URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Octombrie 2019, 11:07

Unde ieșim săptămâna asta: Digital Days, Green Days şi Crosul Cetăţii Oradea

Unde ieșim săptămâna asta: Digital Days, Green Days şi Crosul Cetăţii Oradea foto: Ovi D. Pop
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 21-27 OCTOMBRIE

EVENIMENTE

Proiecţia filmului documentar Nefarious: Merchant of Souls, marţi, ora 18.30, Cinema Palace

Despre rezistenţă şi sensul vieţii, după Viktor E. Frankl, prezintă Andreea Neacşu, marţi, ora 18, Noua Acropolă

Din negură de vremi, conferinţă pe teme de proto-istorie, semne, înscrisuri, marţi, ora 18.30, Biblioteca Universităţii

Tu ai inimioară?, spectacol pentru copii cu roboţelul Neo, Ella Bella şi prietenii, miercuri, ora 18, Casa de Cultură a Sindicatelor

Şezătoare la Bibliotecă, joi, ora 17, Biblioteca Judeţeană

Classic Unlimited cu pianistul Bogdan Vaida, piese de Brahms, Ciprian Pop, Rachmaninov, Schubert, joi, ora 19, Studio Act

Fridays for Future, mişcare „Toţi împreună pentru climă”, în cadrul celei iniţiate de Greta Thunberg, vineri, ora 14, Piaţa Unirii

Concert One Man Show Adrian Enache, special guest Rareş de la Alb şi Negru, vineri, ora 20, Bistro Blues Cafe

Mojo Wedding Expo, târg de nunţi, vineri, ora 14, ERA Park

Digital Days, vineri, ora 9, Opera Events

Green Days Oradea, în organizarea Ecotop, conferinţe, dezbateri despre protejarea naturii, concerte, teatru, jocuri, expoziţie, desene pe asfalt, treasure hunt, vineri şi sâmbătă, Cetatea Oradea

Crosul Cetăţii Eberspacher 2019, festival de alergare pentru toată familia, 3 trasee: Cross 10 km, Mini 3, 3 km, Superhero Run 500 m, sâmbătă, ora 7.30, Cetatea Oradea

Halloween Dog Show, sâmbătă, ora 7, Cetatea Oradea

Magia lui Mickey Mouse, spectacol pentru copii cu personaje favorite, duminică, ora 16, Casa de Cultură a Sindicatelor


TEATRUL REGINA MARIA

Ursul şi Cerere în căsătorie de A.P. Cehov, regia Petre Panait, luni, ora 19, Sala Arcadia

Scufiţa Roşie după Charles Perrault şi Fraţii Grimm, regia Maria Mierluţ, sâmbătă, ora 11, Sala Arcadia

Zloată sau Viitorul preşedinte al României, pamflet socio-politic de Radu Popescu, regia Eugen Ţugulea, sâmbătă, ora 19, Sala Arcadia


TEATRUL SZIGLIGETI

Vrăjitorul din Oz, spectacol muzical, regia Lelek Sandor Tibor, miercuri, ora 19, Scena Arcadia

Salcâmii din parc, de Szep Erno, premieră sâmbătă şi duminică, ora 19, Studio Szigligeti


FILARMONICA DE STAT

Concert simfonic cu lucrări de K. Goldmark: Concert nr. 1 pentru vioară şi orchestră în la minor, op. 28; D. Şostakovici: Simfonia nr. 15 în La major, op. 141. Dirijor Romeo Rîmbu, solistă Nina Karmon, vioară (Germania). Joi, ora 19


EXPOZIŢII

GALERIA EURO FOTO ART

Festivalul Fotografiei Chineze: expoziţia membrilor „China Photo Network Online” din Zhuhai, China

MUZEUL ORAŞULUI ORADEA – COMPLEX CULTURAL

- MoO Kids, Muzeul Copiilor: expoziţia „Invenţiile lui Leonardo Da Vinci” – Schițe, mecanisme și jocuri virtuale, cu ochelari VR: senzația zborului, căderea, efectele gravitației

- „Jucăriile Epocii de Aur”

- „Sibiu 100”: fotografii vechi relizate de Emil Fischer şi noi de Adrian Luca, picturi realizate de membrii Asociaţiei Brukenthal von Studio, cu clădiri, străzi, viaţa cotidiană de la mijlocul sec. XX şi din prezent

- expoziţia personală de pictură „Faust: Vanity and Despair” a artistului Alexandru Cînean

- Festivalul Fotografiei Chineze: expoziţia de artă fotografică „Împarte şi moşteneşte”, realizată de Ming Yl, Galeria „Ştefan Toth Istvan”

- Salonul fotografic internaţional maghiar, Galeria Ştefan Vilidar Istvan

- expoziţia de pictură „Îngeri şi demoni” a pictorului şi restauratorului Ioan Muntean (Sibiu)

- expoziţia „Peceţi identitare bihorene. Biserici ortodoxe construite în Oradea şi Bihor între 1918-2018”

- expoziţia "Zestrea Minerală a Maramureşului", 61 de eşantioane minerale din minele din jurul oraşului Baia Mare

- „Postcontemporan”, autor Ilie Mitrea

- „Decenii de indiferenţă. Cetatea Oradea din pragul colapsului la măreţia de odinioară”, etapele reabilitării Palatului Princiar

- expoziţii permanente: expoziţia închinată Primului Război Mondial şi lui Traian Moşoiu; „Evoluţia oraşului Oradea în regimul comunist (1945-1989)”, Istoria fotografiei orădene, Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar, Istoria Pâinii; expoziţiile cultelor religioase (greco-catolic, reformat, romano-catolic, unitarian, luteran şi a comunităţii evreilor mesianici), Memorialul „Rezistență și represiune în Bihor”; expoziţia Monumente în mișcare „Depersonalisation”, a artistului Cătălin Bădărău; Sala cu Grifoni; Lapidarium

MUZEUL ȚĂRII CRIȘURILOR

- expoziţia Naţională de Artă Naivă din România

- Trienala de pictură a Euroregiunii Carpatice „Pătratul de argint” (Polonia, Ucraina, Slovacia, Ungaria, România), ediţia 2018

- expoziţia de pictură „Şi vremea vremuieşte...” a artistului Gyorgy Jovian (până duminică)

- expoziţia artiştilor plastici din perioada interbelică

- expoziţia „Donaţia Iosif Fekete (1903-1979)”

- Vivariul

MUZEUL AUREL LAZĂR

- expoziţia „Bihorul... la spargerea lumii (12 octombrie 1918 - 20 aprilie 1919)”


PARTY

INTENSE: vineri Reopening cu DJ Chrom&Vladimir, ora 23

MOSZKVA CAFE: miercuri Doen for Whatever, ora 19; vineri Szeder, ora 20; vineri Depeche Mode, Bonanza Bonzai Party, ora 22; sâmbătă VHK, Ordog, ora 20

BLACK EAGLE: vineri Party, ora 23

EDISON PUB: vineri, sâmbătă Party Night, ora 22

HABIT CLUB: vineri Party, ora 22

GREEN PUB: miercuri Karaoke Party, ora 21.30; vineri, sâmbătă Party, ora 23

COLUMBUS CAFE: vineri, sâmbătă Party, ora 22; duminică, luni Board Games, ora 12

BISTRO BLUES CAFFE: vineri Friday Night Party live cu Party Band, ora 20


CINEMA PALACE

Zombieland: Rundă dublă

Umor negru și găleți de sânge oferea primul film Zombieland, despre un tânăr, Columbus, care explorează ce a mai rămas din orașe după o apocalipsă zombie, alături de nou întâlniții pe drum Tallahassee și surorile Wichita plus Little Rock. Cei patru căutau să se adăpostească din calea zombilor. În sequel, protagoniștii vor avea de-a face cu zombies evoluați, cu alți supraviețuitori și cu provocările noii familii pe care o formează.

Regia: Ruben Fleischer

Cu: Woody Harrelson, Jesse Eisenberg, Abigail Breslin, Emma Stone

 

O aplicaţie de coşmar

O aplicație de telefon care arată când va muri persoana care o accesează se transformă dintr-o virală amuzantă într-o reală amenințare. Același lucru i se întâmplă unei asistente medicale care află că mai are de trăit 3 zile și trebuie să lupte cu timpul, dar și împotriva unei creaturi malefice aflate pe urmele ei. După cum arată şi numele, Countdown este o numărătoare inversă pentru a indica timpul rămas înainte ca un eveniment să fie programat...

Regia: Justin Dec

Cu: Charlie McDermott, Anne Winters, Elizabeth Lail

PROGRAM 21-24 octombrie

O aplicaţie de coşmar avanpremieră, miercuri, joi 20.50, 22.05

Zombieland: Rundă dublă avanpremieră, miercuri 20.05, 22.30

Maleficent: Suverana răului premieră, luni, marţi 13.10, 15.25, 19.35, 21.50; luni-joi 17.50; miercuri 11, 15.25, 19.35, 21.50; joi 13.10, 15.25, 19.35, 21.50 (subtitrat); luni, marţi, joi 14.20; miercuri 11.30, 13.10

Gemini: Conspiraţia luni, marţi 12.40, 14.50, 17.10, 20.05, 22.15; miercuri 12.55, 14.50, 17, 19.10, 21.20; miercuri, joi 22.40; joi 17, 19.10, 21.20

Yeti - Omul Zăpezilor luni, marţi, joi 12.35; luni-joi 16, 17.40; miercuri 10.55, 12 (dublat în română); luni-joi 13.55, 16.30 (dublat în maghiară)

Scapă cine poate luni, marţi 15.15, 18.55, 20.45; miercuri 15.05, 17.05, 18.55; joi 15.10, 19

Joker luni-joi 13.40, 15.40, 18, 20.20, 22.40; miercuri 12.30

Mosley: Povestea trolifanţilor miercuri 11.05 (dublat în română)

Hustlers: Striptease pe Wall Street luni, marţi 13.15, 19.20, 21.25; miercuri 14.25, 18.25, 20.35; joi 13.05, 18.30, 20.35

Playmobil: Filmul miercuri 10.40 (dublat în română)

Rambo: Ultima luptă luni, marţi 17

O belea de căţel luni, marţi, joi 12.20; miercuri 10.25, 12.45

It: Capitolul 2 luni, marţi 21

Cod Roşu în Serviciile Secrete luni, marţi 22.35

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON