URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Septembrie 2019, 17:30

Oradea FestiFall: Vama, 3 Sud Est, The Rock, Smiley, Mihail şi The Motans ajung în orașul de pe Criș

Oradea FestiFall: Vama, 3 Sud Est, The Rock, Smiley, Mihail şi The Motans ajung în orașul de pe Criș DIN NOU ÎN CENTRU. Dacă anul trecut Cetatea s-a dovedit neîncăpătoare pentru publicul numeros (fundal), acum festivalul revine în centrul Oradiei, întinzându-se în Piaţa Unirii (stânga) şi pe pietonala Alecsandri
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Adio, Toamnă Orădeană, bun venit Oradea FestiFall! Binecunoscutul festival, punct de reper al evenimentelor culturale din oraşul de pe Criş, se "upgradează", aducând schimbări majore în filozofia evenimentului, începând chiar cu numele!

Vama, The Rock, 3 Sud Est, Smiley, Mihail şi The Motans sunt câteva dintre numele care vor concerta la festivalul programat în perioada 3-6 octombrie, în Piaţa Unirii şi pe pietonala Vasile Alecsandri. În plus, talentele locale sunt încurajate să se înscrie într-un concurs online care le-ar putea "urca" pe scenă.

Nou nume, nou concept

"Toamna Orădeană, unul dintre cele mai longevive evenimente orădene, cu un istoric de peste 28 ani, se reinventează şi devine din acest an ORADEA FestiFall", a anunţat, vineri, un comunicat al organizatorilor, Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (Visit Oradea) şi Primăria Oradea.

Motivul schimbării? Evenimentul a "crescut", mai ales din 2016, devenind "un festival care pune în valoare spaţiile urbane orădene prin muzică bună, teatru, artă stradală, gastronomie şi distracţie specifică unui oraş cu un bogat bagaj cultural".

"Noul nume al Toamnei Orădene, Oradea FestiFall, este o confirmare a evoluţiei în timp atât a acestui eveniment, cât şi a oraşului nostru. Oradea FestiFall îmbracă natural conceptul evenimentului cunoscut ca Toamna Orădeană, păstrând totodată «pedigree-ul» acestuia: un festival de toamnă care sărbătoreşte bucuria de a fi orădean, în acelaşi timp invitând turiştii şi locuitorii din regiune la un festival veritabil, cu participare gratuită", arată comunicatul.

Concurs de talente locale

Seria concertelor la scena principală va fi deschisă vineri, 4 octombrie, la ora 20.30, când artiştii de la The Rock vor aduce un repertoriu format din piese ale celebrei AC/DC, iar de la ora 21.30 va urma Vama. Seara de sâmbătă, 5 octombrie, va începe cu un concert 3 Sud Est (ora 20.30), urmat de un show live Smiley. Ultima seară va aduce tot două concerte live: Mihail, de la 20.30, şi The Motans, de la 21.30. Ca de obicei, festivalul se va încheia cu un spectacol de artificii şi muzică.

Pe scena Live Nouveau, amenajată pe pietonala Alecsandri, vor avea loc zilnic concerte live, începând cu ora 18, iar "mozaicul de acte stradale" va începe în fiecare zi la ora 15.

Un loc aparte îl vor avea şi talentele locale, care vor evolua, joi, 3 octombrie, în prima seară. "Invităm trupele orădene cu un repertoriu propriu de minimum 30 de minute să se înscrie în programul muzical de la cele două scene ale festivalului", arată comunicatul. Doritorii se pot înscrie până miercuri, 25 septembrie, trimiţând un e-mail cu demo-uri pe adresa turism@oradea.ro. Apoi, între 26 şi 30 septembrie, orădenii vor fi chemaţi să voteze, public, pe Facebook.

"Vor fi selectate pentru a urca pe scena principală trupele clasate pe locurile 1, 2, 3 în urma votului. Totodată, locurile 4-7 din clasament, vor fi incluse în programul muzical de la scena Live Nouveau de pe strada Vasile Alecsandri. Pentru a fi inclusă în programul festivalului, o trupă trebuie să fi adunat minimum 500 de voturi, indiferent de poziţia din clasament pe care se află". Şi răsplata va fi pe măsură, între 300 şi 500 euro.

Locul copiilor

Pe lângă momentele muzicale, "personaje fabuloase, instrumente muzicale şi artişti talentaţi din ţară şi din Europa vor umple de culoare şi voie bună programul celor 4 zile".

Cea mai veselă şi colorată zonă a festivalului va fi cea pentru copii. Între altele, creativitatea şi imaginaţia prichindeilor vor fi puse la încercare în cadrul unor ateliere şi jocuri interactive. Nu vor lipsi nici toboganele, bazinul cu bile, baloanele colorate şi sesiunile de pictură pe faţă. Părinţii vor putea să-i lase pe cei mici în siguranţă la joacă, într-un spaţiu delimitat şi supravegheat de personal calificat.

Şi oferta culinară va fi diversă: de la mâncăruri tradiţionale, burgeri suculenţi, hot-dogs sau preparate din peşte, până la clătite şi waffe, vor fi bunătăţi pentru toţi gurmanzii. Şi aceasta este doar o parte din festinul ce urmează. Programul detaliat al actelor stradale şi lista completă de activităţi va fi comunicată săptămâna aceasta. Aşa că, fiţi pe fază!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON