întrebat, între altele, și cum e cu vacanţele şi cum arată o zi la Cotroceni.

"O săptămână normală de muncă arată diferit. De regulă începe luni şi se termină vineri sau sâmbătă, ziua începe dimineaţa şi câteodată se termină la 6 seara, câteodată la 12 noaptea. Mi-a făcut mare plăcere într-o sâmbătă sau duminică să merg la munte, să discut cu români ... Am fost plecat în total în trei vacanţe. Chiar dacă am fost plecat, am lucrat, preşedintele nu are dreptul la concediu, pentru că munca pe care o face nu poate fi preluată de nimeni. Şi când am fost plecat, mi-am luat mapa, cu pixul, cu actele, şi am lucrat pe documente. În ultimii doi ani nu am mai avut vacanţe deloc fiindcă am stat să păzesc România de PSD-işti", a spus el.

Întrebat, de asemenea, de ce nu a sancţionat public abuzurile de la DNA sub Kovesi, Iohannis a răspuns că "Eu am considerat tot timpul că lupta anticorupţie e necesară şi importantă, am lăudat în fiecare an activitatea DNA şi voi continua. Eu voi sprijini în continuare clar şi ferm lupta anticorupţie. Dacă au fost abateri, aceste lucruri nu mi se aduc mie la cunoştinţă, există un organism specializat, Inspecţia Judiciară, care analizează aceste chestiuni, alături de CSM. Eu m-am exprimat politic pentru lupta anticorupţie".

Întrebat şi de ce a numit-o pe Dăncilă premier şi dacă nu regretă, preşedintele în funcţie a spus că "nu am bănuit că nu este aşa".

Vezi mai jos conferința de presă susținută de președinte!

 

Dăncilă şi stratosfera

În ce o priveşte, Viorica Dăncilă a declarat, miercuri seară, că preşedintele Klaus Iohannis "trăieşte în altă lume", "undeva în stratosferă, stăpân peste o Românie în care există doar Partidul Naţional Liberal", susţinând că, prin faptul că refuză dezbaterea, Iohannis dovedeşte că se teme de o confruntare directă cu ea.

"Vorbim despre actualul şef de stat şi fostul prim-ministru al ţării, numit în funcţie chiar de dumneavoastră, domnule Iohannis, anul trecut. Pentru o ţară întreagă, dar nu şi pentru acest preşedinte, este normal, corect şi democratic să existe o dezbatere directă, o confruntare de idei şi programe între cei care vin şi cer votul românilor pe 24 noiembrie. În 2014, Klaus Iohannis ne spunea textual că o dezbatere între contracandidaţii din turul doi al alegerilor prezidenţiale este absolut necesară şi aşteptată de toţi românii. Se pare că multe s-au întâmplat în aceşti cinci ani de mandat cu principiile şi convingerile dumnealui, dacă acum, la aceste alegeri, ne spune practic în faţă că românii nu mai merită o astfel de dezbatere. Urmând această logică, ne putem aştepta ca preşedintele să spună curând că românii nu mai merită nici să-şi exprime prin vot opţiunea politică dacă aceasta nu este Partidul Naţional Liberal", a spus Dăncilă, potrivit Agerpres, în întâlnirea cu presa, de la sediul PSD.

Candidata PSD a mai spus că ea consideră că preşedintele Iohannis le-a mulţumit doar celor care l-au votat, ignorându-i complet pe ceilalţi români care au votat şi nu au votat PNL şi a susținut că preşedintele îşi "arogă meritele pentru buna desfăşurare a alegerilor din diaspora, deşi cele trei zile de vot, creşterea numărului de secţii de votare şi votul prin corespondenţă sunt meritele Guvernului Dăncilă".

Dăncilă a mai spus că o dezbatere între candidaţii din turul 2 al alegerilor prezidenţiale, care va avea loc pe 24 noiembrie, ar demonta toată propaganda şi "toate atacurile mizerabile" la adresa sa şi a PSD. "Încă îl aştept pe domnul Iohannis să găsească înţelepciunea, tăria şi mai ales curajul de a accepta invitaţia mea la dezbaterea pe care românii o cer şi o merită", a mai adăugat liderul PSD conform sursei citate.

De asemenea, Dăncilă l-a întrebat pe Iohannis de ce nu a renunţat la imunitate, afirmând că preşedintele ar avea o "problemă de corupţie cât casa". 

"Păi, domnule Iohannis, dacă nu aveţi probleme cu casele, cum a fost eliminată cea de-a şasea? (...) Domnule Iohannis, poate ne spuneţi până la urmă adevăratul motiv al refuzului de până acum de a participa la o dezbatere cu mine, ca să lămuriţi dumneavoastră personal dilema despre care vorbeam. Este teama de o confruntare brutală cu eşecul dumneavoastră ca preşedinte sau este dispreţul faţă de români? (...) Şi o ultimă întrebare, care să vă ajute să faceţi un bilanţ fulger al celor 5 ani de mandat: domnule Iohannis, chiar nu vă îngrijorează absenţa dumneavoastră din costumul de preşedinte pe care-l purtaţi? Nici ruşine nu vă provoacă", i-a mai transmis Dăncilă lui Iohannis.

În aceeaşi conferinţă de presă, Dăncilă a vorbit şi despre un ceas controversat pe care îl deţine şi în legătură cu care liderul deputaţilor PNL Florin Roman a susţinut că ar avea o valoare de peste 80.000 de lei, dar PSD-ista nu l-a trecut în declaraţia de avere. Dăncilă a explicat, miercuri seară, că ceasul l-a primit de la soţul său și nu valorează peste 5.000 de euro. 

"Este un ceas primit de la soţul meu, care nu valorează mai mult de 5000 de euro, ca să îl trec în declaraţia de avere. Soţul meu nu ar fi alocat 20.000 de euro. Ceea ce am văzut eu că a dat un domn, era un alt ceas. O să aduc acest ceas să vi-l prezint", a declarat Viorica Dăncilă.

Vezi mai jos întreaga conferință de presă susținută de Viorica Dăncilă!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
PCR transpartinic. Ep.: ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,” – Mihai Eminescu (III)
I. ”Mi-a făcut mare plăcere într-o sâmbătă sau duminică să merg la munte, să discut cu români ... Am fost plecat în total în trei vacanţe.” 1. Probabil, pentru Herr ”Ghinion” (şi) data de 13 noiembrie = 1 aprilie. Chiar aşa de proști/uşor de manipulat ne credeți dle candidat? II. ”(…) Nu accept o dezbatere cu astfel de persoană care reprezintă tot ce e mai rău în politica ultimilor ani (…) Nu pot să legitimez comportamentul mizerabil al PSD acceptând o dezbatere cu candidata acestui PSD", a spus Iohannis.”. 1. Esența programulului candidatului Herr ”Ghinion” (...pentru România), pentru următorii 5 ani: ”O Românie fără PSD!”. Prea miroase a copy-paste după una din ideile de bază din Mein Kampf: ”...toată Germania va fi curăţată de evrei!”, scrisă de idolul unora dintre (stră-)bunicii acestui candidat; III. "Eu am considerat tot timpul că lupta anticorupţie e necesară şi importantă, am lăudat în fiecare an activitatea DNA şi voi continua. Eu voi sprijini în continuare clar şi ferm lupta anticorupţie. 1. Cu un asemenea ”sprijin”, în continuare, ne vor depăşi în UE şi bulgarii la combaterea anticorupției. În termeni reali! P.S. În loc de concluzii. Un Președinte al României, (și) cu sânge de dac în ”instalație”, model: Ramona Ioana Bruynseels, Mircea Diaconu, sau Veronica Viorica Dăncilă. ”Dulce Românie, asta ți-o doresc!” – (şi) Mihai Eminescu
Postat 14 Noiembrie 2019, 01:02 de stefan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON