URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 19 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate vă şochez: mie mi-a plăcut sâmbăta trecută la Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor! Recunosc, am avut o plăcere sadică, pe care am savurat-o ignorând că unii din cei 648 delegaţi veniseră la sărbătoarea de partid cu maşinile primăriilor. La fel, nu mi-a păsat nici că rezultatul "alegerilor" îmi era clar încă de două săptămâni: pentru că n-a îndrăznit nimeni să-l concureze, Mang a fost reales printr-o simplă ridicare de mâini.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Mai exact 2.125.000 de dolari. Nu pentru o investiție publică, nu pentru o clădire nouă, nu pentru un festival dance sau rock, nu pentru asfaltarea unui drum, ci pentru viața unui copil. Un copil de doar câteva luni! Când tocmai ce ai învățat, ca proaspăt părinte, că viața puiului tău este inestimabilă, îți cade în cap o cifră rece și tăioasă, ca o cerere de răscumpărare: Vrei să trăiască? Scoate două milioane de dolari!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
20 Iunie 2017, 13:59

Cinci clasări pe podium pentru cicliştii orădeni de la Carcover Racing Team la cele mai recente concursuri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cicliştii de la Carcover Racing Team Oradea au avut un program aglomerat în ultimele zile. În perioada 16-18 iunie au luat startul la mai multe competiţii desfăşurate la: Iaşi, Sasca Română (Cheile Nerei), Topoloveni şi Sinaia.

Antrenorul echipei orădene de ciclism, Marton Blaszlo, care şi concurează pentru gruparea orădeană, a câştigat maratonul mountain bike, rezervat profesioniştilor, de la Sasca Română, "Mountain Bike Cheile Nerei".

Marea speranţă a ciclismului orădean, Raul Sînza (foto), a câştigat competiţia rezervată juniorilor profesionişti (elite) în cadrul competiţiei "XCO Cetăţuia Iaşi".

Raul a avut parte de o pană cu 3,5 km înainte de finish, dar a avut un avans considerabil care nu a pus în pericol medalia de aur.

În cursa desfăşurată în "Capitala Moldovei", Dragoş Maliţa s-a situat al III-lea în competiţia rezervată cadeţilor, în vreme ce Imre Boszormenyi s-a situat pe locul V la seniori.

La rândul său, Lupuj Noemi a reuşit o "dublă" la sfârşitul săptămânii. A ocupat locul III în cursa de la Topoloveni pentru ca duminică să sosească a II-a în cursa "Infernul Muntelui", desfăşurată la Sinaia, într-un peisaj de excepţie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4131 RON
  • 1 EUR = 4.78 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON