URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Mai 2017, 02:14

Noaptea Muzeelor a scos orădenii în oraş. Noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor, din locul fostei Garnizoane, asaltat de curioşi (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oradea parcă a fost mai vie ca niciodată sâmbătă seară. Cel puţin în jurul muzeelor orădene, în zona cărora roiau mii de oameni. Recent deschis pentru public, noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor, din clădirea fostei Garnizoane, a fost asaltat de curioşi cu ocazia Nopţii Muzeelor.

În jurul orei 22, în clădirea de pe strada Armatei Române nr. 1 era forfotă în toată regula. Atraşi de proiecţiile cu imagini despre cum va arăta Muzeul Ţării Crişurilor când investiţia va fi gata, dar şi de fântâna arteziană pornită şi iluminată frumos, orădenii s-au apropiat ca de un magnet.

"E foarte frumos, păcat că nu au deschis mai multe săli", a spus o orădeancă, în vreme ce un tânăr s-a arătat nu foarte impresionat. "E amenajat ultramodern, ceea ce e foarte bine, dar parcă lipseşte ceva autentic", a spus acesta. Încântaţi au părut - din nou - copiii, fascinaţi de luminile din spoturi, dar şi de imensitatea sălii ce găzduieşte expoziţia de covoare.

Şi în vecini, la Muzeul Militar, atmosfera a fost destinsă. Oaspeţii au fost întâmpinaţi de elevi îmbrăcaţi în haine de soldat, care au încercat să impresioneze prin seriozitatea lor. Sunt cu toţii membri ai Detaşamentului de elevi voluntari, ce funcţionează pe lângă Garnizoana Oradea, şi au explicat istoria de pe pereţi oricui întreba. Implicaţi, simpatici şi săritori, elevii i-au învăţat pe curioşi inclusiv cum să tragă cu diverse tipuri de arme din muzeu.

Un alt punct de atracţie pentru orădeni a fost sinagoga Sion, din strada Independenţei, Până la ora 22, aproape 1.200 de oameni trecuseră pragul edificiului. Special în această noapte, şi cu sprijinul Comunităţii Evreieşti, cei prezenţia au putut asista la un concert inedit susţinut de formaţia Klezmer "Mazel Tov" din Cluj-Napoca. Sinagoga a răsunat de acordurile grupului, iar până şi copiii i-a ascultat smirnă.

Tot sâmbătă seară, orădenii au putut vizita şi sediul vechi al Muzeului, din Palatul Baroc, muzeele memoriale "Iosif Vulcan" şi "Aurel Lazăr", Muzeul "Ady Endre", Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea, Casa Darvas - La Roche, Muzeul Episcopiei Ortodoxe de Oradea, Catedrala romano-catolică, Catedrala greco-catolică "Sf. Nicolae", Centrul bisericesc expoziţional "Lorántffy Zsuzsana" şi Turnul Primăriei.

Noaptea Muzeelor a făcut parte din suita de evenimente pregătite de Muzeul Ţării Crişurilor în cadrul Zilelor Muzeului Ţării Crişurilor, iar după unele estimări, evenimentul a atras peste 10.000 de persoane.

Ediţia de anul acesta se va încheia duminică, 21 mai, cu un concert programat la ora 18.30 la noul sediu al instituţiei, cu "Anotimpurile" lui Vivaldi interpretate de Camerata Mille Fiori, ansamblu format din tineri interpreţi ai Facultăţii de Artă. Locurile sunt limitate, intrându-se numai pe bază de invitaţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Dusmanul bicicletelor
Un eveniment foarte bine organizat, dar o mica problema la noul sediu al muzeului: la intrarea in curtea muzeului era un portar dusmanul bicicletelor. De toti cei cu bicicleta se lega pe motiv ca nu dau bine in poza si ca se filmeaza.Stimata conducere a muzeului parca acest oras se vrea cat mai verde ? Ce aveti cu bicicletele ? Degeaba investim si promovam orasul la diverse expozitii pt a atrage un nr cat mai mare de turisti daca comportamentul unor angajati sau a unor persoane din conducerea unor institutii lasa de dorit. Cu stima, MDM
Postat 21 Mai 2017, 11:18 de MDM
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON