URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cele 100 proiecte aflate în derulare, primarul Bolojan vrea să mai implementeze încă 172, dacă tot a reuşit să rezolve accesarea banilor de la UE. Practic, în felul acesta, în 2020 Bihorul are pe rol 273 lucrări, pentru că vine şi Consiliul Judeţean cu o investiţie. Mă gândesc că au de gând să termine terminalul neterminat, care trebuia terminat cu doi ani în urmă.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu un deceniu, când îşi începea primul mandat, primarul Ilie Bolojan socotea corect că Oradea trebuie înnoită radical, atât prin refacerea sistemelor de apă-canalizare şi de termoficare, cât şi prin reabilitarea clădirilor din centrul istoric, aşa încât acestea să devină atractive inclusiv turistic. Apoi a declanşat cele mai vaste operaţiuni în ambele direcţii, în ciuda contestărilor formulate de adversari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
O mare parte din sudalmele pe care le încasează autorităţile ar fi evitabile dacă s-ar comunica sincer şi corect pe canalele oficiale. Dar, de cele mai multe ori, în România se preferă tăcerea. S-au făcut paşi mari înainte în domeniul comunicării în ultimii 30 de ani, dar încă suntem departe de lumea în care, atunci când apare o problemă, se organizează rapid o conferinţă de presă, preferabil în direct.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Colica renală este o durere intensă la nivelul regiunii lombare şi abdominale determinată de obstacole organice sau funcţionale ale rinichilor şi căilor urinare. Obstacolele organice cele mai dese sunt calculii mobili din litiaza renală, cheagurile de sânge sau fragmentele de puroi din infecţiile cronice sau tumorile renale şi stenozele ureterale (modificări ale calibrului ureteral) din tuberculoza renală. Cele funcţionale sunt reprezentate de spasme ale musculaturii căilor urinare, care pot fi independente sau asociate cu obstacolele organice.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
08 August 2017, 09:38

Neam trecut în rezervă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cele mai privilegiate categorii socio-profesionale de la noi sunt asistații, birocrații și pensionații. Acest trepied constituie baza electorală a PSD, numai că, mai nou, banii nu mai ajung, și de aici va începe circul.

Imaginați-vă ce ar fi în Oradea dacă o mare parte din polițiști s-ar pensiona. Toți hoții, violatorii și corupții ar zburda în voie și ar fraterniza cu pușcăriașii, care ar ieși nestingheriți din pârnaie. Asta pentru că și lucrătorii de la penitenciare pleacă pe capete la pensie. În tot acest haos, nu mai lipsește decât ca Poliția de frontieră să se lase la vatră in corpore, pentru ca ruta de emigrație ilegală de la Borș să devină bulevard.

Armata a făcut pasul spre pensionare anticipată pe vremea lui Iliescu, când marii patrioți de la fruntarii și-au burdușit buzunarele cu salarii compensatorii și au luat cu asalt ABC-urile de cartier. Noroc că nu eram în război, că ar fi luptat până la unu, urmând ca la două să se pensioneze.

Această epidemie de pensionare poate fi combătută, dar pentru asta la conducerea țării nu trebuie s-o mai avem pe secretara școlii din Videle sau pe muza răposatului Vadim Tudor. A anunța că din septembrie se schimbă regulile de pensionare nu face decât să amplifice fenomenul. Mai bine anunţau că totul rămâne neschimbat, cu o excepţie: pensiile peste 2.000 de lei, indiferent că sunt de serviciu, speciale sau obținute prin trudă, se impozitează cu 99%. Măcar așa, oamenii legii, dacă tot nu au avut destulă minte să se facă doctori, ar ajunge să trăiască precum aceștia, la pensie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Alianţele
s-au făcut şi s-au desfăcut, dar, singura constantă a fost şi este RMDSZu (UDMRu) care este şi a fost tot (majdnem)timpul la guvernare. Udemereu' care are politruci instalaţi de ani buni de zile în f. multe agenţii ale statului şi/sau locale, de unde "delapidează" cu ură de atâta amar de vreme. Hai să vă reamintesc cîteva figuri "marcante" din istoria asociaţiei culturale de limbă unguroidă: eminenţa tuciurie a udmr Bihar - ex Depanator -Chiş Alecsandru, marele colonel Vasile Capitalistu' (Dovlecaru), Veterinarul Iezuit (sosia lui Lenin) care nu sărbătoreşte findcă are maţele pestriţe, bipeda blondă refuzată de nea Traian că n-a ştiut la oral, Păstor Săndel - elnöku' aviator, fost specialist la Ape (actualmente Apele Udemeriste), Piramidon Otiliu, băiatul cu origini sănătoase de Marghita, cel care, cu viziunea lui de conlocuitor special a reuşit să închidă atâtea corhazuri. Ah da, bine că nu l-am uitat şi pe aktualul férfi al doamnei Erika, vicele Janoş, etc. etc. etc. etc..... Răcoreală grabnică, la toată lumea....
Postat 11 August 2017, 16:04 de Vlaicu
Autosesizare!
Situatia creata este de o grvitate fara precedent. Ca urmare, DNA-ul ar trebui sa se autosesizeze si sa-i traga la raspundere pe cei vinovati, care au dat legi antinationale. Ar fi o sansa sa dovedeasca, ca nu iau si ei banii degeaba!
Postat 09 August 2017, 06:08 de bumbu
psd, acest grup infractional organizat...
... si aliat, mai mereu, cu cealalta adunatura de hoti, pnl-ul! E nevoie sa va spun ca problema a fost transata corect (asa a zis ccr-ul!) de catre boc? Te-ai pensionat, statul isi respecta obligatia si-ti plateste pensia, (una decenta, nu una nesimtita!), dar la usa lui nu mai ai ce cauta! Esti vreun geniu, nu rasare soarele fara tine, du-te la privat si fericeste-l pe el. N-a fost bine.... Au venit lichelele astea (psd+pnl) si au schimbat legea in iunie 2015, initiator fiind oprea, premier interimar!!! Au votat-o toti, intr-o zi a trecut de senat, a doua zi de camera!!!
Postat 08 August 2017, 14:59 de pinonel
....mda
... ca se pensioneaza, asta e, legile cum spune politistul, noi nu facem legea, noi o aplicam, pana aci corect dar, de aci incepe treaba urat mirositoare. De ce credeti ca se angajeaza la politia locala, ca nici acolo nu trebuie sa faca nimic, la fel cum nici in politie nu facea nimic. Care hoti si curve ne napadesc, nu au cum, deja sunt peste noi, din guvern, parlament, de afara, de peste tot. Asta e, la arme sau la anu...
Postat 08 August 2017, 13:32 de FLORIN64
pensionati pentru neputinta dar reangajati
In Oradea mare parte din politia locala de exemplu, sunt politisti care s-au pensionat dar care s-au reangajat, ceea ce nu e corect. Daca legea le permite sa se pensioneze de tineri pentru ca "au obosit" inainte de vreme, tot legea ar trebui sa le interzica sa se reangajeze pe aceleasi posturi sau in aceleasi structuri, pe motiv de... neputinta. Sau daca totusi inca "mai pot" si vor sa munceasca, legea ar trebui sa le interzica pensionarea inainte de termen. Nimeni nu are nimic cu politistii, ci cu legile strambe acceptate tacit de de toti cei care au condus tara asta, indiferent ca au fost de stanga sau de dreapta.
Postat 08 August 2017, 11:43 de User anonimizat
Principii...
Pana acuma societatea se plangea ca politistii sunt asa si asa...Acum tot societatea zice ca nu e ''de bine'' sa se pensioneze neamul de ''pilosi'', ca ne invadeaza neamul de hoti, cwrve si alti rautaciosi...(a se vedea orasul Stei). ''Branconierul'' impreuna cu ''Iesi afara jawra 0rdinara'' si altii, au secatuit ministerul de oameni profesionisti. Bafta la ''autoaparare'' pretenilor.
Postat 08 August 2017, 10:12 de Maricel
NOI
Asta e ! Fiecare partid cu ai lui ! „ BRANCONIERUL" IGAȘ vs CARMEN DAN, învățătoarea neo protestantă absolventă de ceva la Vasile Goldiș, BOGHICEVICI vs LIA OLGUȚA VASILESCU !
Postat 08 August 2017, 09:49 de TDS
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2976 RON
  • 1 EUR = 4.7792 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON