URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Iunie 2017, 22:25

Handbalistele tricolore, în linie dreaptă cu pregătirile pentru barajul de la Oradea, cu Austria

Handbalistele tricolore, în linie dreaptă cu pregătirile pentru barajul de la Oradea, cu Austria foto: Facebook / Federaţia Română de Handbal
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Naţionala de handbal feminin a României a intrat în linie dreaptă la Oradea cu pregătirile pentru barajul cu Austria (9 iunie prima manşă, 13 iunie returul) pentru Campionatul Mondial din Germania (1-17 decembrie).

După două meciuri amicale disputate la Debrecen, naţionala a revenit duminică la Oradea. "Acest meci este esenţial pentru noi, calificarea este foarte importantă deoarece, conform strategiei pe termen lung pe care o avem, vrem să participăm la cât mai multe turnee finale, iar acest Campionat Mondial reprezintă o experienţă foarte bună pentru noi, atât pentru prezent cât şi pentru viitor", a declarat selecţionerul naţionalei tricolore, Martin Ambros.

Orădeanca din lot

Partida cu Austria va avea o însemnătate specială pentru Gabriella Szűcs. Stâlpul defensivei tricolore este născută chiar la Oradea. Tatăl ei, Sándor Szűcs a jucat fotbal în prima ligă în anii 80 pentru FC Bihor, înainte de a emigra in Ungaria.

"Mă bucur enorm, este foarte frumos să joc în oraşul în care m-am născut, mai ales că acum vor fi în tribună familia şi prietenii mei de acasă", a declaratşi interul României.

Deşi România porneşte ca favorită certă la casele de pariuri în dubla cu Austria, staff-ul tehnic şi jucătoarele spun că vor aborda cu maximă determinare şi concentrare dubla manşă. "Nu poate fi vorba de favorite, sunt două echipe bune care luptă pentru acelaşi scop. Ţinând cont că suntem la final de sezon şi multe jucătoare sunt obosite sau cu accidentări, cel mai important este să ne simţim ok pe teren, să fim conectaţi la miza partidei şi să începem bine primul meci", a mai precizat Martin Ambros.

Similar, şi Gabriella Szűcs este de părere că "trebuie să intrăm foarte concentrate, mai ales în apărare, pentru a ne uşura fazele de atac; nu poate fi vorba că suntem favorite, trebuie să fim pozitive şi motivate din primul până în ultimul minut".

Concentrare maximă

După retragerea unor veterane ca Paula Ungureanu şi Oana Manea, în lotul convocat de selecţionerul Martin Ambros şi-au făcut apariţia şi câteva jucătoare tinere sau aflate în premieră la echipa naţională. De pildă, pivotul Florentina Craiu are 21 ani, este campioană mondială de junioare în 2014 şi medaliată cu bronz la CM tineret din 2016. "Sunt încântat pentru că văd cât de mult îşi doresc şi e foarte important pentru naţională să vină forţe proaspete, acestea au şansa să devină pe parcurs părţi importante din echipă şi să joace meciuri importante; încet, încet le integrăm cât mai bine şi pe jucătoarele tinere", a mai precizat selecţionerul.

Un plus important în dubla cu Austria este revenirea în lot a Valentinei Ardean Elisei, căpitanul tradiţional al echipei, după o accidentare care a ţinut-o mai mult de jumătate de an departe de teren. La 35 ani, ea va juca primul meci sub tricolor după Jocurile Olimpice din 2016.

Tricolor în Arena Antonio Alexe

România este singură naţiune prezentă la toate cele 22 ediţii ale Campionatului Mondial de până acum, iar actuala generaţie vrea să mai bifeze o nouă bornă. "Este o onoare pentru mine şi pentru echipă să menţinem acest record, să păstrăm tradiţia calificărilor consecutive. Nu cred că acest lucru este o presiune, ci mai degrabă o motivaţie în plus pentru a juca la cea mai importantă competiţie din lume", a mai spus Martin Ambros.

"Cred că putem obţine rezultate din ce în ce mai bune. Această echipă merită chiar o nouă medalie la turneul final de Campionat Mondial!", a concluzionat şi Gabriella Szűcs.

Lotul echipei României pentru barajul cu Austria: Denisa Dedu şi Iulia Dumanska – portari;  Valentina Elisei Ardean şi Nicoleta Dincă – extreme stânga; Cristina Neagu, Gabriela Perianu şi Bianca Bazaliu – interi stânga; Cristina Laslo, Andreea Pricopi şi Mădălina Zamfirescu – centri; Ana Maria Drăguţ, Laura Popa şi Gabriella Szűcs – interi dreapta; Aneta Udriştoiu şi Laura Chiper – extreme dreaota; Crina Pintea, Cyntia Tomescu şi Florentina Craiu – pivoţi.

Biletele pentru meciul de la Oradea cu Austria s-au pus deja în vânzare online pe eventim.ro şi se vor putea achiziţiona şi în ziua meciului de la sală. Preţul unui bilet este de 30 de lei pentru categoria I, respectiv 20 de lei pentru categoria II.

"FRH vă lansează provocarea de a transforma Sala Antonio Alexe într-un mare tricolor şi să veniţi îmbrăcaţi în roşu, galben sau albastru la meciul contra Austriei", se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Handbal.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON